|
Premieră Întrucât vara aceasta vor absolvi două promoţii
Licenţiaţii vor concura pe locuri diferite la master
de Raul FLOREA | 05 MARTIE 2008
Ministerul Educaţiei a dispus ca admiterea pentru masterat să fie diferenţiată în funcţie de numărul de ani parcurşi la licenţă
Universităţile pot stabili la examen şi criterii diferite pentru cele două tipuri de absolvenţi
Licenţiaţii vor concura pe locuri diferite la master
Absolvenţii de licenţă, care se vor înscrie, anul acesta, la masterat vor fi înmatriculaţi pe liste diferite, în funcţie de numărul de ani parcurşi la facultate. Premieră pentru România, măsura vine ca urmare a faptului că, vara aceasta, vor absolvi două promoţii ale ciclului I: licenţiaţii care au studiat timp de patru ani şi prima „recoltă” Bologna, cu trei ani parcurşi. Dacă, prin respectiva prevedere, Ministerul Educaţiei a eliminat concurenţa directă între cele două tipuri de absolvenţi, decizia de a diferenţia sau nu probele de admitere la masterat, în funcţie de promoţie, a fost lăsată, în schimb, la latitudinea universităţilor.
Tot senatele vor fi şi cele care vor hotărî cu privire la numărul de semestre pe care le vor parcurge licenţiaţii modelului vechi. În ceea ce priveşte, însă, programele de masterat de tip nou, acestea au durată fixă, indiferent de universitatea care le organizează şi anume doi ani. Conform secretarului de stat pentru învăţământul superior, Remus Pricopie, diferenţierea va fi valabilă şi pentru admiterea de anul viitor, urmând ca din anul 2010, universităţile să nu mai primească locuri bugetate pentru masteratele de tip vechi: „Avem o lege din 2004, care anul acesta îşi arată efectele. Avem două tipuri de absolvenţi de licenţă, deci e normal să avem două tipuri de admitere la masterat. Această idee va avea valabilitate şi anul viitor, când vom avea două promoţii de ingineri.
Toate universităţile dispun de o cifră de şcolarizare generoasă, ce revine la nivelul celei de acum doi ani. Pentru masterat şi doctorat am dat, anul acesta, un plus universităţilor mari. E penultima dată când acordăm cifră de şcolarizare la masteratele vechi. Din 2010, instituţiile de învăţământ superior care vor să organizeze astfel de masterate o vor putea face numai prin locurile cu taxă”.
34.140 de tineri vor fi admişi vara aceasta la masterat, pe locuri bugetate, de 1,5 ori mai mulţi decât anul trecut. Dintre aceştia, 18.286 vor fi înmatriculaţi prin masteratele de tip vechi, în timp ce, pentru absolvenţii licenţei de trei ani vor fi disponibile 15.854 de locuri
Oferta diferă foarte mult, în funcţie de universitate. Astfel, în timp ce unele instituţii de învăţământ pun la bătaie un număr generos de locuri pentru licenţiaţii cu trei ani, alte universităţi vor asigura un număr mai mare de locuri bugetate, celor care au absolvit facultatea după patru ani de studiu.
Academia de Studii Economice, de pildă, dispune de 1.680 de locuri pentru masteratul Bologna, aproape dublu faţă de oferta pentru masteratele de tip vechi (738 de locuri), situaţie asemănătoare cu cea întâlnită la Universitatea „Babeş-Bolyai”, din Cluj-Napoca (2.379 faţă de 1.095) sau la Universitatea Alexandru Ioan Cuza, din Iaşi (1.850 faţă de 860).La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Timişoara, lucrurile stau taman pe dos, licenţiaţii pe tip vechi având la dispoziţie 195 de locuri, aproape de 20 de ori mai multe decât absolvenţii Bologna.
La fel, Universitatea din Petroşani dispune de 140 de locuri la masteratele pentru licenţiaţii anteriori Bologna, dublu faţă de cele de doi ani. În cazul admiterii la studiile de licenţă, vor fi disponibile 61.990 locuri, iar pentru doctorat 2.997.
Info plus:
Cetăţenii străini pot fi studenţi 'români bugetaţi
Toţi cetăţenii statelor membre Uniunii Europene se pot înscrie la admiterea în învăţământul superior românesc. Aceştia, ca şi cei aparţinând Spaţiului Economic European şi Confederaţiei Elveţiene, vor beneficia de aceleaşi drepturi de care beneficiază şi cetăţenii români, inclusiv în ceea ce priveşte taxele de şcolarizare. Candidaţii străini admişi vor beneficia de finanţare de la buget o singură dată, pentru licenţă, masterat şi doctorat.
„E penultima dată când acordăm cifră de şcolarizare la masteratele vechi. Din 2010, instituţiile de învăţământ superior care vor să organizeze astfel de masterate o vor putea face numai prin locurile cu taxă”. - Remus Pricopie (secretar de stat MEC)
|
Postat de gandul.info la 5.03.2008 10:47
Absolvenţii de licenţă, care se vor înscrie, anul acesta, la masterat vor fi înmatriculaţi pe liste diferite, în funcţie de numărul de ani parcurşi la facultate. Premieră pentru România, măsura vine ca urmare a faptului că, vara aceasta, vor absolvi două promoţii ale ciclului I