|
|
SUPLIMENT SCOALA - 23 noiembrie 2009, 8:56
|
Cartea săptămânii
Mintea – un atu pentru generaţia viitoare
05 MARTIE 2008
Mintea – un atu pentru generaţia viitoare
Cum ar trebui să funcţioneze mintea noastră în viitor? Iată o întrebare ce i-a pus pe gânduri pe cercetători, care au reuşit să închege câteva principii de gestionare a intelectului. Editura Sigma prezintă o lucrare, în care subiectul este abordat de unul dintre cei mai influenţi psihologi ai momentului. Cartea lui Howard Gardner, „Mintea umană. Cinci ipostaze pentru viitor”, tradusă de Radu Ciocănelea, este bine-venită, în contextul în care foarte mulţi oameni se preocupă de permanenta educare a tipurilor mentale.
Lucrarea, structurată pe 7 capitole, prezintă rezultatele cercetării psihologice a lui Gardner, dar şi modul în care mintea ar trebui să fie folosită. Autorul vorbeşte despre cinci tipuri de minte: disciplinată, sintetică, creatoare, respectuoasă şi etică, fiecare având caracteristicile şi importanţa sa în procesul de cultivare a minţii. Primele două categorii vizează formele cognitive, în timp ce ultimele două sunt puse în legatură cu relaţiile interumane. Scopul lucrării este de a-i face pe cititori să îşi perfecţioneze deprinderile mentale, pentru a face faţă diverselor situaţii pe care un om le poate întâlni de-a lungul vieţii.
Howard Gardner este profesor de ştiinţele cogniţiei şi educaţiei, codirector al Proiectului Zero de la Universitatea Harvard. (R. I. N.)
|
|
|

|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Supliment consumatorul

|
|
Campanie Gândul
|
|
Campanie BM

|
|
Rafa a murit, Nadal trăieşte
"Totul
trebuie regândit în jocul lui Nadal. Loviturile, tactica, strategia
pe termen lung. Atitudinea mentală reclamă schimbări din temelii".
Rafa a murit. Nu pot să exprim altfel sentimentul de după finala
Shanghai Masters. Acel băiat nebun care întindea cu 3-4 metri
suprafaţa activă de joc a unui teren de tenis, care se mişca
stânga-dreapta ca o săgeţică de mouse pe ecranul de computer, care
pleca la stopuri ca un ghepard cu burta la pământ, lovind decisiv
din poziţii imposibile din punct de vedere biomecanic, nu mai
există.. Citeşte tot
articolul pe prosport.ro
|
|
ProSport

|

|
|
| Băsescu - 32,84%, Geoană - 29,17%, la ora 8.00 |
 Traian Băsescu a înregistrat, în primul tur al prezidenţialelor, 32,84% din voturi, iar Mircea Geoană - 29,17%, potrivit rezultatelor oficiale parţiale prezentate luni dimineaţă de BEC, după numărarea voturilor din peste 48% din secţiile de votare.
|
|
|
PSD în primul tur - Între strategia acuzării fraudei şi cursa ripostei la intoxicările PNL
|
|
PDL s-a bucurat de victoria din primul tur, deşi Băsescu ar fi vrut "un procent-două" în plus
|
|
Anormalitatea alegerilor în Ilfov
|
|
Doi giurgiuveni acuzaţi de mită electorală au fost arestaţi
|

|
|