Publicat

8

martie

2012

14:27

10555

vizualizări

VIDEO: Un preot înjură pe Aeroportul Otopeni. Este român cu cetăţenie americană şi a fost ARESTAT de două ori în Arizona

VIDEO: Un preot înjură pe Aeroportul Otopeni. Este român cu cetăţenie americană şi a fost ARESTAT de două ori în Arizona

Un pasager de pe Aeroportul Otopeni a filmat un bărbat îmbrăcat în preot, care înjură cele sfinte pentru că nu a primit viză să plece în SUA.

Timp de două minute şi 30 de secunde, omul îi înjură pe angajaţii aeroportului, numindu-i “animale” sau “primitivi”, şi foloseşte expresii înjositoare la adresa bisericii, a lui Dumnezeu, dar şi a veşmintelor preoţeşti.

Cât timp bărbatul îmbrăcat în preot înjură, lumea din aeroport se uită uluită.

Cel care filmează îi întreabă pe angajaţii aeroportului de ce nimeni nu acţionează, moment în care câţiva paznici şi jandarmi se întreabă spre făptaş. Deşi se pregătea iniţial să înjure, văzându-se încercuit bărbatul a coborât tonul. Nu se ştie cum s-a încheiat incidentul, deoarece filmuleţul se opreşte.

"A înjurat pentru că avea o nelămurire cu viza"

Valentin Iordache, director de comunicare al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti, a declarat pentru gândul că, din informaţiile sale, bărbatul este preot în SUA şi ar fi venit în România pentru a-şi vizita rudele. “A înjurat pentru că avea o nelămurire cu viza, nu ştia pe cât timp este”, a declarat Iordache.

Directorul de comunicare spune că angajaţii aeroportului credeau că bărbatul vorbeşte la telefon, motiv pentru care nu l-au legitimat imediat. Când au făcut-o, au aflat că bărbatul se numeşte Nedejde Constantin şi are cetăţenie americană.

Biserica Ortodoxă Română a dat publicităţii un comunicat în care precizează că Nedejde Constantin “nu figurează în evidenţa niciunei unităţi bisericeşti” din România. BOR precizează că “dezaprobă atitudinea agresivă şi limbajul incompatibil cu calitatea de cleric” a bărbatului din imagini. BOR spune că filmuleţul “a nemulţumit opinia publică” şi a generat confuzie şi interpretări eronate.

Preotul ar fi fost arestat de două ori în SUA

Conform unor site-uri din SUA care ţin evidenţa celor arestaţi, Nedejde Constantin ar fi fost arestat de cel puţin două ori.

Conform whosarrested.com, bărbatul ar fi fost arestat pe 19 septembrie 2010, în Pheonix (Arizona), pentru furt din magazine. În dreptul pozei bărbatului apare menţiunea “inmate” (deţinut), ceea ce înseamnă că a fost închis pentru fapta sa, dar nu se precizează pedeapsa.

Site-ul bustedmugshots.com precizează că Nedejde a fost arestat şi în 15 ianuarie 2011, de această dată în Glendale (Arizona), pentru că ar fi refuzat să identifice un suspect în faţa poliţiei.


 

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
FOTO: Un tânăr n-a mai putut să se abţină. Cum a reacţionat când această bombă sexy s-a aşezat lângă el. Detaliul din imagine

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info