no author
Ilinca Nazarie
253 vizualizări 16 mar 2017

Nenumăratele anunţuri pe reţelele de socializare atunci când cineva drag dispare sau când oamenii îşi pierd animalele de companie ar putea fi înlocuite acum cu un singur mesaj, după ce trei tineri din Iaşi au lansat o aplicaţie pentru telefonul mobil prin care sunt alertaţi toţi cei dintr-o anumită zonă atunci când cineva a pierdut o persoană sau un animal de companie.

Ciprian, Andrei şi Corneliu sunt "Găsitorii", cei care au lansat aplicaţia prin care îi ajută pe cei care au pierdut fie pe cineva drag, fie animalul de companie.

Cei trei au gândit aplicaţia gratuită pentru telefonul mobil în aşa fel încât cei care pierd o persoană sau un animal postează un anunţ, iar cei care se află în zonă primesc alerte.

Ideea a apărut în urmă cu aproape un an, însă lucrurile s-au accelerat vara trecută, când unul din cel trei "găsitori" şi-a pierdut câinele şi şi-a dat seama cât de utilă poate fi o astfel de aplicaţie.

„Este o aplicaţie care are rolul de a ajuta în găsirea persoanelor şi animalelor pierdute. În momentul în care mi-am căutat câinele două săptămâni, mi-am dat seama cât de greu este un astfel de proces şi cât de dificil se face. În cele două săptămâni am făcut tot ce se poate face, de la anunţuri pe reţelele de socializare, afişe, flyere, luat legătura cu cât mai multe persoane. Aplicaţia scuteşte foarte mult timp, pentru că se poate da o alertă în foarte scurt timp după pierdere, astfel că persoana sau animalul de companie nu poate ajunge foarte departe", a declarat Ciprian Ionescu, unul dintre "găsitori".

Pentru a folosi această aplicaţie, utilizatorii trebuie să se logheze cu un cont de Facebook, iar din acel moment durează cel mult două minute până când anunţul este trimis.

„Cele mai importante informaţii care trebuie introduse sunt în primul rând o fotografie, zona în care a fost pierdută persoana sau animalul, rasa dacă e animal, vârstă sau orice ar ajuta la identificare”, a explicat Corneliu Chiţanu, un alt „găsitor".

Informaţiile sunt mai apoi verificate de către cei care au făcut aplicaţia şi imediat trimisă alterta.

„După ce am aprobat alerta, practic notificăm toţi utilizatorii care se află pe o rază de câtiva kilometri faţă de zona în care a fost semnalată dispariţia. De asemenea, toţi cei care trec mai apoi în aria de dispariţie vor primi şi ei alertele. Nu vrem ca oameni din toată ţara să primească notificări între ei, având în vedere că nu se află nici măcar în acelaşi oraş”, a declarat Andrei Nastasiu, cel de-al treilea „găsitor".

Deocamdată aplicaţia a fost lansată doar pentru smartphone-urile cu IOS. Totul se bazează însă pe cei care văd alertele şi sunt dispuşi să îi ajute pe cei care au pierdut pe cineva drag sau animalul preferat.

În primele 24 de ore de la lansare s-au înscris deja 57 de utilizatori şi au fost emise alerte pentru 11 animale şi o persoană dispărută.

Cei trei urmează să dezvolte aplicaţia şi pentru telefoanele cu Android.

Citește și: