Pachetul legislativ al Educaţiei - şansa transformării şcolii?

15 foto 0 audio 0 video 0 alte fisiere

Cristian Adomniţei

Cristian Adomniţei

Privesc cu mare satisfacţie faptul că am primit la minister peste 10.000 de propuneri. Acestea sunt măsura a cât de mult interes s-a născut în România şi am văzut că există o oportunitate să lăsăm la o parte interesele politice. Ne aflăm într-un moment istoric în care avem un material pe masă şi nu cred că vreun  partid politic sau vreo comisie mai sunt capabili să facă vreun pachet.

Prima parte – obligativitatea educaţiei timpurii. Sunt convins că e mult mai ieftin din punct de vedere al costurilor şi mult mai eficient, din punct de vedere al rezultatului, să intervii mai devreme, decât mai târziu. Elevii sunt cei care, la 16 ani, termină învăţământul obligatoriu şi aleg piaţa muncii. Pe cei care nici nu mai apucă să termine şi abandonează învăţământul obligatoriu, mi-aş dori să-i aducem să termine liceul, iar pe cei care îşi doresc să termine liceul să îi aducem să termine licenţa.

Eu înclin pentru începerea ciclului primar la 6 ani. În acest an câştigat, copilul poate să călătorească în lume, dacă vreţi când este licean. Şi ar ajunge să aibă aceeaşi diplomă, dar cât pierdem prin acel an, de la 18 la 19, nu câştigăm de la 6 la 7. Astăzi, avem doi copii care pleacă la şcoală: primul ştie să folosească computerul, pentru că familia s-a preocupat, al doilea face parte din categoria defavorizată, care n-a văzut un creion, o acuarelă sau ceva cunoscut, iar noi considerăm, ca sistem, că ei pleacă de la un numitor comun, egal şi nimic nu e mai fals decât asta. Ne putem adresa acestei probleme doar dacă intervenim şi asupra celui pe care nu-l câştigăm pe drum şi să-l ducem în grădiniţă unde să-i arătăm căldura umană.

Ceilalţi vor fi clar copiii care vor îndrăgi şcoala şi nu vor găsi un zid în clasa întâi. Sunt convins că aţi întâlnit şi dumneavoastră, un copil care, în clasa întâi nu făcea faţă şi trebuia să rămână repetent. Acel copil nu poate fi vinovat, noi nu am reuşit să creăm sistemul în aşa fel încât să-l sprijinim. Ca să nu mai spunem că la 16 ani poate ajunge delincvent. Dacă nu e educat, societatea nu câştigă nimic de pe urma sa, valoarea adăugată a muncii lui, la 16 ani, e total insignifiantă, dar dacă ajunge să fie delincvent, nu numai că nu câştigăm nimic, dar plătim costuri sociale pentru pagubele pe care le produce.

E cu atât mai importantă investiţia în educaţia timpurie. Am semnat ordinul de iniţiere a licitaţiei pentru proiectele de grădiniţe, cu 2-4 grupe la program normal şi grădiniţe cu 4-6 grupe, cu program prelungit care se adresează mediului urban. Avem un deficit de 300.000 de locuri. Avem 650.000 de copii anul acesta, cifra de şcolarizare e de 660.000, iar nevoile sunt de peste 900.000, copii născuţi în această perioadă. În Bucureşti, sectorul I a cumpărat, anul trecut, 4 clădiri şi le-a pus deja în funcţiune, ceilalţi s-au apucat să construiască. În oraşele mari nu-mi fac iluzii că vor da teren pentru grădiniţe. La peste 1.000 de euro metrul pătrat în Capitală, n-o să dea nici un consiliu local, teren pentru grădiniţă, deşi, ar fi în interesul comunităţii.

Eu merg cu regularitate la toate întâlnirile colegilor mei din Europa. Toată Europa îşi pune problema, anul aceasta mai mult ca oricând, pe educaţia timpurie. România cu ceea ce face acum se află printre pionieri, printre cei care au luat decizia cel mai repede. În sfârşit, e un capitol în care putem fi în fruntea Europei, nu la mijloc, sau în coada ei.

Trec acum la clasa pregătitoare, care va deveni prima, obligatorie. Clar, îmi doresc ca educaţia să înceapă la 6 ani, copiii sunt mult mai precoci faţă de cum eram noi. Clasa a IX-a, ca fiind ultima clasă obligatorie, cu cei 10 ani plus 6, fac cei 16 ani de Educaţie. În Marea Britanie, deja, ministrul şcolilor a iniţiat o dezbatere în legătură cu învăţământul obligatoriu până în clasa a XII-a şi au dat deja lege că vor merge cu liceul obligatoriu.

Mi-aş dori, pentru binele ţării, să avem şi noi o dezbatere pe tema aceasta. Astăzi suntem la dublul mediei europene la abandonul şcolar în timpul învăţământului obligatoriu, pentru că aşa cum a fost organizat învăţământul, la sârşitul clasei a VIII-a, dacă nu luai testul, erai automat distribuit la SAM. Azi, eu am şcoală aproape în fiecare sat, dar SAM nu am decât pe regiuni. Concret, cum rezolvăm această problemă? Să încercăm să aducem şcoala la ei. SAM-ul, e cea mai puţin calitativă formă de educaţie din România.

Octavian Rusu

Cei care au copii, sau noi, care avem nepoţi, am fi încântaţi să fie prinşi în educaţia timpurie, dar să avem mai întâi licee pedagogice, care să formeze educatorii. Nu mai merge ca pe vremuri, în creşele comuniste, unde era o doamnă, care îi înfăşa ca să doarmă. Să avem asistente medicale. Deci să revenim la liceele sanitare şi la liceele pedagogice, care să formeze oameni. Ministrul dinaintea dumneavoastră spunea că putem să facem consorţii.

E foarte frumos, dar profesorii universitari vor veni să predea la clasa a X-a, a XI-a, acceptând salariul? Profesori doctori, să predea la licee? Prin învăţământul secundar propunem învăţământul secundar inferior şi intermediar care are 3+2 clase, respectiv, clasele  V, VI, VII, inferior şi VIII, IX intermediar. De pe la 12 ani începe îndrăgirea unei meserii. La 16 ani nu putem să-l mai orientăm spre învăţământ tehnologic, pentru că în curtea blocului a învăţat să tragă de vreme, să fumeze, să bea şi intră în alte sfere de influenţă. Clasele a VIII-a şi a IX-a trebuie să fie în liceu. În funcţie de aptitudinile lui poate fi sfătuit, intră acolo, sau nu.

Primim în liceu, oriunde, pe baza unor examene şi nu a unor teste, ca până acum? Dacă până la 16 ani nu a devenit nici creştin ca lumea, nici altceva, în ultimele clase se înghesuie degeaba. La religie, toţi au nota 10, iar frecvenţa e opţională. Sunt pentru religia în şcoală. În perioada de vară, dacă facem în zona Suceava-Piatra Neamţ, tabere, vor veni copiii.  În planul de învăţământ pentru clasele a IX-a, a X-a, a XI-a programa e foarte încărcată şi atunci trebuie să băgăm opţionalul. Trebuie să avem un învăţământ mai performant şi universităţile să se ridice la un alt nivel, aşa cum ar vrea şi părinţii, şi profesorii. Cele 50.000 de locuri de tabere trebuie să se întoarcă în patrimoniul ministerului.

Florian Colceag

Învăţarea devreme e un concept extrem de modern. A fost scos de australieni, după 40 de ani de educare a copiilor supradotaţi pe baza unor studii extrem de aprofundate. Nu se poate face la întâmplare, am nevoie de foarte multe lucruri tehnice, excepţional de bine puse la punct, pentru că vârsta mică are într-adevăr şi cel mai mare potenţial, dar şi cea mai mare fragilitate. Am făcut şi noi o grămadă de demersuri ca să scoatem improvizaţiile. Să nu uităm un lucru: noi trăim într-o societate foarte fragilă. Anul trecut au plecat 1.100.000 de români la muncă, în afară. Dacă noi nu consolidăm un sistem de educaţie, care să dea încredere că, aici, se mai poate trăi bine, în viitor, vom avea mari probleme.

Florina Rogalschi

Sunt pentru ideea ca elevii să înceapă şcoala la 7 ani, nu pentru a le prelungi copilăria, ci pentru că au trei probleme: capacitatea de concentrare, stabilitatea psiho-emoţională şi puterea efortului de durată, pe parcursul programului şcolar. Elevii se maturizează somatic, endocrin, dar sunt instabili, imaturi emoţional şi au capacităţi reduse de comunicare.

În legătură cu nivelurile învăţământului preuniversitar, susţin ideea ca liceul să aibă şi clasa a XIII-a, deci să fie de patru clase, ca să nu fie aşa un dezastru, un dezechilibru. Cred că elevii trebuie să treacă la liceu în clasa a X-a, în urma unui concurs naţional, nu organizat de şcoală. Referitor la planurile-cadru, am o problemă punctuală: în 1999 s-au fixat planurile-cadru pentru liceu. S-a hotărât ca limba română să aibă patru ore, la toate tipurile de clase, plus o oră pentru limbă şi comunicare. Clasele de matematică-informatică au doar trei ore, deşti exigenţele la Bacalaureat sunt aceleaşi ca la restul claselor. Sunt pentru examen unic de Bacalaureat şi pentru regularizarea acestui număr de ore.

La articolul 81 se arată că profesorul poate să-şi aleagă manualul, la singular. Sunt profesori care utilizează 2-3 manuale şi profesori, care nu utilizează nici un manual şi parcurg programa aşa cum cred ei de cuviinţă, stabilind diferenţe foarte mari între elevii slabi şi cei buni. Nu renunţaţi la manualele alternative, pentru că noi nu avem clase identice şi mi se pare normal să avem de unde alege. Sper ca evaluarea manualelor să fie calitativă şi, dacă s-ar putea despărţi calitatea de preţ, ar fi foarte bine pentru că preţul nu trebuie să fie o coordonată care să intre în coordonarea evaluării manualelor. 

Alexandru Mironov

Aplaud din toată inima ideea de a împinge învăţământul la trei ani. Vreţi ca România să facă salturi? Hai să împingem în faţă tot ce se poate împinge. Un fapt esenţial este că instrucţia iese din atribuţiile dascălilor. Educaţia este în atribuţiile dascălilor.

Marele secret al unui pedagog e să deschidă uşile şi ferestrele prin care să-i arate copilului lumea şi să-l lase pe el pe unde vrea să meargă şi să zică ferm:”Viaţa mea e frumoasă pentru că fac ce îmi place!”. Obligaţia de a duce cât mai jos, dar şi de a face cei 12 ani de şcoală, este esenţială. O lume a viitorului e una în care numai cu creierul se câştigă!

În lege se vorbeşte foarte puţin despre activitatea extraşcolară. Mediul de viaţă al copilului este mediul educaţional. 365 de zile copilul trebuie să fie înconjurat de educaţie. Eu cred că aşa cum guvernul acesta a investit în Educaţie, aşa vor face şi guvernele viitoare. La MECT este şi tineretul, iar cele cel puţin două luni pe an de vacanţă pot fi foarte bine exploatate de către toţi copiii. 

La Consiliul UNESCO s-a pus problema educaţiei civice. Noi, România, am făcut propunerea ca pe carnetul de elev să fie trecute drepturile omului. Ieri, m-a sunat omologul meu din Ungaria şi mi-a cerut permisiunea să folosească ideea pentru şcolile din Ungaria.

Masa de prânz a elevilor costă 120 milioane de euro pe an, după calculele mele. Astfel, i-am ţine cel puţin pe elevii de la sat încă două ore la şcoală să-şi facă temele cu profesorii lor. Am participat la realizarea fostei legi a învăţământului şi e clar că trebuie să facem încă un pas înainte. Dacă veţi reuşi să plătiţi diferenţiat, în funcţie de valoarea prestării, în funcţie de câtă educaţie fac profesorii, ar fi foarte bine.

Maria Bizdună

Referitor la educaţia timpurie, am o experienţă de formare a educatorilor şi a învăţătorilor de 25 de ani, timp în care am fost profesor numai la liceul pedagogic. În acest sens, susţin ideea educaţiei timpurii, pe care o îmbrăţişez în totalitate. Ne-am întâlnit cu directorii liceelor pedagogice. Nu pot să cred că un absolvent de învăţământ pedagogic superior se poate angaja în educaţia timpurie. Experienţa mă obligă să spun că, la trei ani, se pot juca, dar pot şi învăţa, prin jocul didactic. 

Aceasta ridică o singură problemă: cine va asigura resursa umană? Propunem reactivarea, în cadrul filierei vocaţionale, a profilului pedagogic. Am fost inspirată de solicitarea colegelor mele din învăţământul particular, preşcolar şi primar care aveau nevoie de oameni,care să aibă competenţe în educaţia timpurie, pentru activitatea extraşcolară. Respectivele şcoli ne-au mulţumit pentru activitatea elevelor noastre, care au făcut practica acolo. Propun reînfiinţarea a două specializări : asistent social şi educator. 

Constantin Coman

Noi vrem să facem o reformă, dar pregătirea metodică e scăpată din vedere, în sensul că, desfiinţându-se din cadrul profilului pedagogic specializarea învăţătoare-educatoare, nu vom avea oamenii aceia bine formaţi. Pe de altă parte, MECT ar trebui să elaboreze planul de învăţământ pentru funcţia didactică de educatoare.

Am o observaţie cu privire la directorii care nu pot fi preşedinţii consiliilor de administraţie. Nu se poate! Ce facem cu acest preşedinte al CA-ului, cum îl motivăm, chiar şi pecuniar, îi facem un birou şi un secretariat? Dacă nu e omul şcolii, nu face parte dintre profesori şi e din exterior, nu e bine.

Referitor la buget, ar trebui umblat la proiect, în sensul că directorul nu e un manager acum, ci un funcţionar. Noi, directorii, suntem în situaţia în care suntem stăpâni pe o gospodărie, la care banii sunt la vecinii din stânga, iar angajarea o face vecinul din dreapta.

Ilinca Buciu

Este frumos că aţi solicitat opinii de la firul ierbii. Vreau să vă întreb dacă din cele 10.000 de propuneri, v-a semnalat cineva că sistemul 4-4-4 este bun şi că sistemul acesta nou 5-5-3 nu este bun? Varianta pentru care am optat a fost să nu schimbăm de dragul schimbării, ci să schimbăm ocuparea funcţiilor didactice prin concurs, admiterea, finanţarea per elev. Schimbarea structurii, a coloanei vertebrale a unui sistem de învăţământ când el funcţionează şi oamenii s-au obişnuit cu el, ar crea o bulversare uriaşă la nivel naţional.

Clădirile sunt neîncăpătoare să primească încă o serie de elevi, profesorii de gimnaziu nu au formarea necesară, cel puţin la engleză, să predea la clasa a IX-a. Îl aducem pe profesorul de la liceu să predea la gimnaziu? Nu cred că discutăm despre necesitatea educaţiei timpurii, cred că vorbim de obligativitatea educaţiei timpurii. Oamenii care au copii preşcolari sunt nedumeriţi de faptul că vor fi obligaţi să-şi ducă copiii la şcoală.

Nu am înţeles care este relaţia de putere între director, consiliul de administraţie şi consiliul profesoral. Problema este de asumare a responsabilităţii. Cum o fi, cum n-o fi, dar să fie foarte clar stabilite relaţiile dintre aceşti trei poli. Trebuie reglementată profesia de dascăl, capitolul despre răspunderea disciplinară ar trebui regândit.

Adrian Topor

Am dori să fie introdusă în lege asociaţia de părinţi ca partener, pentru că părinţii sunt unul dintre factorii foarte importanţi. Ne dorim educaţie, nu să fie învăţată o anumită materie. Vrem un parteneriat real între şcoală, familie şi elev. Am vrea ca în lege să se pună mai mult accent pe elev.

Învăţarea timpurie nu ar trebui să fie obligatorie. E bună şi o susţinem, dar până să fie introdusă, solicităm să fie găsite resursele materiale şi umane pentru a fi aplicată. Dacă îi pregătim foarte bine pe aceşti copii, îi vom avea la următorul nivel unde vor învăţa în 2-3 schimburi şi nu vor putea avea şi activităţi extraşcolare. Dacă activităţile extraşcolare vor fi puse sâmbăta sau duminica, tot timpul acestor copii se va duce pe apa sâmbetei.

Asociaţia Părinţilor propune ca elevii să susţină examene la nivelul unităţii de învăţământ, iar şcoala să-şi facă singură subiectele. S-a vorbit mereu de descentralizare, dar nu cred că avem posibilitatea să o aplicăm. Poate fi şi o combinare cu o evaluare la nivel naţional, dar de multe ori se pune accentul pe notă. De aceea avem la clasele primare, clase întregi de premianţi. Să nu uităm ce scandal face părintele, dacă copilul lui nu a primit 10 la o materie. Accentul se pune pe notă, nu pe cunoştinţele elevilor.

În privinţa religiei în şcoli părerile sunt foarte împărţite şi evităm să comentăm, pentru că este o problemă sensibilă.

Alexandru Nagy:

Vorbesc în numele Consiliului Naţional al Elevilor din România, al Consiliului Municipal al Elevilor din Bucureşti şi al tuturor tinerilor din Bucureşti, care m-au ales ca youth delegate la Youth Summit 2008. Educaţia în România, din punctul nostru de vedere, stă sub semnul polihistorismului profan. Termenul ăsta înseamnă, pe scurt, facem mult, rămânem cu puţin. Admiterea la liceu – nu putem, din păcate, să fim de acord cu ceea ce prevede proiectul: clasa a IX-a să treacă la gimnaziu. Nu se poate, din punctul nostru de vedere, includerea clasei a IX-a în ciclul gimnazial. Va apărea o problemă din punct de vedere pedagogic, a spaţiului şi a profesorilor.

Se spune că se lasă la latitudinea unităţilor de învăţământ stabilirea subiectelor pentru examenul de admitere, iarăşi un lucru cu care nu suntem de acord.” Să fie examen naţional, cu subiect impus, pentru cele care aleg să dea examen. Revin la curriculum, la materie – foarte mult, puţin folositor. Trunchiul nostru ar trebui să pornească de la diversitate, iar pe măsură ce se avansează să mergem pe specializare, pentru că aşa nu se poate!

Nu poţi să termini clasa a XII-a şi să rămâi în pom, să te uiţi pe pereţi şi să nu ştii dacă eşti capabil să dai la ASE, sau la UNATC. Cine sunt eu? Rămâi cu grave probleme de identitate, pentru că noi trăim mai departe de secolul comunicării, trăim în secolul inteligenţei emoţionale. Dacă vrem să ne raportăm la ceva, trebuie să ne raportăm la un indice cât mai înalt, pentru că legea asta nu este făcută pentru 2 sau 3 ani, este o lege care trebuie să fie cu bătaie lungă, pe termen lung.

Cine vine după dvs. poate să aibă alte idei. De aceea, trebuie impuse nişte norme clare. Nu se poate modifica trunchiul. Trebuie puse clar nişte oprelişti, pentru că ne faceţi creierii zdreanţă. Nu se poate ca la fiecare 4 ani, curriculumul să se schimbe, trunchiul general să se modifice. Vreau să mai spun despre activităţile extraşcolare, foarte puţin încurajate, din păcate. La noi, există sport şi punct. Dar în afară de sport... vizitaţi şcolile de muzică, şcolile de artă! Există un director educativ, pe probleme extraşcolare. Nu un profesor ar trebui să se ocupe de asta, cât un elev capabil. Trebuie făcut un parteneriat între acest director educativ şi consiliul elevilor din şcoală.

Marius Nistor:

În privinţa pachetului legislativ, a strategiei, a pactului politic pentru educaţie, sunt 3 întrebări esenţiale: este necesară o strategie pentru educaţie? Da! Este nevoie de un pachet legislativ? Da! Avem nevoie de un pact politic pe educaţie? Da! Partea proastă e că aceia care au puterea de a decide şi-au stabilit priorităţile altfel: unii vor prima dată un pact politic, alţii vor un pachet legislativ, alţii vor o strategie, în loc să se înţeleagă că eforturile trebuie să meargă într-o singură direcţie. Avem nevoie de o reformă a sistemului educaţional. Vreau să spun următorul lucru: am început cu un pachet legislativ. În momentul în care am început cu acest pachet legislativ, în momentul în care am lansat această dezbatere la nivel naţional, acest pachet trebuie să devină o prioritate.

Bineînţeles că acest pachet legislativ, odată ce a fost realizat şi constituie o bază de discuţii, trebuie să genereze în etapa imediat următoare sau în acelaşi timp, pactul politic pe educaţie, pentru că urmează discuţia din Parlamentul României şi acolo e clar că toate partidele trebuie să fie interesate de modul în care va arăta pachetul legislativ la final. Consider că aceasta ar trebui să fie prioritatea. Într-adevăr, structura sistemului de învăţământ care e propusă generează discuţii. Discuţiile sensibile sunt legate de obligativitatea învăţământului preşcolar. Ceea ce s-a înţeles la un moment dat este că această obligativitate este şi pentru Guvern, dar şi pentru părinţi, deopotrivă. Ei bine, aici trebuie să aibă loc o anumită schimbare. În privinţa clasei a IX-a la gimnaziu, şi aici sunt destule discuţii.

Eu îi înţeleg pe profesorii de liceu. Este orgoliu profesional: am predat la liceu de atâţia ani şi deodată sunt obligat să devin titular la o şcoală generală, de gimnaziu. Poate exista şi acea idee a consorţiilor, care rezolvă această problemă: sunt titular al Colegiului Naţional „Mihai Viteazu”, dar predau la clase de gimnaziu, nu este absolut nici o problemă, pot fi găsite soluţii. În privinţa titularizării în sistem, aici avem opinii total diferite. Susţinem titularizarea în sistem. Pe de altă parte, acest lucru vine în contradicţie cu concursul organizat la nivel de unitate şcolară. Acum apare cealaltă problemă: dascălul acela care nu-şi face datoria, pe care nu-l putem da afară.

Aici, vreau să vă spun că e o vină colectivă: din contră, putem face acest lucru, dar, haideţi să stăm să ne uităm fiecare în grădina noastră. În toate unităţile şcolare, câte calificative de bine sau satisfăcător întâlnim? Majoritatea sunt de foarte bine. Pe de altă parte, se punea problema că nu poate fi dat un cadru didactic afară. Poţi desface contractul de muncă al unui cadru didactic, care încalcă anumite reguli de conduită morală. Problema nu este că sunt titular al sistemului. Problema e următoarea: nu trebuie să îngrădesc dreptul directorului să fie şi preşedinte al consiliului de administraţie, atâta tot. Dacă un consiliu de administraţie hotărăşte că nu directorul trebuie să fie preşedinte, ci reprezentantul părinţilor sau al consiliului local sau al agenţilor economici, aceasta este strict problema unităţii şcolare. 

Aurel Cornea:

Cred că suntem la finalul unei etape de 18 ani, când tranziţia în învăţământ trebuie să fie finalizată. De aici a pornit FSLI în susţinerea demersului dlui. ministru pentru acest pachet de legi şi îl susţinem în continuare. Cred că e cazul ca acest pachet de legi şi educaţia în general, instrucţia, să nu facă obiect de slogan în campania electorală cum deja, după cum bine vedeţi, se întâmplă. Iată în ce situaţie ne aflăm noi şi FSLI va fi total împotriva acestei abordări de către factorii implicaţi şi menţionaţi aici.

Ce se întâmplă? Ceea ce a creat, în momentul de faţă, acest pachet de legi nu s-a mai întâmplat în România în ultimii 18 ani şi anume o emulaţie generală în ceea ce înseamnă discutarea educaţiei, învăţământului la nivel naţional şi cred că ăsta este un lucru deosebit. Lumea s-a împărţit în două: unii care susţin pachetul de legi şi alţii care nu au participat la elaborarea pachetului de legi, care au stat pe margine, care au cârcotit, ca să spun aşa, s-au lamentat, ca în final să vină şi să spună: dom’le, nimic nu e bun. Cert e că şi raportul Miclea, şi pachetul de legi, şi aici domnul ministru trebuia să pună un accent, au plecat de la evaluarea şi expertiza ministrului Miclea.

De la această evaluare s-a plecat. Raportul de la Cotroceni – în el se vorbeşte de integrarea pachetului de legi într-o strategie. Mi se pare bine şi asta o putem face, fără nici un fel de problemă, pentru că, de fapt, în acest pachet de legi s-a urmărit, în linii mari, această strategie. Dacă mai trebuie să creionăm, să aprofundăm anumite chestiuni, le putem face pe rând. Vreau să vă atrag atenţia că noi avem de fapt, în România, 2 şcoli: una în mediul urban, alta în mediul rural, cu toate problemele care decurg de aici. Doresc să ajung aici la problema de curriculum.

Cred că problema principală a şcolii noastre e ceea ce spunea şi Alexandru: haideţi, odată, noi, cadrele didactice, să ne aşezăm foarte temeinic şi serios şi să descongestionăm toată această curriculă, care le face creierii zdrenţe copiilor şi la final de ciclu se trezesc că nu sunt buni de nimic. La noi, din păcate, termină adolescentul şi facultatea şi spui, ca părinte: aoleu, ce mă fac cu el că nu ştie nimic şi a învăţat bietul de el, i-am dat şi meditaţii cât am putut şi s-a terminat şcoala, fără nici un fel de finalitate. De aceea cred că un lucru important, dle ministru, şi poate nu l-am fixat cum trebuie în această lege, ar trebui să fie cel care se referă la competenţe.

Fac parte din comisia europeană de stabilire a standardelor europene pe profesii şi meserii. Vreau să vă spun că România, cu şcoala pe care o are la ora actuală, este departe de a se putea încadra în cele 8 standarde pe fiecare profesie şi meserie. Asta este realitatea noastră. De la această curriculă, care trebuie foarte mult periată şi adaptată la ceea ce ne dorim, pe competenţele generale şi vocaţionale, pe partea de liceu, trebuie să ajungem la partea de manual. Referitor la managementul unităţii de învăţământ, să ştiţi că din punctul nostru de vedere, al FSLI, nu considerăm greşit ca un manager să fie din afara sistemului. Am fost în SUA şi acolo managerul este managerul unităţii de învăţământ şi se ocupă de buna administrare a acesteia.

Există un director de studii. Iată la noi cât balamuc a fost când dl. ministru al Sănătăţii a introdus managerii. Din contră, eu aş zice ca profesorul foarte bun să stea la catedră şi să lase pe unul care ştie ce înseamnă, ştie să aducă fonduri, ştie să zugrăvească, ştie să facă laboratoarele funcţionale. Nu ştiu de ce teama asta. Ori vorbim de concurs şi de management performant, ori nu vorbim. Managerul ăsta, în perspectivă, în măsura descentralizării, va trebui să aibă buget, plan de venituri şi cheltuieli, să-l deruleze, să se ocupe de toată chestiunea asta.”

Stelian Fedorca:

Din tot ce am primit eu la ISMB de la profesori, părinţi, această frică de a începe şcoala la 6 ani e cauzată de faptul că ajunge copilul prea repede la şcoală, începe greul. Ei vor să mai fie copil. Totul pleacă de la curriculă, pentru că sunt copii la 7 ani, care vin în clasa întâi, care deja ştiu să scrie de la grupa mare. Totul pleacă şi de la socializare, părinţii cu învăţătorii. În clasa I nici nu ar trebui să se dea teme deloc, pentru acasă. Referitor la subiectele realizate în şcoală.

La noi se practică acest lucru: Liceul German, catedra de matematică, concepe subiecte de bacalaureat, pe care le trimite la Berlin, cei de acolo se uită peste ele, aleg câteva subiecte, le pun în plic, le trimit la Liceul German, se dă bacul şi gata. Ei au încredere în noi, noi nu avem încredere în noi? Referitor la ce spunea Alexandru, eu unde dau, la ASE sau UNATC? Într-adevăr, acest lucru pleacă de la diferenţa, cum sunt structurate subiectele la ASE sau la alte facultăţi, cum sunt structurate subiectele la bacalureat şi cum arată manualul. Una este în manual, într-un fel se predă la clasă şi asta din cauză că noi nu avem profesori, ci matematicieni, fizicieni, filologi.

Avem nevoie de profesori. Eu sunt pentru profesor, cu modulul matematică, nu informatician cu modul pedagogic. De-aia lucrurile merg aşa cum merg. Există o frică privind finanţarea pe elev, din ce am văzut pe site: păi dacă e finanţarea pe elev şi îl las corigent, elevul pleacă din şcoală şi am salariul mai mic. Eronat. De ce a rămas elevul corigent? Cine e de vină, elevul sau are o vină şi profesorul? Nu sunt de acord, am pledat ca managerul să nu fie obligatoriu profesor, să fie o persoană care are o anumită pregătire.

Claudiu Istrate:

S-a pus pe bună dreptate problema calităţii manualelor. Normalitatea ar însemna, după noi, 6 paşi pe care i-am pus într-o propunere de amendare a proiectului de lege al educaţiei, la articolul 81. Exemplific numai cu un element, şi anume faptul că, după apariţia programelor – a apărut mereu problema galopului la care au fost supuşi editorii şi autorii, pentru a realiza manuale la 2-3 luni de la apariţia programelor. Mai departe, însă, ce înseamnă normalitate?

Înseamnă să despărţim, cum s-a mai spus aici, evaluarea calitativă, iar acest lucru am vrea să fie trecut ori în lege, ori în metodologie, pentru că, dacă nu facem acest lucru, vor fi în continuare sute de manuale eliminate numai pentru că au mai mulţi lei, la preţ. Ce e foarte important de spus e că există încă sute de discipline fără manuale sau cu manuale unice, mai ales la materiile tehnice, vocaţionale, artistice, la minorităţi, tocmai pentru că s-a privit mereu partea aceasta a preţului: să fie efortul bugetar cât mai mic, preţul cât mai mic şi atunci au fost încurajate acele manuale. Ceea ce nu înseamnă, sigur, şi o calitate. În al treilea rând, semnalăm faptul că trebuie ca evaluatorii să fie un corp de experţi, să fie profesionalizaţi, responsabilizaţi în acest sens. Nu ştim ce va fi acum, cu această periere a curriculei, în sfârşit.

Dar dacă în următorea etapă, în 6 ani de zile, până în 2014, noi spunem, dacă există şi voinţa politică, vor putea exista două generaţii de manuale: începând cu 2009, s-ar putea lua clasele I şi II, a VIII-a, a V-a, a VI-a, a IX-a şi a X-a, în 2010, celelalte 3-4 şi aşa mai departe, iar din 2011 până în 2014, o nouă generaţie de manuale pe fiecare an. Asta ar însemna un efort bugetar în jurul a 250 milioane de euro. Dacă se desparte evaluarea calitativă de cea de preţ şi profesorul va avea toate condiţiile, printr-o achiziţie făcută de şcoală, să aibă toate manualele din care să aleagă pe cel care i se potriveşte lui, în funcţie de obiective, de nivelul clasei, atunci putem vorbi într-adevăr de o calitate a manualelor şi nu uitaţi - un an de zile de la apariţia programei şi până când sunt chemaţi editorii să prezinte proiectele de manuale. 

Cristian Mirescu:

Ultima concepţie a curriculumului naţional datează din 1998. În momentul de faţă, noi lucrăm la o nouă sintagmă, o abordare sistemică a curriculumului naţional, aceasta însemnând atât pe verticală, în interiorul disciplinei, cât şi pe orizontală, în interiorul unei arii curriculare sau interarii curriculare. Trebuie, însă, să se prevadă în acest Pact pentru educaţie ca orice intervenţie pe curriculum să se facă în baza unor studii şi nu în baza unor opinii, a unor reprezentanţi ai unor discipline de studii. În ceea ce priveşte manualele, noile cuvinte cheie pe care dorim să le impunem sunt: transparenţă în tot procesul de evaluare, aprobare şi difuzare a manualelor şi calitatea.

Nu trebuie însă să uităm de manualul virtual, care poate veni ca o soluţie, acolo unde tirajele sunt foarte mici. Lucrăm la un proiect pentru crearea unei biblioteci virtuale, la care să aibă acces orice elev. O ultimă idee legată de evaluare: să nu ne temem de acest examen de admitere organizat de şcoală! Lucrăm în acest moment la Banca naţională de itemi, în paralel e avansată crearea infrastructurii de comunicaţie între Centrul Naţional de Curriculum şi Evaluare şi şcoli. Banca naţională de itemi presupune o componentă naţională şi una locală, nu neapărat la examen, ci în evaluare. Ne propunem ca până în 2011, orice profesor să poată apela la această Banca naţională de itemi, ca în evaluarea curentă să poată folosi, ca alternativă, un test on-line, gen evaluarile de tip Cisco.

Adrian Titieni:

Suntem în faţa unui eveniment important: lansarea pachetului de legi. O dispută a propos de paternitate sau una colaterală, legată de eficienţa / ineficienţa, prioritatea strategiei, elaborarea în paralel a unei strategii – cred că sunt discursuri care nu fac parte dintr-o axiologie firească şi parte integrantă necesară a unui cod deontologic, în care moral-civic ar trebui să apară. Ne aflăm într-un moment absolut extraordinar şi din păcate, în spaţiul carpato-danubiano-pontic, gesturile interesante şi benefice nu sunt contaminante.

Spun asta pentru că senzaţia mea e că pachetul de legi a fost supus unei discuţii cu toţi factorii implicaţi în elaborarea lui. E foarte important tipul de deschidere. E foarte important că această paternitate, care poate fi într-un fel sau altul vehiculată, nu s-a vrut a fi importantă şi definitorie, chiar pentru cei care au creat-o. Mă refer şi insist pe tema acestui dialog social. Acest dialog profesional. În primul rând, vreau să mă refer la o relaţie univocă, a deschiderii MECT pentru a discuta şi disputa tema aflată într-o mare suferinţă, un punct nevralgic. Nu sunt de acord că educaţia este un domeniu strategic. Educaţia poate fi un domeniu strategic.

Educaţia e necesitate Vorbim atât de mult despre educaţie, încât s-ar putea să o demonetizăm la un moment dat. Reprezentarea fenomenului educaţional, mai ales în perimetrul românesc, este ultraimportantă. Am avut de-a face cu un produs al educaţiei româneşti foarte interesant, a stârnit reacţii în rândul pedagogilor şi formatorilor. Dar în acelaşi timp am avut un tip de reactivitate. Aşa se vede de la ei. În acelaşi timp, consider că trebuie să avem o perspectivă ofertantă pentru copiii noştri. Lumea evoluează. Cred că a rămâne ancorat în proiect nu face bine nimănui, nici măcar nouă înşine.