no author
Departamentul Social - Mediafax
246 vizualizări 3 oct 2017

„Din cauza cumulării efectelor negative ale taxei clawback, politicii de preţ şi creşterii costurilor, APMGR estimează că preţul multor medicamente va ajunge mai mic decât costul de producţie, ceea ce va duce la delistarea acestora în România. Medicamentele ce vor fi delistate se vor adaugă celor peste 2.000 de medicamente care au dispărut de pe piaţă în ultimii ani, fie definitiv, fie înlocuite cu variante mai scumpe”, potrivit Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Principala povară pentru producătorii de medicamente generice o reprezintă taxa clawback, care a ajuns aproape de 20% şi care continuă să crească accelerat, precizează sursa citată.

„Repetăm mereu autorităţilor că taxa clawback afectează în primul rând medicamentele generice, care sunt, de regulă, medicamente cu preţ mic, dar suntem ignoraţi. Dacă Guvernul menţine acelaşi nivel al taxei pentru medicamentele generice, în condiţiile în care şi costurile cu combustibilul cresc, nu face altceva decât să lovească în bătrâni şi bolnavi cronici, care nu vor mai găsi multe din cele mai răspândite medicamente de pe piaţă sau vor găsi variante mai scumpe, care vor necesita coplată”, a declarat directorul executiv al APMGR, Laurenţiu Mihai.

Conform companiei de cercetare şi studii de piaţă CEGEDIM, 60% din cele peste 2.300 de medicamente care riscă să dispară de pe piaţă în perioada următoare sunt medicamente sub 25 de lei. Multe dintre acestea sunt produse în România, de producători români, care produc exclusiv generice.

Asociaţia precizează că la dispariţia medicamentelor contribuie şi politica actuală de preţ, care duce preţul medicamentelor din România la un minim european. Schimbările de reglementare a preţului în alte ţări europene care au şi România ca ţară de referinţă, pot duce la delistări din motive comerciale care vor afecta pacientul român.

„Niciun producător internaţional nu va risca să piardă pieţe mult mai mari, precum Germania, Franţa sau Rusia, pieţe de zeci de miliarde de euro anual, doar pentru că preţul din România este menţinut în mod artificial la un nivel extrem de redus”, a adăugat Laurenţiu Mihai.

Citește și: