Înainte de publicarea REZULTATELOR BAC 2013, pe EDU.RO, fostul ministru al Educaţiei, Daniel Funeriu, spune că în acest an s-ar putea ca numărul elevilor care trec de examenul de Bac să fie acelaşi ca-n anii precedenţi, cu o precizare însă  - procentul celor care trec de examen în 2013 să fie mai mare. Există şi o explicaţie pentru acest fapt, spune Funeriu: anul acesta s-au prezentat mai puţini elevi la BACALAUREAT 2013.

"Numărul celor care au intrat în examenul de bacalaureat este mult mai mic decât în alţi ani. La număr egal de elevi care obţin diploma de bacalaureat procentul va fi mai mare, deci atenţie mare la comparaţii. S-ar putea să fie acelaşi număr de elevi care au trecut cu succes ca în anii precedenţi, dar ei să reprezinte un procent mai mare", scrie Funeriu pe blogul personal.

Mai mult, fostul şef al Educaţiei face o scurtă analiză a rezultatelor din 2013 şi atinge patru elemente care ar putea influenţa REZULTATE BACALAUREAT 2013.

Un prim element care ar putea influenţa rezultatele de la examen este faptul că la BAC 2013 au participat mai mulţi elevi care ar fi trebuit să urmeze învăţământul profesional.

„În 2009 dna Andronescu NU a înscris niciun copil în învăţământul profesional. Dacă aceşti copii, care ar fi trebuit să meragă în învăţământul profesional, au intrat în examenul de bacalaureat, s-ar putea să avem un procent mai mic de promovare”, scrie Daniel Funeriu pe blog.

În al doilea rând, numărul celor care au intrat în examen în 2013 este mult mai mic decât în anii trecuţi. „La număr egal de elevi care obţin diploma de bacalaureat procentul va fi mai mare, deci atenţie mare la comparaţii. S-ar putea să fie acelaşi număr de elevi care au trecut cu succes ca în anii precedenţi, dar ei să reprezinte un procent mai mare”, consideră fostul ministru.

Acesta arată că dificultatea subiectelor poate influenţa în final REZULTATE BACALAUREAT 2013.  „Aştept o analiză riguroasă a subiectelor”, scrie Funeriu.

În privinţa fraudei de la BACALAUREAT 2013, fostul ministru consideră că este greu de estimat dimensiunea fraudelor.  „Cazurile celebre par să indice o relaxare a standardelor de intransigenţă în faţa fraudelor, dar nu trebuie să ne lăsăm influenţaţi de strigătele din studiourile de televiziune şi să analizăm la rece”, conchide Daniel Funeriu.

REZULTATE BACALAUREAT 2013. EDU.RO. Primele rezultate vor fi publicate pe EDU.RO pe 8 iulie, până la ora 12. În aceeaşi zi în intervalul 12.00 - 16.00  pot depuse contestaţiile care vor fi rezolvate în perioada 9-11 iulie. Pe 12 iulie, vor fi publicate rezultatele finale BAC 2013.

Citește și: