2557 vizualizări 8 mai 2015

Potrivit SCJU Târgu Mureş, intervenţia a fost realizată în urmă cu o zi, a durat aproximativ 7 ore, la aceasta au mai participat dr. Marton Denes, chirurg ortoped, dr. Marius Matei, chirurg cardiovascular, dr. Dalia Truţa, medic primar ATI, şi a fost realizată unui pacient de 22 de ani din Reghin, care a rămas fără braţul drept în urma unui accident.

Tânărul a fost adus de urgenţă la Târgu Mureş de un echipaj SMURD (mai puţin de o oră) după ce braţul i-a fost smuls de o bandă transportoare.

'Deşi prezenta o relativă contraindicaţie de replantare, din cauza mecanismului de avulsie (smulgere), dată fiind vârsta şi braţul drept, s-a luat decizia replantării. Astfel, intervenţia propriu-zisă a debutat la circa două ore după accident, iar timpul arterial (repornirea fluxului sanguin) s-a făcut după aproximativ 5 ore. Intervenţia s-a finalizat cu succes după 7 ore, însă reuşita finală a acestui caz va depinde de primele 12 zile critice şi de intervenţiile chirurgicale reconstructive care sunt necesare în toată această perioadă (revizie nervi, acoperire defecte tegumentare)', precizează un comunicat de presă al SCJU Târgu Mureş.

Spitalul a comunicat că la 12 ore după operaţie pacientul este stabil, mâna este revascularizată şi are temperatura corpului, iar evoluţia acestuia este favorabilă.

Pacientul se află la Clinica de Anestezie şi Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă.

SCJU Târgu Mureş a mai arătat că o altă reuşită recentă a chirurgilor plasticieni din cadrul Compartimentului de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă a fost şi intervenţia de reconstrucţie a două degete la nivelul mâinii prin transfer liber digital de la nivelul piciorului realizată în data de 4 mai, unei paciente în vârstă de 27 de ani, care s-a prezentat cu o amputaţie mai veche a patru degete.

'La 4 zile după intervenţie, pacienta este stabilă şi evoluţia este favorabilă', mai precizează SCJU, conform Agerpres.

Citește și: