no author
Theodor Istrate
2709 vizualizări 13 iul 2015

Potrivit reprezentanţilor Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, fostul manager al Spitalului din Negreşti Claudiu Ionescu mergea pe stradă împreună cu soţia sa, iar la un moment dat i s-a făcut rău şi a căzut, chiar în faţa unităţii medicale pe care condus-o până în 2011, atunci când Guvernul Boc a închis-o, alături de alte 66 de spitale din ţară.

Prima care a intervenit pentru a-i acorda îngrijiri medicale bărbatului de 45 de ani a fost o asistentă medicală care trecea prin zonă şi care i-a făcut masaj cardiac, având în vedere că intrase în stop cardio-respirator.

În sprijinul femeii a venit şi un medic de la un cabinet din vecinătatea spitalului, ulterior fiind trimise o ambulanţă şi un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă.

"În momentul în care echipajele medicale au ajuns la caz, bărbatul se afla în stop cardio-respirator. Din păcate, în ciuda manevrelor de resuscitare, activitatea cardiacă nu a mai putut fi repornită, fiind declarat decesul", a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, managerul SAJ Vaslui, Aurora Popa.

Potrivit cadrelor medicale care au intervenit la caz, fostul manager al Spitalului din Negreşti ar fi suferit un edem glotic, după ce ar fi făcut o alergie. De altfel, soţia bărbatului de 45 de ani a declarat că acesta urma un tratament antihistaminic, împotriva alergiilor.

Citește și: