Publicat

8

decembrie

2011

21:39

4090

vizualizări

Povestea ultimilor saşi din Feldioara, care îşi trăiesc datinile din amintiri

Povestea ultimilor saşi din Feldioara, care îşi trăiesc datinile din amintiri

În 2002, la recensământul precedent, doar 135 din totalul de 6.532 de locuitori ai comunei se mai declarau încă saşi, adică "etnici germani, de religie evanghelică şi cu cetăţenie română", după cum fuseseră înregistraţi în formulare. Acum, după nici un deceniu, în evidenţele Filialei Braşov a Forumului Democrat al Germanilor din România mai figurează doar doi, soţii Janesch Georg şi Waltraud. Asta după ce, vreme de peste şapte veacuri, saşii au reprezentat aproape două treimi din populaţia Feldioarei - actualul nume al Marienburg-ului, una dintre cele mai vechi şi mai înfloritoare aşezări teutonice din Transilvania Evului Mediu, atestată documentar încă din prima jumătate a veacului al XIII-lea.

Ca pretutindeni în localităţile în care fuseseră majoritari veacuri la rând, împuţinarea saşilor din Transilvania - ca şi a şvabilor din Banat - a început după 1960, ultimul val de plecări înregistrându-se după revoluţie, în 1990-91, "când în Feldioara n-am mai rămas decât vreo 300 de saşi, cei mai mulţi trecuţi de 50 de ani, care nu au putut să rupă de locul în care s-au născut şi au trăit până atunci, îşi aminteşte Ecaterina Bodeanu.

Doar nouă "saşi curaţi"

În realitate, pe lângă soţii Janesch, la Feldioara mai trăiesc încă şapte "saşi curaţi", după spusa Ecaterinei Bodeanu, "decana lor de vârstă, are 78 de ani, le ţine evidenţa şi ştie totul despre ei", cum ne-a recomandat-o o funcţionară din primărie. "În total, ca plătitori de cotizaţie la biserică, suntem 36 de persoane, dar saşi curaţi suntem doar nouă", zice şi începe să-i înşire, cu ochii într-un caiet: "Janesch Georg şi Janesch Waltraud, Schoppel Rita, Bruss Roswita şi soră-sa Sternz Adelle, Stoian Gerhild, Schall Carmen, Straitfert Hermann şi eu, Bodeanu Ecaterina, văduvă de acuşi sunt patru ani". "Restul de 27 sunt mischung, adică din familii mixte, amestecaţi fie cu români, fie cu unguri, unii nici nu locuiesc aici în comună şi nu ştiu dacă la recensământul trecut s-au declarat saşi, români sau unguri", mai spune. După care explică şi nepotrivirea dintre lista sa şi evidenţa celor de la FDGR Braşov: "Probabil că doar soţii Janesch apar la ei, fiindcă sunt angajaţi să aibă grijă de biserică, noi, ceilalţi, nu suntem membri ai Forumului". Asta n-a împiedicat-o însă câtuşi de puţin să se ocupe, vreme de aproape 19 ani, de primirea şi repartizarea ajutoarelor trimise din Germania pentru cei câţiva saşi care mai trăiesc în Feldioara. A renunţat acum doi ani, după ce vărul ei care se ocupa în Germania de strângerea şi expedierea ajutoarelor s-a îmbolnăvit şi nu s-a mai găsit nimeni să-l înlocuiască.

"Săsoaică foarte româneaţă"

Deşi are o fată măritată în Elveţia şi un fecior în Germania - ambii plecaţi de aproape 20 de ani - pe Ecaterina Bodeanu n-a bătut-o nici o clipă gândul emigrării: "Ce, n-am casă aici, n-am ce-mi trebuie aici? Am fost de atâtea ori şi în Elveţia, şi în Germania, dar aici îmi e locul, aici vreau să mă înmormânteze lângă soţul meu, cu care am trăit 54 de ani!" Mai are şi alte motive. Primul: "Eu am fost mereu foarte româneaţă şi sunt şi acum! Aşa că şi la recensământul ăsta o să mă declar de naţionalitate săsească, adică germană, de cetăţenie română şi de religie evanghelică". Al doilea: "Câtă vreme mai suntem noi aici, ăştia câţiva care am mai rămas, mai există cineva care să păstreze şi tradiţiile noastre săseşti. Că după ce nu vom mai fi...."

"O să luăm cu noi la Domnul şi Stille Nacht, şi O, Tannenbaum!"

Când vine vorba despre obiceiurile de Crăciun ale saşilor din Feldioara, Ecaterina Bodeanu îşi stăpâneşte cu greu lacrimile. "La noi e altfel decât la români, toată sărbătoarea Crăciunului se petrece în biserică, nu se merge la colindat. Avem şi noi colinde, dar le cântăm numai în biserică şi apoi acasă, în jurul bradului. Dar înainte de Seara Sfântă e Adventul, un fel de pregătire sufletească şi religioasă pentru Crăciun, începe cu patru săptămâni înaintea Crăciunului. În biserică şi în fiecare casă este o coroniţă de brad cu patru lumânări şi în fiecare din cele patru duminici se aprinde câte o lumânare, ultima în seara de Crăciun. Iar atunci toată lumea se adună în biserică şi începe sărbătoarea. Mai întâi este un Krippenspiel, adică o piesă de teatru despre Naşterea Domnului, cu pruncul Isus Christos în iesle, înconjurat de Sfânta Maria, păstori, îngeri şi magi, se juca în faţa altarului. Au şi românii piesa asta, numai că românii s-au luat după saşi, că pe vremuri, la început, românii nu aveau aşa ceva. Şi după spectacol toată lumea cânta în cor: O, Du Frohliche!, Stille Nacht, Heilige Nacht!, O, Tannenbaum! Iar când se ajungea la In Kinderlein Kommet! - Veniţi, copilaşi! - toată lumea se strângea în jurul pomului de Crăciun, împodobit frumos, iar copiii primeau de la preot şi de la femeile din comitetul parohial darurile de Crăciun. Iar după aia plecam toţi acasă. Noi mergeam de obicei la bunici, căpătam şi aici cadouri, se mai servea şi o prăjitură şi un pahar de vin, noi, copiii primeam doar suc. Dar nu se întindea masă mare, ca la români, cu de-ale porcului, sarmale şi fripturi. Asta se întâmpla a doua zi, adică în prima zi de Crăciun, când veneau musafirii, rudele, căci Crăciunul e o sărbătoare de familie. Adică era, pentru că acum mai toate rudele sunt pe alte meleaguri şi nu mai are cine şi cui transmite obiceiurile. Iar când o să ne vină şi nouă rândul să plecă, dar nu în Germania, ci la Cel de Sus, o să luăm cu noi la Domnul şi Stille Nacht, şi O, Tannenbaum!"

Vândută unui elveţian

De când în Feldioara au mai rămas doar câţiva saşi, sărbătoarea Crăciunului, ca şi cea a Paştelui, nu se mai ţine în Biserica Evanghelică, veche de peste 800 de ani. "E foarte mare şi e foarte frig înăuntru, chiar şi vara, costă mult să o încălzeşti şi de unde bani...Aşa că de Crăciun şi de Paşti ne strângeam în casa parohială. Venea un preot de la Prejmer şi făcea slujba, spunea o predică scurtă, apoi cântam un cântec, două şi asta era tot. Dar acum nu mai avem nici casă parohială, că au vândut-o cei de la Parohia Evanghelică din Braşov, am auzit că a cumpărat-o un elveţian", spune şi Waltraud Janesch, cea care, de când soţul i s-a îmbolnăvit de inimă, îngrijeşte singură de biserica evanghelică din Feldioara.

De când cu boala soţului, a încercat să treacă altcuiva îngrijirea bisericii, dar n-a găsit cui. "Am încercat odată, cu un tânăr jumate sas, da' când am văzut ce pocinog a făcut - a tras clopotul de mort, în loc să bată ceasul din turn - m-am lăsat păgubaşă, am zis că mai bine mă ocup tot eu, cum oi putea!" Nici ea şi soţul ei nu s-au gândit niciodată la emigrare. "La cine să mergem, că n-avem nici un fel de rude în Germania, avem o singură fată, da' e măritată cu un român, maistru la Bod, la fabrica de zahăr. Şi dacă ei n-au vrut să plece din România, noi de ce să fi plecat?"

"Doar o biserică părăsită şi un nume pe un steag, amintire"

Aproape toţi septuagenari, cei câţiva saşi care mai trăiesc la Feldioara sunt cât se poate de conştienţi că, odată cu trecerea lor la cele veşnice, comunitatea săsească din Feldioara va deveni o amintire. Perpetuată doar de Biserica Evanghelică, "dacă se va îngriji cineva de ea şi nu va fi lăsată să se dărâme şi de numele de altădată al comunei, Marienburg, de pe steagul de la primărie, dacă n-o să fie dat cumva jos", oftează Ecaterina Bodeanu.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
”A suferit pierderi financiare uriaşe!” Ion Ţiriac se aruncă într-un război internaţional uriaş! Ce l-a scos din sărite

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info