Publicat

24

mai

2013

14:34

40618

vizualizări

Structura anului şcolar 2013-2014. Câte zile libere şi vacanţe vor avea elevii

Structura anului şcolar 2013-2014. Câte zile libere şi vacanţe vor avea elevii

Elevii vor începe anul şcolar 2013-2014 la 16 septembrie, arată proiectul de Ordin de ministru privind structura anului şcolar 2013-2014, pus în dezbatere publică până la 31 mai.

Potrivit documentului, anul şcolar viitor va avea cele două semestre împărţite în mod egal. Ordinul arată că pe lângă zilele libere oficiale, elevii vor mai avea încă o zi liberă pentru perioada sărbătorilor pascale, iar aceasta va fi  marţi, 22 aprilie 2014.
Elevii de la ciclul primar vor avea prima vacanţă în perioada 2 - 10 noiembrie 2013.

Vacanţa de iarnă va avea loc între 21 decembrie 2013 şi 5 ianuarie 2014.

Cel de-al doilea semestru va reîncepe în  6 ianuarie şi se va încheia pe 31 ianuarie.

VEZI AICI ORDINUL PRIVIND STRUCTURA ANULUI ŞCOLAR 2013 - 2014

De la 1 februarie 2014, elevii încep vacanţa intersemestrială, pe care o vor termina pe 9 februarie, elevii revenind la cursuri pe 10 februarie.

Vacanţa de primăvară începe pe 11 aprilie,  iar elevii vor reveni la şcoală pe 23 aprilie.
Vineri, 20 iunie, se încheie cursurile pentru anul şcolar 2013-2014. Elevii se vor reîntoarce la şcoală, după vacanţa de vară, la 15 septembrie 2014.

Potrivit ordinului, anul şcolar 2013-2014 are 36 de săptămâni de cursuri, însumând 176 de zile lucrătoare. Clasele terminale din învăţământul liceal vor avea doar 33 de săptămâni, iar  clasa a VIII-a va avea  35 de săptămâni.

Citeşte ştiri de ultimă oră pe gandul.info
 

 

ULTIMA ORĂ
Halep, decizie RADICALĂ după intervenţia lui Ţiriac. Am schimbat tot într-o săptămână

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info