33 vizualizări 23 ian 2008

O bucureşteancă s-a sinucis, ieri, aruncân­du-se de la etajul şase al Spitalului Floreasca din Bucureşti. Femeia, în vârstă de 54 de ani, fusese internată cu dureri abdominale, dar medicii psihiatri au diagnosticat-o cu depresie. Acum câteva zile, presa a difuzat o altă ştire cumplită. O femeie de numai 21 de ani s-a aruncat de la etajul cinci al unui bloc din Bucureşti, ţinându-şi în braţe fetiţa de un an. Medicii au pronunţat şi în cazul ei cuvântul depresie. Dincolo de aceste tragedii intens mediatizate se află o statistică mai puţin cunoscută dar foarte îngrijorătoare: depresia afectează mai mult de trei milioane de români, adică circa 15% din populaţie, iar un procentaj aşa de mare de oameni care au o afecţiune psihică reprezintă o problemă majoră a sănătăţii publice.

În ultimii ani, stilul şi ritmul de viaţă s-au schimbat şi societatea seamănă din ce în ce mai puţin cu ceea ce ştiam. Aproape nimeni nu mai are siguranţa serviciului şi cei mai mulţi oameni lucrează peste program aproape în fiecare zi, în timp ce programul de odihnă este din ce în ce mai scăzut, iar concurenţa în societate este din ce în ce mai puternică. „Toate aceste lucruri creează o tendinţă de autizare a societăţii în sensul scăderii capacităţii de comunicare dintre oameni iar societatea a devenit anomică.

Cu alte cuvinte, nu mai sunt recunoscute nevoile, preferinţele şi performanţele oamenilor, trecându-se peste personalizarea şi individualitatea oamenilor şi le sunt ignorate dorinţele şi  aspiraţiile”, explică psihiatrul prof. univ. dr. Mihai Gheorghe, de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. Procentajul de oameni care suferă de depresie nu depinde de cât sunt de săraci sau de bogaţi şi nici măcar de statutul social, ci de felul în care indivizii receptează evenimentele. Depresivii au o vulnerabilitate foarte mare faţă de evenimentele negative, faţă de eşecuri şi au o rezistenţă scăzută faţă de stres.

Printre cauze se numără inclusiv curele de slăbire

Medicul psihiatru Radu Mihăilescu, directorul Spitalului de psihiatrie „Alexandru Obregia” din Bucureşti, are o altă explicaţie: “Cauzele depresiei sunt în primul rând biologice şi mult mai puţin sociale. Depresia este creată de un cumul de factori, vulnerabilitatea biologică, mai ales a celor care au asemenea cazuri în familie, curele de slăbire care duc la transformări chimice în organism şi la o cantitate insuficientă de serotonină, antidepresivele şi chiar şi anumite anticoncepţionale”. Depresia apare în multe cazuri la menopauză sau la andropauză, la vârsta a treia, şi de multe ori după naştere.

Simptome: sufocare, pierdere în greutate, dureri abdominale

Depresivul este cuprins de o tristeţe nemotivată, se autoculpabilizează foarte des şi foarte uşor, are o stimă de sine scăzută, devine apatic, indiferent şi trăieşte prezentul la modul dureros, chiar insuportabil. Pentru el, viitorul nu mai există. De cele mai multe ori, o asemenea persoană are insomnii în timpul cărora îşi face bilanţuri şi construieşte motivaţia suicidală. Depresia se manifestă însă şi fizic, nu doar la nivelul psihicului. Un depresiv are de multe ori senzaţii de sufocare fără să fie bolnav, pierde în greutate, are dureri abdominale. Medicii psihiatri au observat că depresivii fac anumite schimbări în obiceiurile lor. De exemplu, la începutul bolii, depresivii ori se iau de fumat (dacă erau nefumători), ori se lasă de fumat.

Netratată, depresia duce la sinucidere

Vestea bună este că depresia este vindecabilă. Vestea proastă este că, dacă nu este tratată, această afecţiune poate duce în timp la afecţiuni care aduc moartea, cum sunt bolile cardiace şi cancerul. Studiile arată că depresia se complică de cele mai multe ori cu un comportament suicidar. Datele Asociaţiei Psihiatrice Americane arată că în jur de 70% dintre sinucigaşi erau depresivi, iar 15 – 20% dintre decese sunt cauzate de supradoze cu antidepresive. Numărul celor care au o asemenea afecţiune a crescut foarte mult în ultimii ani şi creşte în continuare cu o medie de 170 de mii de noi cazuri pe an. Iar afectată este tocmai populaţia activă, cu vârste între 25 şi 50 de ani, şi femeile, proporţia îmbolnăvirilor fiind de trei femei la un bărbat.      

În 1996, la nivel mondial existau în jur de 350 de milioane de depresivi. Un lucru foarte curios este că media cazurilor de depresie este cu mult mai mică în ţările latine, mai ales faţă de ţările din vestul şi din nordul Europei. Psihiatrii şi psihologii explică fenomenul prin faptul că latinii sunt mult mai temperamentali şi îşi exprimă mai mult sentimentele şi în felul acesta nu ţin supărările pentru ei.

În România nu există un plan naţional pentru tratarea depresiei...

Medicii psihiatri încearcă cu disperare să atragă atenţia că este nevoie ca în România să fie iniţiat un program naţional care să vizeze tratarea şi depistarea precoce a depresiei şi tipurile de intervenţie terapeutică. “Trebuie să avem un plan pe termen lung, nu să intervenim doar când se întâmplă ceva sau când este câte un caz intens mediatizat ”, subliniază  profesorul Mihai Gheorghe. În România nu au fost făcute nici măcar studii despre consecinţele creşterii numărului depresivilor, spune profesorul.

... oficialii din Sănătate spun că nici nu e nevoie!

Secretarul de Stat din Ministerul Sănătăţii Vlad Anton Iliescu susţine că există un program şi o strategie naţională pentru sănătate mintală şi că nu este nevoie de unul separat pentru depresie. “Există un deficit de cadre medicale, de medici psihiatri în jur de 400 – 600, şi de aceea a crescut numărul locurilor în facultăţile de medicină. Vor fi înfiinţate 100 de centre comunitare care să se ocupe de tratarea în comunitate a celor care au probleme mintale, fără să fie internaţi în instituţii specializate”.

Oficialii din domeniul sanitar speră să schimbe în primul rând mentalitatea oamenilor despre cei care au probleme mintale sau despre cei care merg să consulte un psihiatru, pentru ca oamenii să nu mai considere că cineva este nebun dacă a făcut un control la psihiatru.

„Există o tendinţă de autizare a societăţii în sensul scăderii capacităţii de comunicare dintre oameni iar societatea a devenit anomică. Cu alte cuvinte, nu mai sunt recunoscute nevoile, preferinţele şi performanţele oamenilor, trecându-se peste personalizarea şi individualitatea oamenilor şi le sunt ignorate dorinţele şi  aspiraţiile”  -  prof. univ. dr. Mihai Gheorghe (psihiatru - UMF Carol Davila)

Citește și: