no author
Vasile Magradean
2305 vizualizări 3 ian 2018

Emil Boc a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că a avut scurte intervenţii medicale, care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât şi la clinica privată.

„Contractul de concesiune pentru realizarea clinicii LukMed, care stabilea preţul şi suprafaţa de teren, a fost aprobat de către Consiliul Local Cluj-Napoca înainte ca eu să fiu primar. În timpul mandatului meu, Consiliul Local a detaliat, prin Hotărâri de Consiliu, precizările din contractul de concesiune stabilite înainte ca eu sa fiu primar. Nu am beneficiat de niciun fel de tratament preferenţial din partea domnului Lucan, am avut scurte intervenţii medicale, care nu au necesitat internare, atât la clinica de stat, cât şi la clinica privată. În condiţiile în care actul medical se putea realiza în Cluj-Napoca, am considerat firesc să am intervenţia medicală acasă şi nu în străinătate”, a spus Boc.

Emanuel Ungureanu, vicepreşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor şi omul de la care a pornit dosarul doctorului Mihai Lucan, a făcut, timp de 3 ore, mai multe declaraţii, miercuri, la DIICOT, susţinând că sunt implicaţi ministrul Florian Bodog, primarul Emil Boc sau Gheorghe Funar.

"A fost ajutat de Emil Boc. Nu făcea Lukmed fără domnul Boc, care a fost operat şi la stat şi la privat. (...) Credeţi că există vreo chitanţă în acest sens? Boc l-a numit consilier personal pe doctorul Lucan. Văzând ce personaj malefic este Lucan, mă întreb ce l-a învăţat pe domnul Boc. Am făcut o sesizare să fie anchetat domnul Boc, domnul Funar ", a declarat deputatul USR, Emanuel Ungureanu, la sediul DIICOT.

Citește și: