no author
Mihaela Gidei
2401 vizualizări 25 sep 2017

Magistraţii instanţei supreme l-au achitat, luni, pe fostul deputat Sebastian Ghiţă pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani, dar şi pe fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă.

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis, luni, achitarea fostului deputat Sebastian Ghiţă pentru infracţiunile de dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani.

Aceeaşi soluţie de achitare a fost dată şi în cazul fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru infracţiunile de luare de mită şi abuz în serviciu.

Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu este definitivă. 

La ultimul termen, procurorii au cerut pedepse orientate către maximum pentru ambii inculpaţi.

„Solicităm să dispuneţi condamnarea fiecăruia din cei doi inculpaţi, Ghiţă Sebastian şi Bădescu Iulian, la pedeapsa închisorii, orientarea către maximum a pedepselor impuse de lege”, a solicitat procurorul la ultimul termen al procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ).

Fostul deputat Sebastian Ghiţă este judecat în acest dosar pentru dare de mită, instigare la abuz în serviciu şi spălare de bani. Potrivit Codului Penal, infracţiunea de spălare de bani se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi. Astfel, procurorii au solicitat magistraţilor de la Curtea Supremă să dispună, pentru Sebastian Ghiţă, pedeapsa de 10 ani de închisoare. Totodată, acuzarea a mai cerut să fie confiscată de la Ghiţă suma de 1.116.000 lei şi ca cei doi să plătească prejudiciul de 1.500.000 lei. Procurorul a mai cerut ca lui Iulian Bădescu să îi fie confiscată suma de 900.000 lei.

Fostul primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu având drept consecinţă obţinerea pentru altul a unui folos necuvenit.

"Nu am discutat niciodată cu Ghiţă de vânzarea/cumpărarea casei din Ploieşti. Ca om, şi eu şi familia mea am pierdut foarte mulţi bani. De ceva vreme sunt angajat al societăţii Bitpress. Am calitatea de asociat unic. Această casă nu a fost niciodată în proprietatea societăţii. Nu sunt vinovat cu absolut nimic. În ceea ce priveşte acuzaţiile DNA, nu am făcut ceva să prejudicieze Consiliul Prahova şi nici să îmi pericliteze cariera. Nu ştiu ce va face domnul Ghiţă. Este problema domniei sale. Sper să fie sănătos. E cel mai important. În ceea ce mă priveşte, aceste denunţuri au fost făcute la Parchetul Curţii de Apel Ploieşti, au fost înregistrate de către domnul Negulescu. Domnul Negulescu, după ce a întocmit aceste declaraţii şi le-a realizat, a declinat competenţa către DNA, dar cu acest material probatoriu existent", a declarat fostul primar al Ploieştiului.

Avocatul lui Sebastian Ghiţă a cerut achitarea clientului său.

"Toate declaraţiile martorilor, în afară de cei cu identitate protejată, arată că nu a existat nicio presiune sau intervenţie din partea lui Sebastian Ghiţă. Cer achitarea şi cu privire la infracţiunea de spălare de bani", a arătat apărătorul lui Ghiţă, în faţa judecătorilor.

Procurorii susţin că Sebastian Ghiţă i-ar fi dat mită un imobil fostului primar al Ploieştiului, Iulian Bădescu, pentru ca acesta din urmă să finanţeze o asociaţie sportivă susţinută de Ghiţă, pentru a disimula provenienţa casei cei doi semnând un contract fictiv.

Citește și: