Poesis s-au întors, pentru a ne desluşi „Babilon”-ul
Poesis s-au întors, pentru a ne desluşi „Babilon”-ul
Pentru mulţi, Poesis a însemnat, până de curând, o dulce nostalgie. Acea trupă de doi care a dat piese pe care le ascultă prea rar. Acel tandem de oameni şi chitare care, de la „Cântec şoptit”, a rămas expresia unui lirism fără scăpare.
Ani la rând, fanii au ascultat albumele vechi şi s-au întrebat când (sau dacă) va veni următorul. Aproape că se împăcaseră cu ideea că în rafturile bibliotecii şi în cele ale sufletului vor rămâne doar cu ce-a fost.
Asta, până acum o săptămână, când Poesis a revenit la timpul prezent. Marius Baţu şi Eugen Baboi s-au întors cu un album nou, un disc al călătoriilor, care ar fi trebuit să se cheme „Ulise”. Marius a trăit în Germania şi Canada şi sa întors acasă, Eugen e şi-acum un Odiseu stabilit în Canada. Cei doi aventurieri ai spaţiilor şi timpurilor s-au regăsit acum, pentru ceea ce a fost botezat, până la urmă, „Babilon”.
Înregistrări la Bucureşti şi Calgary, fişiere transferate între continente, detalii inedite de tot felul au făcut ca materialul să nu fie nici măcar din punct de vedere tehnic unul obişnuit. Cât despre conţinut, veţi judeca singuri.
Marius şi Eugen încep să cânte împreună în ’77, iar faima vine în ’82, odată cu cooptarea grupului în Cenaclul Flacăra. Urmează o pauză şi reunirea din 1994. Muncesc doi ani şi scot „Cântec şoptit”, în septembrie 1996. La două săptămâni după lansare, Eugen se mută definitiv în Canada.
Pentru fanii care n-au prea multe legături cu optimismul, a fost semnul că Poesis va rămâne doar o amintire. Pentru cei care au avut răbdare, 2007 a venit cu noul album, unul de „oameni mari” care taxează ceea ce-i nemulţumeşte la lumea din jur. Oameni mari le-au dat o mână de ajutor pentru disc. Alexandru Andrieş e unul dinttre ei. Şi le-a dat, de fapt, două mâini de ajutor, asigurând partea de pian electric la înregistrări. Li s-a mai alăturat Mugurel Vrabete, la bas, pentru acest „Babilon” cu prieteni. Mai mult ca sigur s-au înţeles perfect. Marius şi Eugen au înţeles cât le-au lipsit celor care mai fredonează, şoptit sau nu, „Cea mai frumoasă floare care-o fi…” Cel mai frumos dar pentru ei e întoarcerea.
- STIREA ZILEI PE MEDIAFAX.RO
- RECOMANDATE
-
- Cum a îmbrăcat Guvernul nudul lui Sabin Bălaşa
- CHINA ACUZĂ ROMÂNIA CĂ FACE CHINEZĂRII
- S-a explicat ştiinţific: de ce Johnny Depp le înnebuneşte pe femei. La cine mai are trecere Sean Connery
- Până la 24 de ani, femeile au cel puţin 5 parteneri sexuali
- Ministrul Educaţiei pregăteşte universitatea-mall. Cum reacţionează rectorii şi ce înseamnă schimbarea pentru studenţi
- Primarul din Sovata: „Un cetăţean a arborat steagul secuiesc pe Primărie, stă sub steag şi are grijă de el. Azi, toată ziua a stat, ieri a avut şi o secure”
- CARICATURA ZILEI
- Tumori şi găuri
- HARTA LOCURILOR UNDE PÂNDESC PIRAŢII DE MAŞINI
- România, generaţia 2010: Cele mai frecvente cinci nume de băieţi şi fete
- Românii, ameninţaţi cu blocarea conturilor. Cele mai ciudate DATE PERSONALE pe care vi le cer băncile: de la „pseudonim“ la „expunerea politică“. Vezi aici calendarul băncilor
- Cum să slăbeşti fără să ţii dietă
- Ce căuta „Naşul” la Cotroceni? Preşedintele de atunci spune că Voicu „era detaşat”. Iliescu pentru Gândul: „Voicu e un lăudăros, un guraliv şi-un fudul”
- Unde se ridică maşini în Braşov, Timişoara, Iaşi, Oradea şi Craiova





























La "Cenaclul Flacara", cel mai mare succes al lor a fost "Cantec soptit ". Eram mica atunci, insa il stiu pe de rost chiar si acum. Ce frumos! Ce nostalgie! : " Odata am ucis o vrabie...Am tras cu prastia-n ea si-am lovit-o...Si-apoi o zi si-o noapte intreaga...Am tot plans-o si am tot jelit-o...Nu m-a batut mama, nu m-a certat...In mana tineam o bucata de paine..."Degeaba", mi-a spus..."Degeaba mai plangi...Ce-ai omorat, omorat ramane!"...Mai tarziu am crescut flacaiandru...M-am indragostit nebuneste de-o fata...Si nu stiu de ce intr-o zi a murit...Si-n alta zi a fost ingropata...Demult nu mai trag cu prastia-n vrabii...Demult nu mai merg la nicio-ngropare...Soarele apune dupa niste neguri...Si rasare-n flacari din mare..."
Pentru mulÅ£i, Poesis a însemnat, până de curând, o dulce nostalgie. Acea trupă de doi care a dat piese pe care le ascultă prea rar. Acel tandem de oameni ÅŸi chitare care, de la „Cântec ÅŸoptitâ€, a rămas expresia unui lirism fără scăpare.