32 vizualizări 13 oct 2008

Postat de Andreea

Nu ştiu ce implicaţie practică va avea această măsură, nici în ce mod va uşura povara creditului acordat clienţior, însă un lucru este cert: băncile, faţă de clienţi nu vor ieşi în pierdere niciodată.

Postat de parere
Noile reguli sunt absolut normale, fireşti. În orice relaţie client-furnizor/prestator de servicii, ambele părţi trebuie să fie în câştig; nu numai de dragul moralităţii sau fair-play-ului situaţiei, ci şi pentru business: odată încrederea clientului câştigată, el sigur se va întoarce la (acelaşi) furnizor. Or, până acum, băncile jucau pervers şi nesimţit, având reglementări neclare cu obiect, modificabile pe parcurs, preocupate fiind excusiv de câştigul propriu şi mizând pe neputinţa clientului în faţa faptului împlinit. Probabil că aceste noi reglementări nu vor soluţiona toate problemele, dar vor ameliora relaţia client-bancă.

Postat de Rodica
Nu cred că noile reglementari ar putea aduce vreun beneficiu substanţial clienţilor, iar relaţia client-bancă nu are prea mare relevanţă, dat fiind că dintotdeauna, clientul a fost, cel puţin în România, în postura ingrată de a accepta volens-nolens condiţiile băncii, dacă a vrut să primească banii solicitaţi şi mă tem că în această privinţă nu se vor schimba prea multe. Banca şi-a luat întotdeauna toate măsurile ca să nu piardă nimic, dimpotrivă. Toate riscurile au fost asumate de client. Fluctuaţiile monedei euro au fost simţite numai de client, ceea ce nu este corect, pentru că într-un contract, ambii parteneri trebuie să-şi asume nişte riscuri. În străinătate unele bănci au dat faliment, pentru că şi-au asumat aceste riscuri. La noi, nu. La noi clientul a plătit întotdeauna toate costurile, chiar şi atunci când de la UE au venit dispoziţii de anulare a comisionului de achitare anticipată, de exemplu (pe care chiar angajaţi ai băncilor îl mai consideră penalizare!) prin rezilierea contractului, chiar fără costuri suplimentare, nu se rezolvă nimic: clienţii vor fi obligaţi să restituie integral şi probabil imediat creditele, ceea ce s-ar putea să fie imposibil (căci oamenii împrumută bani pentru a-i folosi şi nu pentru a-i ţine acasă, cu scopul de a-i înapoia, la nevoie). În ultimul rand, sunt convinsă că băncile vor avea grijă să formuleze nişte clauze încâlcite, din care să nu se înţeleagă mare lucru, dar care să le aşeze în postura de favorite.

Postat de Aurel
E interesant de ştiut dacă posibilitatea de a rezilia contractul de credit (fără costuri în plus) e valabilă pe toată durata contractului. Dacă da, e un real progres în încercarea de a considera clientul un partener şi nu un obiect exploatabil.

Postat de Mihai Ionescu
Practica de până acum a dovedit că băncile acţionează ca şi cum ar vrea să înşele clientul. Nu văd ce le-ar face să se schimbe. Singurii clienţi de care au avut grijă au fost cei care au luat credite nerambursabile.
 

Citește și: