no author
Adriana Mit
517 vizualizări 26 oct 2017

Potrivit unui comunicat transmis, joi, de Poliţia Locală Timişoara, primul grup de migranţi, alcătuit din 28 de persoane, a fost depistat pe câmpul din Calea Aradului, unde în această săptămână au mai fost identificaţi refugiaţi dormind în corturi, într-o tabără improvizată.

„Cei în cauză deţineau documente emise de Centrul Regional de Proceduri şi Cazare a Solicitanţilor de Azil din Timişoara, motiv pentru care au fost predaţi reprezentanţilor centrului fiind depistaţi la o oră la care nu aveau voie să părăsească locaţia”, transmite Poliţia Locală Timişoara.

Tot în noaptea de miercuri spre joi, poliţiştii locali aflaţi în patrulare în Complexul Studenţesc din Timişoara au depistat pe o bancă un grup de cinci migranţi, dintre care patru din Iran şi unul din Afganistan, care au intrat ilegal în ţară.

„Unul dintre ei este minor. Cei cinci nu deţineau documente asupra lor, motiv pentru care au fost predaţi poliţiştilor din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timiş pentru continuarea cercetărilor sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei”, arată Poliţia Locală Timişoara.

Citește și: