Cristina ANDREI
Cristina ANDREI
6555 vizualizări 2 sep 2016

Prin legea 30/2016, România a ratificat Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită şi Convenţia de la Istanbul, care a intrat în vigoare începând cu luna septembrie. Prin semnarea acestui act, ţara noastră se obligă să schimbe legile, să introducă noi politici publice pentru protecţia femeilor împotriva violenţei domestice şi să aloce resursele necesare pentru a preveni şi a lupta împotriva agresiunilor de orice fel împotriva femeilor şi, implicit, a copiilor.

Concret, România, alături de celelalte state semnatare ale Convenţiei, recunoaşte că violenţa împotriva femeilor este atât o încălcare gravă a drepturilor omului, cât şi o formă de discriminare şi se obligă să implementeze noi măsuri pentru incriminarea sau sancţionarea violenţei domestice de orice fel, fie ea fizică, psihică sau sexuală, a hărţuirii şi urmăririi sau a violului.

În acest context, însă, autortiăţile române vor trebui să treacă rapid la armonizarea legislaţiei ţării cu prevederilor Convenţiei de la Istanbul. Principalele schimbări se referă la măsurile pe care autorităţile le iau împotriva agresorilor, astfel că, atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, dar şi la faptul că agresorii care nu respectă ordinele de restricţie şi protecţie impuse vor fi şi cercetaţi penal, şi nu vor rămâne doar cu amenda, aşa cum se întâmplă în prezent. Există, însă, şi infracţiuni noi care trebuie incluse în Codul Penal şi de Procedură Penală, precum crimele de onoare, căsătoria cu forţa sau mutilarea genitală. 

Pe lângă aceste sancţiuni, Convenţia de la Istanbul mai stipulează şi scoaterea şi protejarea victimei din contextul violent, înfiinţarea unei linii telefonice gratuite şi a mai multor adăposturi pentru victime şi stabileşte pedepse de natură penală pentru agresorii care nu respecte ordinele de restricţie. 

Pe scurt, ţara noastră se obligă, astfel, să modifice legislaţia în materie de violenţă domestică şi să o pună în acord cu prevederile Convenţiei, dar şi să acţioneze cu măsuri concrete de protecţie a victimelor, printre priorităţi aflându-se introducerea ordinului de restricţie emis de urgenţă de către organele de poliţie pentru a asigura protecţia imediată a victimei, înfiinţarea registrului unic pentru victime şi pentru agresori şi implementarea serviciilor de consiliere, atât pentru victime, cât şi pentru agresori. 

O lege a violenţei domestice modificată în 2012 a produs efecte doar „teoretic”

Cea mai importantă modificare a legii privind combaterea violenţei în familie a fost făcută în 2012, atunci când a fost introdusă prevederea potrivit căreia persoana agresată poate cere instanţei un ordin de protecţie şi de restricţie faţă de făptuitor. dar şi că victima are dreptul să se adreseze judecătorului şi să solicite ordin de protecţie cu caracter provizoriu, iar instanţa poate să interzică agresorului să rămână sau să se reîntoarcă în locuinţa comună, să-l oblige pe agresor să suporte unele costuri, cum ar fi cheltuieli medicale, de judecată, cele generate de adăpostirea victimei. 

În plus, victima poate să ceară ordin de restricţie care prevede evacuarea agresorului de la domiciliul comun, păstrarea distanţei de minim 200 de metri faţă de persoana vătămată, interzicerea oricărui contact telefonic, corespondenţe. Acest ordin de interdicţie nu poate depăşi doi ani.

Din punct de vedere practic, însă, aplicarea prevederilor la modul real este mult mai anevoioasă. Un raport al Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii a arătat că pentru magistraţii români, urgenţa poate ajunge să însemne şi 175 de zile (aproape 6 luni), până când pun cazul pe rol, iar apoi poate ajunge la încă 174 de zile, până judecă dosarul. Trimiterea ordinului de protecţie la Poliţie, pentru a fi aplicat, poate să mai dureze alte luni de zile. Timp în care, în peste 90% din cazuri, o femeie trebuie să facă faţă soţului, iubitului sau unui alt bărbat care o bate. „Vorbim de situaţii de viaţă şi de moarte”, a declarat pentru Gândul un expert în domeniu. 

Gândul a prezentat povestea emoţionantă a unei femei care a fost victima violenţei domestice şi care s-a luptat din toate puterile pentru a depăşi trauma: „Acum sunt în genunchi şi mă sprijin cu mâinile să mă ridic!”.

În România, o femeie este bătută la fiecare 30 de secunde

Violenţa asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce priveşte cazurile de violenţa domestică. Potrivit studiului din 2014 al Agenţiei Europene pentru Drepturile Fundamentale privind violenţa asupra femeilor, 3 din 10 românce au fost agresate fizic, verbal sau psihic începând cu vârsta de 15 ani. În realitate, însă, numărul lor este mult mai mare. Cifrele oficiale cuprind doar cazurile de violenţă care ajung în atenţia autorităţilor. Acest lucru este susţinut şi de reprezentanţii asociaţiilor care se ocupă de femeile victime ale violenţei domestice.

„Dacă ne referim la numărul persoanelor care vin la şedinţele de recuperare şi consiliere, în raport cu numărul de apeluri telefonice, acesta este mic. Primim, pe an, undeva la 400 de apeluri şi e-mailuri, dar dintre acestea doar 100-150 ajung să vină efectiv să solicite un sprijin. Multe dintre ele se rezumă doar la spijinul primit prin intermediul telefonului sau al e-mailului.”, a spus pentru Gândul Mihaela Mangu-Darvariu, preşedintele Asociaţiei ANAIS, precizând că aceste procente sunt datorate inexistenţei, la nivel naţional, a unui număr suficient de asociaţii şi centre de ajutor şi a adăposturilor pentru femeile aflate în pericol.

Potrivit unui sondaj INSCOP, 30% dintre români sunt de acord cu afirmaţia că  „femeile mai sunt bătute şi din vina lor“, iar 6,4% susţin că „un bărbat care nu-şi bate femeia nu o iubeşte cu adevărat“, în timp ce 7,3% sunt de acord cu afirmaţia că „femeia este proprietatea bărbatului“. Potrivit aceluiaşi sondaj, 8,1% dintre respondenţi cred că „bătaia este ruptă din rai“.

Gândul a scris pe larg despre amploarea fenomenului violenţei domestice asupra femeii, arătând cu date oficiale că, după schimbarea legislaţiei, acestea reprezintă 91% dintre victimele care depun cereri de protecţie.

În perioada 2012-2014, în România au fost emise 4.305 ordine de protecţie, cele mai multe în Bucureşti şi în judeţele Bacău, Iaşi, Prahova şi Vaslui. Studiul pe 2013 al Reţelei pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor arată că 91% dintre cererile de ordin de protecţie provin de la femei şi doar 9% de la bărbaţi. Dintre femeile care depun o astfel de cerere, 11% îşi retrag plângerea.

98% din cazurile luate în considerare pentru emiterea unui ordin de protecţie au fost certificate medico-legale emise pentru sub 20 de zile de spitalizare, pentru lovituri şi alte violenţe, mai arată studiul.

Conform Raportului Inspecţiei Judiciare a CSM, cele mai multe cazuri judecate pentru emiterea unui ordin de protecţie au avut loc în perioada 2012-2014 în instanţele din Bucureşti (630), din judeţul Bacău (245), judeţul Iaşi (231), judeţul Prahova (220) şi judeţul Vaslui (194). Cele mai puţine astfel de cazuri s-au înregistrat în instanţele din judeţele Caraş-Severin (8), Harghita (24), Călăraşi (24), Vrancea (25) şi Bistriţa Năsăud (31).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Citește și: