2223 vizualizări 10 nov 2017

"A fost foarte dificil pentru mine că n-am avut cum să-l văd pe bunicul meu. A fost a şaptea oară în ultimii doi ani când am încercat. Nu am avut ce să fac, am încercat cu scrisori, am încercat la telefon şi faţă în faţă, am stat patru ore in faţa casei la un moment dat. Tot timpul a fost un răspuns negativ. Simt că am pierdut ceva din sufletul meu. Am ceva gol. Am plâns foarte multe. (..)Am încercat a doua zi (n.r. miercuri), din nou, să-l văd. Nimic. (..)În noiemrie m-am întors în România şi am scris un mail mătuşii mele (..). Nu a existat niciun fel de comunicare", a declarat nepotul Regelui Mihai la Antena 3.

Nicolae susţine că relaţia cu familia sa s-a răcit din noimbrie 2015. "Înainte, mereu am avut o relaţie foarte bună cu familia mea, cu mătuşa, sora, cu mama a fost aşa şi aşa.Înainte de 2012 erau ca părinţii, de la distanţă, erau acolo pentru mine dacă am avut nevoie de orice sprijin. La fel şi bunicii mei".

"Nu cred că trebuie să-i zic ceva, trebuie să fiu cu el. Două minute sau cinci minute. Când iubeşti pe cineva nu trebuie să vorbeşti, doar prezenţa ta e suficientă", spune Nicolae.

Nicolae susţine că ultima data când s-a întâlnit cu Regele Mihai a fost în 18 septembrie 2015, după ce a fost scos din linia de succesiune.

"Am vorbit cam tot timpul despre maşini, avioane. Avem mai multe pasiuni comune. Am vorbit despre asta, despre experienţe. Ce distracţii am avut eu, el. A fost făraă cuvinte, am stat în pace, aşa. A fost suficient. Am vorbit un pic despre ce s-a întâmplat în august, dar el a întrebat cum e în România. Cine ar intreba asta dacă ar lua o decizie? (..)Cât am stat împreună nu am fost rege şi prinţ, ci bunic şi nepot, am vorbit, ne- am jucat, ne-am certat, ca o familie. Ca doi oameni", a mai spus nepotul Regelui.

Anterior, mama lui, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, a transmis un comunicat de presă în care se declara „dezamagită şi îngrijorată” de comportamentul fiului său, după ce acesta a încercat să forţeze uşa de la reşedinţa din Elveţia a Regelui Mihai, în încercarea de a-şi vedea bunicul.

"Mama mea tot timpul, mai ales în ultimul an, a fost mult mai rece cu mine. Nu ştiu dacă a fost din cauza zvonurilor sau alte chestii. Nu este uman să zici fără o explicaţe că nu ai voie să vezi o persoană. Dacă aş fi avut o explicaţie, ar fi fost direct de la bunicul meu sau chiar o discuţie matură între mine şi mătuşa mea, Margareta. Aş înţelege mai bine. O discuţie de cinci minute, atât. Două minute cu bunicul meu, atât. (..)Înainte am întrebat-o pe mama mea ce mai face bunicul şi mi-a zis că e bine. Ce înseamnă că e bine, are cancer, două feluri de cancer?Ce înseamna bine? Când am întrebat despre comunicatul de la Casa Regală, am trimis mesaj << ce mai face bunicul meu, ştii mai multe decât ce e în comunicat>>. A făcut copy paste (n.r. a răspuns trimiţând comunicatul). Am zis <<nu vreau să ştiu ofcial, chiar vreau să ştiu ce mai face:>>. Luni am vorbit cu ea, de atunci nu. Nu am anunţat-o că voi veni. Sunt un om liber", a precizat Nicolae.

Principesa Elena susţine, într-un comunicat de presă, că i-a transmis, în trecut, lui Nicolae faptul că Regele nu doreşte să îl vadă „din cauza comportamentului său lipsit de principii morale”. Mai mult, Alteţa Sa aminteşte de faptul că Nicolae nu a clarificat, nici până acum, situaţia paternităţii presupusului său copil.

"Chiar Regele, primind vestea căsătoriei fiului meu, i-a transmis lui Nicolae, într-o scrisoare privată din 4 august 2017, că este profund întristat că Nicolae nu a făcut nimic pentru a clarifica paternitatea presupusului său copil, o fetiţă de aproape doi ani. Aceasta arată o lipsă de responsabilitate inacceptabilă. La cea mai recentă vizită a mea la Aubonne, în luna august, tatăl meu mi-a confirmat personal decizia sa de a nu-l primi pe Nicolae, lucru cunoscut de fiul meu. Regele Mihai a făcut cunoscut, de câteva ori chiar în scris, că motivul deciziei de a-i retrage lui Nicolae titlul regal este că fiul meu nu are calităţile necesare pentru o poziţie în Casa Regală a României", se arată în anunţul de joi al Casei Regale, care o citează pe Principesa Elena.

Nicolae Medforth-Mill susţine însă că a dorit de mai multe ori să facă un test de paternitate, însă cea care susţine că are un copil cu el nu s-a prezentat.

"Despre excluderea din familia regală, fostul principe spune: "A fost un şoc. A fost dificil să găsesc o viaţă nouă, m-am mutat în Franţa, am căutat job în Franţa, Elveţia, Anglia. Până la urmă am găsit un job în Anglia. A fost decizia Regelui, am respectat-o. Niciodată nu am putut să spun partea mea, nu am avut o conversaţie cu familia mea, inclusiv cu Regele, despre ce s-a întâmplat, daca ceva s-a întâmplat", spune nepotul Regelui.

Nicolae Medforth-Mills este acuzat de Casa Regală a României de tentativă de violare de domiciliu, după ce ar fi forţat uşa de la reşedinţa din Elveţia a Majestăţii Sale, anunţa, miercuri, Casa Regală, printr-un comunicat de presă. Casa Regală a înaintat o plângere la poliţia elveţiană.

"La incident au fost prezente trei infirmiere, venite să trateze pe Majestatea Sa, care nu au putut să-şi facă la timp datoria. De asemenea, infirmierele au făcut cunoscut că se tem pentru integritatea lor corporală şi că vor lua în discuţie la instituţia lor dacă vor mai veni sau nu să-l trateze pe Rege. Incidentul a survenit la doar o oră după ce Regele Mihai primise Sfânta Împărtăşanie de la trimisul ÎPS Mitropolitului Iosif", se precizează în comunicatul de presă.

Incidentul a avut loc în condiţiile în care, luni, Casa Regală a României a anunţat că starea de sănătate a Regelui Mihai s-a înrăutăţit şi că Principesa Margareta şi Principele Radu au plecat duminică, 5 noiembrie, de urgenţă în Elveţia. De altfel, miercuri, Biroul de Presă al Majestăţii Sale a anunţat că sărbătoarea Sfinţilor Mihail şi Gavriil îl găseşte pe Regele Mihai în stare de suferinţă, la reşedinţa din Elveţia, motiv pentru care nu va exista niciun eveniment organizat cu ocazia onomasticii sale.

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010, iar din 2008 a participat la diferite acţiuni, ecologiste şi caritabile.

Biroul de Presă al Regelui Mihai I a anunţat, pe 11 august 2015, printr-un comunicat de presă, că Regele Mihai I a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". De asemenea, Regele Mihai I l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare pe 1 august 2015.
În comunicat se specifica faptul că "Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei".

Citește și: