VIDEO Cum se descurcă ambasadorul României în Marea Britanie cu explicaţiile în engleză. Răspunsurile date CNN privind scandalul cărnii de cal

Într-o intervenţie la postul de televiziune CNN, ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, a încercat astăzi să argumenteze nevinovăţia autorităţilor române şi a abatoarelor din care au plecat transporturile de carne de cal care a ajuns pe piaţa britanică etichetată drept carne de vită.

"Cred că prima responsabilitate în privinţa informării publicului aparţine vânzătorului şi apoi furnizorului produsului care trebuie să vadă de la cine s-a cumpărat carnea tocată. Pentru că e vorba de carne tocată. Nu există nicio companie din România care să exporte carne tocată. De niciun fel. Repet, dacă vreţi să găsiţi un răspuns corect, trebuie să verificaţi lanţul furnizorilor de carne tocată. România nu face parte din acest lanţ", spune Jinga.

Ambasadorul admite că nu are numele celor două abatoare implicate, dar susţine, chiar şi în aceste condiţii, că "nu există nicio încălcare a normelor europene de o companie din România sau pe teritoriul României".

Prestaţia ambasadorului Ion Jinga în limba engleză lasă loc de interpretări. Vedeţi mai jos cum vorbeşte Ion Jinga, ambasadorul României în Marea Britanie.

 


 

 

 

109 Comentarii [+] Adauga un comentariu

#1 Cristi 12.02.2013 20:26

Cine naiba l-a pus pe ala ambasador in UK? Vorbeste engleza mai rau decat Base ...

 
#2 roman 12.02.2013 20:37

Intr-adevar, accentul si pronuntia lasa de dorit, dar de ce sa fim atat de carcotasi? Ambasadorul Marii Britanii vorbeste mai bine limba romana decat vorbeste dl. "Hinga" engleza? Sau ambasadorul SUA? Ca sa nu mai aduc aminte de *...

 
#3 tot romanul 12.02.2013 20:39

Era vorba de *C.a.c.a.r.a.u

 
#4 Eu 12.02.2013 20:41

Doamne Stinfte! Tot cei care vorbesc engleza pe litere sunt ambasadori? Sunt atatia romani in Anglia de ani de zile, si cu studii si cu o engleza impecabila , dar pana la urma, de ce sa pui un om capabil pe un post cheie in loc sa pui unul incapabil, nu?
Domnule Jinga, sunt un roman stabilit in UK de ceva ani deja, si nu ma simt reprezentat de dvs. in nici un fel...

 
#5 lucian 12.02.2013 20:45

engleza de balta? nici macar...
nu mai avem pe nimeni in romania care sa stie engleza si sa fie un ambasador adevarat pentru 20 milioane de romani. asta ne reprezinta la londra... un ''poquito de por favor'' cum zice spaniolul... am ajuns rau... avem o multime de intelectuali valorosi vorbitori de limba engleza (engleza uk nu ce baiguie asta). mie unul care nu am studiat nici engleza si nici nu am o facultate imi este rusine, nivelul meu de engleza autoinvatata este cu mult peste ambasadorul romaniei la londra (cand scriu imi e rusine).

 
#6 george 12.02.2013 20:54

Doamne ce rusine. Comunistii , Ceausescu asa cum erau ei trimiteau ambasadori intelectuali de rasa. Cat de jos ne poate cobori adunatura USL. Macar comunistii tineau cat de cat la imaginea Romaniei in lume. Astia ne fac sa mergem cu capetele plecate prin afara tarii.
Mai ponta parca ziceai ca presedintele sta in genunhi in CE? Pai mai derbedeule, din cauza plagiatului tau si a munumentelor de prostie pe care i-ai facut ambasadori sau reprezentatnti ai statului Roman, indiferent in ce domeniu,n-o sa ne mai primeasca nimeni , nici macar in genunchi.

 
#7 un alt roman 12.02.2013 21:00

@lucian
ENGLEZA e obligatorie pt unul ce lucreaza in diplomatie. nu compara romana cu engleza

 
#8 Haahahhahahahahhahahhahahha 12.02.2013 21:00

asta a mancat CALU' cu copite cu tot :))) Hahahahaaha

 
#9 Basescu 12.02.2013 21:01

Probabil ca el e un om integru si poate chiar ok..il felicit ca a iesit la rampa sa apere Romania.
Mai ales ca francezii repede au pasat vina spre noi.
Totusi cred ca pentru un ambasador intr o tara atat de importanta ca si Anglia accentul lasa de dorit.

 
#10 Dani 12.02.2013 21:17

Vorbeste mai prost ca un francez. Vezi campania voastra!

 
Vezi toate »

Adauga un comentariu

Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Gândul. Campurile marcate cu rosu nu sunt valide! Comentariul a fost adaugat!

Cod captcha invalid!

Introdu numarul din imagine:
Versiune mobil | completa