1024 vizualizări 4 nov 2017

UPDATE: „A fost doar o eroare materială în calculul zilelor respective, o eroare umană. Pur şi simplu, volumul de muncă a fost foarte mare, s-a produs aceasta eroare umană. Au fost dispuse măsuri pentru reîncarcerarea deţinuţilor. Se fac verificări la dosare, au fost înaintate adrese către toate instituţiile abilitate. Va fi o comisie care va face verificările, la sfârşit vom stabili măsuri. Se verifică doar aceste trei dosare unde s-a produs eroare", a declarat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, directorul Pentenciarului Gurgiu, Marius Fulga. Acesta a mai precizat că nu este vorba de niciun deţinut străin.

Preşedintele Federaţiei Sindicatelor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP), Sorin Dumitraşcu, a precizat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că trei condamnaţi, printre care şi un cetăţean străin, au fost eliberaţi din greşeală în baza recursului compensatoriu din Penitenciarul Giurgiu.

Potrivit sursei citate, este vorba de doi deţinuţi, dintre care doi au fost deja prinşi, unul dintre ei fiind condamnat pentru tâlhărie, şi încă un cetăţean străin, care ar fi plecat din ţară.

"Vorbim despre un număr de trei deţinuţi, a fost o eroare de calcul, în sensul că un corp de clădire căruia i se supun trei secţii a fost categorisit greşit. Nu era pe lista aceea cu clădirile care ar fi trebuit sa aibă condiţii improprii, ca să ducă la eliberarea unor deţinuţi. S-au calculat nişte zile în plus pentru aceşti deţinuţi şi au fost puşi în libertate. Ulterior, la o verificare, s-a constatat eroarea. Noi am avertizat ca dacă aplicarea acestei legi nu este pregătită corespunzător sunt posibile nişte erori, ceea ce înseamă fie punerea în libertate eronat, adică mai devreme, fie anumiţi deţinuţi vor sta mai mult decât ar fi necesar în penitenciar. Nu ştiu exact de ce erau condamnaţi aceşti trei deţinuţi, însă fiind la penitenciarul Giurgiu, care are profil de maximă siguranţă, cel mai probabil, erau recidivişti şi cu pedepse mari. Din informaţiile pe care le avem şi noi, unul dintre cei trei deţinuţi este cetăţean străin şi a părăsit România, imediat ce a fost eliberat. În situaţia asta, se impune o verificare a tuturor eliberării condiţionate în perioada aceasta şi se impune ca cel, care nu a organizat corespunzator, sa răspundă", a declarat, pentru MEDIAFAX, Sorin Dumitraşcu.

Sorin Dumitraşcu a mai precizat că nu este vorba de o greşeală de evidenţă, ci de una de coordonare între directorul penitenciarului, directorul adjunct de pază şi şeful care se ocupă cu aplicarea regimului deoarece aceştia au avut teren să actualizeze fisele de cameră pentru mutarea deţinuţilor pe secţii cu aplicaţia PMS Web.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au transmis, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că este vorba despre trei deţinuţi pentru care s-a produs o neînţelegere la stabilirea camerelor în care şi-au executat pedepsele.

"S-au luat de urgenţă măsurile necesare pentru reîncarcerarea lor. Probabil se vor face verificări interne pentru a se stabili exact împrejurările şi cine se face vinovat", potrivit reprezentanţilor ANP.

În prima zi în care Legea recursului compensatoriu a intrat în vigoare, au fost eliberaţi 529 de deţinuţi. Alţi 3.349 de deţinuţi au obţinut dreptul de a solicita eliberare condiţionată. Potrivit legii, pentru fiecare 30 de zile executate în condiţii improprii, deţinuţii obţin şase zile de libertate.

Citește și: