Povestea ceasornicarului Dan Butunoiu, care fabrica în tinereţe ustensile pentru un chirurg oftalmolog: ,,Dacă un tânăr mi-ar bate la uşă, l-aş lua ca ucenic"

de Aura STAN Postat la: 09.12.2011 21:00 Ultima actualizare: 09.12.2011 22:46

Sursa foto: Alexandru Hojda/Mediafax, Povestea ceasornicarului Dan Butunoiu, care fabrica în tinereţe ustensile pentru un chirurg oftalmolog: ,,Dacă un tânăr mi-ar bate la uşă, l-aş lua ca ucenic"

Un bărbat îmbrăcat la patru ace, în vârstă de 65 de ani, meştereşte de peste cinci decenii ceasuri cu cuc, deşteptătoare, pendule, cesuleţe cu lanţ sau cu clopoţei şi orologii. În atelierul său de doar 13 metri pătraţi din zona Pieţei Gemeni, intră zilnic clienţi pentru a-şi repara sau recondiţiona ceasurile. Rămas printre ultimii mohicani din branşă, Dan Butunoiu vorbeşte cu mare pasiune despre meseria sa, la care nu ar renunţa niciodată. Chiar dacă e în pragul pensionării, maistrul ceasornicar va mai trage de timp să practice ceea ce ştie cel mai bine: ,,ceasornicăria".

Tic-tac, tic-tac, cu-cu, cu-cu sau bătăile de pendulă sunt sunetele pe care le-a auzit o viaţă întreagă. În atelierul lui micuţ, ticsit de ceasuri şi ghivece de flori aşezate într-o ordine desăvârşită, întrebarea clasică ar trebui formulată la plural. "Cât sunt ceasurile, domnule ceasornicar?", am întrebat noi. "A cântat cucul de patru ori şi pendula s-a mişcat tot de atâtea ori, aşa că e ora patru", ne lămureşte acesta.

În spatele unei mici tejghele pline cu ceasuri, pensete, rotiţe, cutii cu neofalină (soluţie de curăţat ceasuri -nr.), Dan Butunoiu îşi primeşte clienţii cu zâmbetul pe buze şi îmbrăcat la cravată sau papion. Niciodată nu renunţă la această etichetă în vestimentaţie, pentru că oamenii care-i trec pragul sunt atenţi la detalii. ,,E foarte important cum te prezinţi în faţa clienţilor. Înainte, când eram şef de unitate, schimbam două costume pe săptămână. Pentru oameni contează prima impresie", punctează bătrânelul jovial şi mucalit în timp ce desface un ceas cu balansier, personalizat, cu numele proprietarului încrustrat în interior.

De-a lungul anilor, Dan Butunoiu, ,,maistru ceasornicar", cum scrie pe cartea sa de vizită, a deschis sute de mii de ceasuri, le-a curăţat, le-a uns si le-a reasamblat pentru ca oamenii să ştie cât e ceasul. A avut clienţi, colecţionari împătimiţi, copii care şi-au spart în joacă ceasul, jucători de şah, aviatori sau personalităţi ca Alexandru Lulescu, partenerul de scenă al lui Nicu Constantin sau alţi actori ca Ştefan Mihăilescu-Brăila, Gheorghe Cozorici şi Puiu Călinescu.

Prima plasă cu ceasuri, primită de la tatăl său

Avea numai câţiva ani, când tatăl său, un ceasornicar amator, l-a luat la un talcioc în Piaţa Titan şi i-a luat de la un vânzător ambulant o plasă cu ceasuri. De atunci, copilul n-a mai avut stare: le-a desfăcut, le-a montat, le-a schimbat piesele, cadranele, rotiţele, le-a adaptat brăţările pentru vârsta lui, scurtându-le sau scoţându-le zalele în plus.

,,Mi-a plăcut dintotdeauna, mai ales că tata m-a inspirat în meseria asta. El îşi repara pendulele singur, era priceput. Apoi, când am crescut, mama a vrut să dau la liceu, iar tata, mai pragmatic, m-a îndrumat către o profesională. Spunea că dacă vreau o şcoală, o pot face mai încolo, întâi să am meserie", a mărturirist Butunoiu.

La 14 ani, i-a mulţumit pe ambii părinţi, intrând atât la liceu, cât şi la o şcoală profesională, aflată în subordinea Uniunii Naţionale a Cooperaţiei Meşteşugăreşti (UCECOM). A ales-o pe cea din urmă şi nu a regretat vreodată. După ce a fost admis, a fost supus la mai multe teste de către un evaluator, pentru a vedea pentru ce domeniu are aptitudini: croitorie, dulgherie, ceasornicărie, tâmplărie sau traforaj.

Acolo, în cartierul Grozăveşti, pe lângă orele de şcoală, stătea şi câte 3-4 ori pe zi într-un atelier de ceasornicărie, sub supravegherea a doi maiştri. ,,Prima dată ne-a pus în mâini o pilă, ne-a învăţat cum să ne fabricăm piese la strung şi abia apoi ne-a dat câte o ladă mare de ceasuri stricate. Fiecare îşi lua unul şi-l repara, după ce înlocuia sau confecţiona rotiţele, palatinele, arcurile sau punţile ruginite sau lipsă", şi-a amintit ceasornicarul de anii de ucenicie.

După cei trei ani, tânărul a trecut cu brio un examen şi a fost obţinut un carnet de meşter ceasornicar ceasornicar, eliberat de Ministerul Muncii, după care a fost repartizat într-o unitate de stat.

Ultimul ucenic i-a plecat în anul 1982

De-a lungul timpului, Dan Butunoiu a avut opt ucenici, ultimul în anul 1982. Toţi s-au reorientat către meserii mai uşoare sau au emigrat. ,,Îi mai şi certam, îi mai şi bălăcăream, dar dacă meritau lăudaţi, o făceam fără ezitare. Aveam un ucenic care venea la prăvălie o zi, apoi următoarele 3-4 zile nu mai auzeai de el. Apoi îşi făcea curaj şi venea iar la mine. 'Şefu', da' matale nu ai fost vreodată îndrăgostit? Am şi eu o gagică', se scuza el", şi-a amintit amuzat ceasornicarul.

Acum, spune el, tinerii nu mai sunt interesaţi de aşa această meseria. Pentru că e nevoie de minuţiozitate şi concentrare, ucenicii ar trebui să fie adepţii unui stil sănătos de viaţă: să nu piardă nopţile în baruri sau discoteci, să fie calmi şi să le placă ceea ce fac. Cu toate acestea, Dan Butunoiu ar mai avea răbdare să mai înveţe pe cineva tainele ceasornicăriei. Un candidat eligibil la meseria de ceasornicar ar trebui să aibă răbdare, să fie perseverent, să aibă abilităţi motrice şi să fie pasionat. ,,Dacă un tânăr mi-ar bate la uşă şi aş vedea că are tragere de inimă şi aptitudini, l-aş lua ca ucenic", spune ceasornicarul-senior.

Nu a reuşit să facă acest lucru nici cu fiicele sale. ,,Am încercat să o atrag spre ceasornicărie şi pe una dintre fetele mele, dar n-a avut răbdare suficientă. Aici e vorba de perseverenţă şi pasiune, n-a fost cazul. I-am dat un ceas de masă să-l demonteze şi să-l monteze la loc. A reuşit, dar s-a oprit la acel stadiu. E o meserie care nu e uşoară, trebuie să stai bine cu ochii, cu capul, cu mâinile", explică interlocutorul. Bărbatul speră ca măcar unul dintre cei doi nepoţi, de 2 şi 6 ani, să ducă mai departe tradiţia de familie.

,,Fetiţei, care e mai mare, i-am luat primul ceas pe când avea doar trei ani. Acum are foarte multe", spune bunicul. Marele său regret e că încet, încet dispar meseriile care în urmă cu zeci de ani reprezentau o ,,brăţară de aur". Pe lângă acest neajuns, nici câştigurile nu sunt prea mari. Dacă acum 25 de ani, prin 1986, Dan Butunoiu câştiga cam 5.000-6.000 de lei lunar, echivalentul a 50-60 de milioane, acum după plata chiriei şi a cheltuielilor de întreţinere, îi mai rămân în buzunar 5-6 milioane.

"În chirurgie, ca şi în ceasornicărie, nu trebuie să-ţi tremure mâna"

,,Nu am fost niciodată omul banilor. E vorba de pasiune, una care mă ajută să uit de tristeţe, de oamenii pe care i-am pierdut. E mare lucru să laşi loc de 'bună ziua' în viaţă. Vin la mine copii şi mă întreabă: 'Nene, mi-a dat cutare peste ceas şi l-am scăpat pe jos. Mi-l repari? Cât mă costă?'. Nu le iau nimic. 'Nu te costă nimic ', le spun. Şi când lucram la o unitate de stat, pe Ferdinand, era o fabrică de perii în apropiere. Veneau orbi la mine cu ceasuri stricate. Niciodată nu le luam nimic", mărturiseşte ceasornicarul. A primit în schimb periuţe minuscule de curăţat ceasurile de la nevăzători şi multe zâmbete şi mulţumiri de la copii.

În tinereţe, felul în care mânuia părţile componente ale ceasurilor l-a uimit pe un doctor. Astfel, Constantin Maican, fost chirurg oftalmolog de renume şi membru al Academiei Franceze de Oftalmologie, i-a cerut ceasornicarului să-i confecţioneze câteva instrumente chirurgicale, de care avea nevoie în sala de operaţii. ,,Îi ascuţeam acele, i-am făcut pensete şi alte câteva ustensile de care avea nevoie pentru a opera. M-a luat cu el odată să asist la o operaţie pe ochi şi impresionat de tăria mea, dar şi de dexteritatea mea, mi-a propus să mă trimită la şcoală şi să mă facă asistentul lui. În chirurgie, ca şi în ceasornicărie, nu trebuie să-ţi tremure mâna", şi-a amintit ceasornicarul.

Între timp, Dan Butunoiu a primit un telefon de la un client. După ce l-a ascultat, ceasornicarul i-a dat indicaţiile prin telefon: ,,Opriţi-i pendulul la ora 16:00, iar apoi îi daţi drumul din nou. Cu respect şi sănătate", a încheiat acesta convorbirea.

Atelier de ceasornicărie dintr-o fostă cizmărie

În 2007, Dan Butunoiu a închiriat atelierul minuscul de pe o străduţă din zona Pieţei Gemeni. Înainte fusese acolo o cizmărie lăsată în paragină, iar lui Dan Butunoiu i-a luat peste şase luni să-l renoveze. "Erau şobolani peste tot. Am scos 110 saci de gunoi de aici. Era gunoi peste tot, cauciucuri, paie, tălpi, pingele, cuie, rozătoare. Cei mai bucuroşi au fost vecini pentru că i-am scăpat de şobolani, de un adevărat focar de infecţie", îşi aminteşte ceasornicarul.

A reparat ceasuri de toate felurile, de la pendule, până la ceasuri inscripţionate cu Hannah Montana. Cele mai scumpe exemplare care i-au trecut prin mâini sunt cele de la Patek Philipp, produse în Geneva. Cel mai ieftin model costă în jur de 8.000-9.000 de euro. Cu aceeaşi uşurinţă şi minuţiozitate, a reparat şi ceasuri Parmigiani Fleurier, Jaeger-LeCoultre, IVC Schaffhausen, Longines sau Omega.

Îi consiliază pe colecţionari la târguri

Dan Butunoiu spune că fiecare om percepe în mod diferit un ceas. Dacă mulţi tineri nu mai poartă ceas şi se folosesc de telefonul mobil pentru a vedea cât e ora, nu puţini sunt cei care îşi aleg un ceas scump ca accesoriu. Pasionaţii caută pe la târguri de ceasuri exemplare rare pentru a-şi întregi colecţiile, iar părinţii celor mici încearcă să găsească pe la magazinele de antichităţi ceasuri cu cuc, extrem de apreciate de copii.

Au trecut pragul atelierului său şi părinţi care au comandat ceasuri minuscule pentru ca micuţii lor de un an să le aleagă de pe tăviţă, la împlinirea vârstei de un an. Colecţionarii îl iau adesori cu ei pe la târguri pe Butunoiu să-i consilieze în alegerea unui ceas şi să vadă dacă e autentic. A fost invitat şi la târguri în străinătate, iar peste câteva luni, un fost client elveţian l-a invitat în Ţara Cantoanelor, la o expoziţie de mare anvergură care va avea loc la Geneva.

Montaj video: Laura Holban/Gândul

Are 50-60 de ceasuri, pe care le poartă prin rotaţie

Dan Butunoiu e posesorul a 50-60 de ceasuri, pe care le poartă prin rotaţie. E iubitor de ceasuri vechi, mecanice, care au ,,rezonanţă" şi o poveste în spate. ,,Cele electronice au şi ele design, sunt frumoase, dar aparatele electronice nu ştii niciodată când te lasă", spune ceasornicarul. Chiar dacă a ajuns la o vârstă respectabilă, meseriaşul nu vrea să renunţe prea curând la cearsonicărie.

,,În momentul când nu mai pot să lucrez, normal că o să mă retag. Până atunci, voi fi aici, în atelier, la dispoziţia oamenilor. Pentru mine, cesaornicăria rămâne o pasiune şi nu vreau să moară. E drept, la vârsta asta nu mai poţi avea randamentul de odinioară, dar nu apare rutina când faci ceea ce-ţi place", îşi încheie povestea Dan Butunoiu, unul dintre ultimii ceasornicari pe care-i mai are Bucureştiul.

Niciun român la cea mai renumită şcoală de orologie din Elveţia

Pentru a vedea cât de apreciată mai este meseria de ceasornicar, gândul a contactat cea mai prestigioasă şcoală elveţiană de orologie, Wostep. Potrivit Marie-France Uroz, o reprezentatntă de-a acesteia, în prezent printre cursanţii acesteia nu se numără niciun român. ,,Profesia de ceasornicar este una de prestigiu. Piaţa de ceasuri de lux elveţiană este în căutare de specialişti calificaţi", a declarat reprezentanta Wostep. Aceasta adăugat că un ceasornicar care lucrează pentru o marcă de prestigiu, după ce a urmat cursuri de formare în orologie, ,,câştigă corespunzător, dar veniturile variază în funcţie de ţară".

Intră în comunitatea Facebook Gândul, locul unde ziarul vorbeşte cu tine