no author
Oana Despa
629 vizualizări 2 mai 2017

"Avem, în zona învăţământului preuniversitar, evaluări internaţionale care ne poziţionează pe locuri mai la coada clasamentului şi nu cred că este tocmai potrivit, pentru că avem tineri talentaţi, bine pregătiţi. Avem tineri foarte talentaţi, avem în corpul profesional oameni foarte bine pregătiţi”, a declarat Pavel Năstase, ministrul Educaţiei, la un eveniment organizat cu ocazia Zilei Tineretului.

Ministrul a explicat că în Albania, elevii au primit bani, mai exact câte cinci dolari pentru a rămâne pâne până la finalul testării PISA şi să raspundă tuturor întrebărilor.

"Această testare PISA este foarte mult discutată. Cineva îmi spunea, zilele trecute, un exemplu care m-a pus pe gânduri, cum putem să motivăm. Albanezii sunt, ca şi nivel, în această evaluare PISA, undeva mai sus în clasament. Şi cineva îmi spunea, din experienţa din Albania, că fiecare elev a primit cinci dolari ca să rămână în sală şi să răspundă până la capăt la testul respectiv. Englezii au avut altă abordare. Pe primul loc în testele PISA se află Singapore. Englezii nici ei nu sunt foarte bine pregătiţi. Şi atunci au invitat 60 de profesori din Singapore în Anglia să pregătească lotul pentru această testare PISA”, a explicat Pavel Năstase.

Potrivit Centrului de Evaluare si Analize Educaţionale, 42% dintre copiii de 15 ani sunt analfabeţi funcţionali, ceea ce înseamnă că ştiu să scrie şi să citească, dar nu pot înţelege textul respectiv. Specialiştii susţin că fenomentul ar avea legătură cu modul în care se predau anumite materii în şcoala generală şi la liceu.

Citește și: