Întâmplare S-au cunoscut pe blog

Andrei şi Iarina, doi nonconformişti îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul

Fără să se cunoască, au plecat, în miez de noapte, să bea o cafea la Sighişoara. Nu se gândeau că va fi mai mult de atât

După un an de zile, cei doi simt că se iubesc din ce în ce mai mult

1 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Andrei şi Iarina, doi nonconformişti îndrăgostiţi nebuneşte unul de altul

„A fost odată ca niciodată… mai exact prin luna martie a anului trecut. Ieşind într-un club cu nişte colegi şi câţiva prieteni, unul dintre ei se tot lua de mine că nu am prietenă. „Nu-s normali ăştia, fără prietenă”, spunea el. Întors acasă, cu o durere de cap îngrozitoare, nu am mai putut dormi şi mi-am zis: “Gata, trebuie să îmi fac prietenă, ca să nu mai facă ăstia mişto de mine”, şi m-am decis să merg, ziua următoare, pur şi simplu pe stradă, să îmi găsesc prietenă.

Până atunci, însă, am scris despre asta pe blogul meu. La puţin timp, a apărut o fată care a comentat la articolul respectiv şi ne-am dat întâlnire a doua zi. Daaaar, puţin mai încolo, a apărut o altă fată (da, The One), care spunea că ea, dacă ar fi să agaţe pe cineva, ar invita băiatul respectiv la o cafea în Sighişoara sau Sibiu. Nu cred că se aştepta sau că asta ar fi fost intenţia ei, însă imediat i-am răspuns: „Hai să mergem, atunci, e tren spre Sighişoara la 23,30, azi”.

„Deja am fost agăţată”

Şi uite aşa, două persoane care nu se cunoşteau, nu se văzuseră niciodată, ambele din Bucureşti, au plecat în toiul nopţii spre Sighişoara, pentru o cafea. Ca sa mă recunoască, i-am spus să fie atentă la un băiat cu un şiret albastru la un pantof şi unul verde la celălalt, ca să fiu sigur că nu are cum să mă confunde. Tot drumul am stat de vorbă şi în cele din urmă am ajuns în Sighişoara. Era noapte, mai toate barurile erau închise, aşa că ne-am plimbat hai-hui pe străzi, prin cetate. Spre dimineaţă am reuşit, în sfârşit, să bem cafeaua pentru care merseserăm acolo. Mai târziu, am mers la o pizza. Cum a lipsit puţin de la masă şi eram singur, am căzut pe gânduri.

Am realizat că îmi plăcea mult de ea! Aşa că m-am decis ca atunci când se întoarce, să încerc să fac ceva în această privinţă. Am făcut cel mai simplu şi sincer lucru care mi-a venit în minte: am întrebat-o dacă pot să o agăţ. Replica ei m-a nedumerit: „Deja am fost agăţată!“. Cum eu tot timpul mă gândesc la ce e mai rău, am crezut că am fost respins, aşa că m-am retras dezamăgit pe scaunul meu. Am cutreierat străzile toată ziua şi, în cele din urmă, a venit timpul să plecăm.

Iubirea drumeţiilor năzdrăvane

Nu voiam să mă despart de ea, aşa că în gară i-am propus să mai stăm o zi. Era mai mult în glumă, dar ea a luat-o în serios şi parcă ar fi vrut să stăm. Aşa că am aplicat metoda cu care iau toate deciziile importante în viaţă: am dat cu banul. Rezultatul a fost că a trebuit să plecăm. Dar faptul că o parte din ea ar fi vrut să mai stea mi-a dat speranţe. În tren, cu inima cât un purice, am reuşit, în sfârşit, să o iau în braţe. Aşa am stat tot drumul, până la Bucureşti.

Aşa a început povestea noastră de dragoste, care continuă şi astăzi, cu drumeţii prin locuri de care mulţi nici n-au auzit, pline de peripeţii. Cum povestea a început cu „A fost odată ca niciodată“, acum aş spune că „cei doi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi şi încă mai sunt împreună şi în ziua de azi şi îşi petrec fiecare zi împreună şi se iubesc pe zi ce trece mai mult, şi mai mult, şi mai mult, şi parcă nimic nu îi poate despărţi, iar viaţa lor nu a mai fost niciodată atât de frumoasă şi plină de însemnătate.“ Andrei.

Opinie

Andrei şi Iarina sunt dovada vie a faptului că iubirea nu trebuie planificată sau căutată la nesfârşit. Se întâmplă să te îndrăgosteşti într-o clipă de scurtă nebunie, exact când nu te aştepţi. Poţi găsi într-o persoană  necunoscută sufletul pereche. Mi se pare că ei ştiu să trăiască fiecare clipă în parte, să se bucure de ce au. Cred că se potrivesc foarte bine. (Cosmin Rugan, student)