Publicat

23

octombrie

2015

11:30

5498

vizualizări

Realităţile paralele ale accidentului în care a murit poliţistul care îi deschidea coloana oficială a lui Oprea. Opoziţia îi cere demisia vicepremierului, Ponta acuză „barbarismul politic”

Moartea poliţistului care deschidea coloana vicepremierului Gabriel Oprea ridică tensiunea pe scena politică. În vreme ce partidele la putere tac, opoziţia cere explicaţii şi demisia. Deocamdată, rămân semne de întrebare la care nu s-a răspuns oficial. Poliţia a spus, iniţial, oficial, că subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină se îndrepta către un punct de trafic pentru fluidizarea circulaţiei, martorii şi surse poliţieneşti că deschidea coloana oficială a vicepremierului. O altă întrebare este dacă acesta avea dreptul la coloană oficială. Potrivit legii, acest lucru e posibil doar în situaţii deosebite. Internele nu au explicat care ar fi fost aceasta, precizând, la două zile după accident că Oprea „participase la o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”. În deschiderea şedinţei de Guvern, premierul Victor Ponta, alături de Gabriel Oprea, a transmis condoleanţe familiei, şi a criticat opoziţia susţinând că dă dovadă de „barbarism politic”, folosindu-se de această tragedie.

Realităţile paralele ale accidentului în care a murit poliţistul care îi deschidea coloana oficială a lui Oprea. Opoziţia îi cere demisia vicepremierului, Ponta acuză „barbarismul politic”

Moartea poliţistului care deschidea coloana vicepremierului Gabriel Oprea ridică tensiunea pe scena politică. În vreme ce partidele la putere tac, opoziţia cere explicaţii şi demisia. Deocamdată, rămân semne de întrebare la care nu s-a răspuns oficial. Poliţia a spus, iniţial, oficial, că subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină se îndrepta către un punct de trafic pentru fluidizarea circulaţiei, martorii şi surse poliţieneşti că deschidea coloana oficială a vicepremierului. O altă întrebare este dacă acesta avea dreptul la coloană oficială. Potrivit legii, acest lucru e posibil doar în situaţii deosebite. Internele nu au explicat care ar fi fost aceasta, precizând, la două zile după accident că Oprea „participase la o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”. În deschiderea şedinţei de Guvern, premierul Victor Ponta, alături de Gabriel Oprea, a transmis condoleanţe familiei, şi a criticat opoziţia susţinând că dă dovadă de „barbarism politic”, folosindu-se de această tragedie.

În locul lui Gabriel Oprea, a vorbit Victor Ponta. Chiar în ziua înmormântării poliţistului, în deschiderea şedinţei de guvern în loc de explicaţii, premierul a acuzat opoziţia de „barabarism” politic, comentând că „peste tot în ţară există tot felul de capcane mortale şi doar când se întâmplă o mare tragedie aflăm despre ele”

„Fiind o anchetă în curs vreau să văd cum se pot întâmpla asemenea lucruri. Avem gropi în asfalt, tot felul de zone periculoase şi cred că aicea, pe zonă de administraţie locală, CNADNR, sunt convins că peste tot în ţară există tot felul de capcane mortale şi doar când se întâmplă o mare tragedie aflăm despre ele. O societate normală ar trebui să ia măsuri înainte, nu după ce se întâmplă asemenea lucruri. Mi-aş dori ca de oamenii politici să nu mai folosim tragediile în scopuri politice. De fiecare dată când se întâmplă o tragedie apar aceeaşi oameni politici care ţipă şi folosesc fie tragediile, fie arestările ca să câştige un pic de capital politic. Ăsta e un semn de barbarism în politică”, a spus Ponta.

Subinspectorul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei este înmormântat astăzi. Poliţistul care deschidea coloana oficială cu care se deplasa vicepremierul Oprea a murit la spital, marţi seară, după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă săpată pentru lucrări la reţeaua de gaze, pe strada Ştirbei Vodă.

Internele au păstrat tăcerea asupra prezenţei în coloana oficială a poliţistului, recunoscând acest fapt abia după două zile, după ce Parchetul face verificări în acest sens. 

PNL cere explicaţii şi demisia vicepremierului

Subiectul a fost ignorat cu desăvârşire la vârful puterii. Opoziţia cere însă demisia lui Gabriel Oprea şi explicaţii.

Prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu a declarat că autorităţile trebuie să spună în ce condiţii a beneficiat vicepremierul de coloană oficială de când ocupă funcţia de vicepremier, el afirmând că ”este regretabil că Gabriel Oprea se ascunde de câteva zile”.

”Cu toate că nu mulţi îşi apleacă privirea spre tragicul eveniment în care un poliţist aflat în misiune şi-a pierdut viaţa, accidentul nu trebuie să treacă neobservat, autorităţile statului fiind obligate să dea toate răspunsurile necesare pentru ca vinovaţii şi cauzele accidentului să se afle. Ţinând cont de faptul că legea stipulează clar ce demnitari au dreptul de a fi însoţiţi de o coloană oficială şi în ce cazuri, iar în situaţia vicepremierului se ridică semne pertinente de întrebarea asupra acestei chestiuni, cer autorităţilor în măsură să dea aceste răspunsuri şi să spună în ce condiţii a beneficiat Gabriel Oprea de coloană oficială de când ocupă funcţia de vicepremier. Informaţiile apărute în presă, conform cărora un alt accident în care ar fi fost implicat un poliţist care făcea parte din coloana oficială a vicepremierului a avut loc în urmă cu aproximativ o lună, adâncesc şi mai mult semnele de întrebare şi consternarea celor care vor să înţeleagă cum şi de ce şi-a pierdut un om viaţa”, spune prim-vicepreşedinte PNL Teodor Atanasiu.

Şi Macovei îl vrea pe Oprea afară din Guvern

De asemenea, eurodeputatul Monica Macovei consideră că vicepremierul Gabriel Oprea ar trebui să demisioneze în lipsa unor explicaţii rapide şi credibile legate de accidentul în urma căruia poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, a murit.

"Generalul Oprea avea de răspuns la mai multe întrebări legate de moartea poliţistului Bogdan Gigină, despre care Poliţia Capitalei recunoaşte că se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu (…) , asigurând deplasarea în siguranţă, a coloanei oficiale a viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne. Rudele poliţistului spun că se afla în coloana oficială a ministrului, deşi acesta nu avea dreptul la escortă, pentru că nu era o situaţie de urgenţă", se arată într-o declaraţie de presă a eurodeputatului.

Macovei spune că "în lipsa unor răspunsuri rapide şi credibile, soluţia este demisia generalului Oprea", adăugând că acesta a refuzat să dea explicaţii şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse.

Întrebările la care nu au răspuns şefii internelor

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a decedat marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

La două zile după accident, Poliţia Capitalei a anunţat joi, printr-un comunicat de presă, că poliţistul făcea într-adevăr parte din dispozitivul de poliţişti care asigura deplasarea coloanei oficiale a vicepremierului Gabriel Oprea.

Iniţial, această informaţie nu a fost recunoscută de oficialii din Poliţie, iar procurorii au declarat că au cerut toate actele pentru a stabili dacă lucrurile au stat aşa sau nu.

Gabriel Oprea ar fi beneficiat de dispozitiv pentru coloană oficială, „în condiţiile legii”, pentru că se deplasa de la o activitate a unei instituţii „din domeniul securităţii şi ordinii publice”, conform Poliţiei Capitalei. Comunicatul nu precizează despre ce activitate era vorba şi nici care era natura urgenţei deplasării ministrului de Interne Oprea, care de altfel pleca de la activitatea respectivă.

„Poliţistul se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu specifice poliţiei rutiere, conform reglementărilor legale în domeniu, fiind angrenat în dispozitivul mobil şi fix de fluidizare a traficului rutier în municipiul Bucureşti, asigurând deplasarea în siguranţă, a unei coloane oficiale, precum şi a celorlalţi participanţi la trafic. Coloana oficială a viceprim–ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne, de care demnitarul beneficia in condiţiile legii, se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa – P-ţa. Presei Libere – Arcul de Triumf – P-ţa. Charles de Gaulle – P-ţa. Victoriei – Bd. Uranus – Str. Ştirbei Vodă, dupa ce acesta participase la o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice”, se arată într-un comunicat al al Poliţiei.

În zona Băneasa îşi au sedii mai multe instituţii din domeniu, precum Academia Naţională de Informaţii a SRI, SIE, Jandarmeria.

Iniţial, marţi seară, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei a declarat pentru Mediafax că Bogdan Gigină se afla într-o misiune de fluidizare a circulaţiei, fără să precizeze că aceasta avea legătură cu coloana oficială a vicepremierului Gabriel Oprea.

„Se afla într-o misiune specifică Poliţiei Rutiere, o misiune de fluidizare a traficului”, a declarat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, în seara accidentului. Oficialul nu a putut fi contactat astăzi, pentru a comenta revenirea asupra informaţiilor.

Surse din Poliţie au declarat însă miercuri pentru Mediafax, că înaintea producerii incidentului, poliţistul Bogdan Gigină deschidea dispozitivul care îl însoţea pe Gabriel Oprea. Pe traseu, unul dintre şefii agentului de la Rutieră ar fi fost auzit prin staţie în timp ce îi îndemna pe membrii echipajului să se grăbească.

Contrar informaţiilor apărute pe reţelele de socializare, care citează martori şi colegi anonimi ai poliţistului, Poliţia Capitalei susţine că „imediat după producerea accidentului, coloana oficială s-a oprit la faţa locului şi au fost dispuse măsuri pentru mobilizarea echipajelor medicale în vederea acordării primului-ajutor, poliţistul fiind transportat la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti”.

Poliţia Capitalei mai susţine că Oprea a fost permanent informat, prin secretarul de stat Raed Arafat, de situaţia poliţistului şi evoluţia situaţiei.

Anchetă penală în cazul coloanei oficiale a lui Oprea

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au deschis dosar penal pentru a verifica circumstanţele în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

Procurorul Adrian Ţîrlea de la Parchetul Tribunalului Bucureşti a declarat, miercuri, pentru Mediafax, în legătură cu faptul că poliţistul Bogdan Gigină ar fi făcut parte din dispozitivul de însoţire a ministrului Gabriel Oprea, că la Parchet nu există documente care să confirme acest lucru, dar că este o informaţie pe care procurorii o au încă în curs de verificare.

„Am auzit şi noi acest zvon, nu deţinem niciun document care să confirme, însă, lucrul acesta. Însă, este o informaţie care face obiectul unor verificări”, a spus Adrian Ţîrlea.

Ce spune legea: avea dreptul Oprea la coloană oficială?

Conform articolului 223 din Regulamentul de aplicare a Codului Rutier, de coloană oficială însoţită de poliţişti de la Rutieră beneficiază doar preşedintele României, preşedintele Senatului, al Camerei Deputaţilor şi primul-ministru.

În situatii deosebite, care impun deplasarea în regim de urgenţă, pot beneficia de însoţirea cu echipaje ale poliţiei rutiere şi miniştrii din Guvernul României sau omologi din străinătate aflaţi în vizită oficială în România, precum şi şefii misiunilor diplomatice acreditaţi în România, cu ocazia depunerii scrisorilor de acreditare”, mai arată articolul de lege citat.

Până acum, oficialii MAI şi ai Poliţiei nu au explicat care era natura urgenţei deplasării lui Gabriel Oprea şi nici activitatea la care a participat în zona Băneasa, de la care reiese că pleca.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
În ce direcţie circulă autobuzul? 80% dintre copii ştiu răspunsul! Testul de logică care îi frustrează pe adulţi. Care e varianta corectă

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info