Publicat

28

octombrie

2016

18:49

17540

vizualizări

Realitatea dramatică a unei Românii care nu va mai fi niciodată la fel. Un an de la #Colectiv: 64 de morţi, niciun vinovat

La un an după ce în noaptea de 30 noiembrie 2015 un incendiu a cuprins clubul Colectiv, ucigând pe loc 26 de persoane iar altele 38 murind ulterior în spitalele româneşti sau din străinătate, din cauza arsurilor suferite, în România nu pare să se fi schimbat mare lucru în materie de pregătire a autorităţilor pentru a preveni, a interveni sau a face faţă urmărilor unor astfel de tragedii. Au existat unele modificări legislative, regulile anti-incendiu au devenit mai clare şi mai puternic ranforsate de pompieri (puterea de a închide direct firmele care nu respectă legile anti-incendiu, interdicţia de a mai funcţiona în clădiri cu risc seismic), însă imaginea în mare arată îngrijorător. În prezent, în România nu există o secţie sau o unitate de spital specializată în marile arsuri, care să funcţioneze la standardele care se regăsesc în UE, iar marii arşi pot fi trataţi într-o măsură şi mai mică decât era posibil acum un an, când şi aşa s-a dovedit că sistemul medical, în ciuda bătăilor cu pumnul în piept, nu a putut face faţă unui val de victime de asemenea magnitudine, infecţiile nosocomiale transformând într-un coşmar recuperarea răniţilor care au fost trataţi în România. La un an după Colectiv, secţia ATI a Spitalului de Arşi este închisă, iar clinica de arşi de la Floreasca, care a costat aproape 9 milioane de euro şi e gata cu tot cu echipamente de 3 ani, este doar parţial funcţională şi duce lipsă de personal, astfel că arşii cu adevărat grav sunt trimişi direct în străinătate. Mai mult, barocamera care a costat aproape un milion de dolari nu e bună pentru arşi, ci pentru tratamente anti-îmbătrânire. La un an după Colectiv, un raport al IGSU arată că în caz de cutremur major, pompierii şi salvatorii duc lipsă de dotări, au tehnică învechită şi în unele cazuri riscă să fie ei înşişi afectaţi de cutremur din această cauză. La un an de la tragedia din Colectiv, Gândul vă prezintă, în următoarele zile, o radiografie vie a fenomenului care a schimbat România: mărturii ale supravieţuitorilor şi ale părinţilor tinerilor plecaţi prea repede dintre noi, destine mutilate, întrebări fără răspuns, revoltă, vinovaţi. De asemenea, duminică, în ziua în care se împlineşte un an de la Colectiv, Gândul va difuza un film-document care va prezenta realitatea dramatică a unei Românii care nu va mai fi niciodată la fel.

Realitatea dramatică a unei Românii care nu va mai fi niciodată la fel. Un an de la #Colectiv: 64 de morţi, niciun vinovat

La un an după ce în noaptea de 30 noiembrie 2015 un incendiu a cuprins clubul Colectiv, ucigând pe loc 26 de persoane iar altele 38 murind ulterior în spitalele româneşti sau din străinătate, din cauza arsurilor suferite, în România nu pare să se fi schimbat mare lucru în materie de pregătire a autorităţilor pentru a preveni, a interveni sau a face faţă urmărilor unor astfel de tragedii. Au existat unele modificări legislative, regulile anti-incendiu au devenit mai clare şi mai puternic ranforsate de pompieri (puterea de a închide direct firmele care nu respectă legile anti-incendiu, interdicţia de a mai funcţiona în clădiri cu risc seismic), însă imaginea în mare arată îngrijorător. În prezent, în România nu există o secţie sau o unitate de spital specializată în marile arsuri, care să funcţioneze la standardele care se regăsesc în UE, iar marii arşi pot fi trataţi într-o măsură şi mai mică decât era posibil acum un an, când şi aşa s-a dovedit că sistemul medical, în ciuda bătăilor cu pumnul în piept, nu a putut face faţă unui val de victime de asemenea magnitudine, infecţiile nosocomiale transformând într-un coşmar recuperarea răniţilor care au fost trataţi în România. La un an după Colectiv, secţia ATI a Spitalului de Arşi este închisă, iar clinica de arşi de la Floreasca, care a costat aproape 9 milioane de euro şi e gata cu tot cu echipamente de 3 ani, este doar parţial funcţională şi duce lipsă de personal, astfel că arşii cu adevărat grav sunt trimişi direct în străinătate. Mai mult, barocamera care a costat aproape un milion de dolari nu e bună pentru arşi, ci pentru tratamente anti-îmbătrânire. La un an după Colectiv, un raport al IGSU arată că în caz de cutremur major, pompierii şi salvatorii duc lipsă de dotări, au tehnică învechită şi în unele cazuri riscă să fie ei înşişi afectaţi de cutremur din această cauză. La un an de la tragedia din Colectiv, Gândul vă prezintă, în următoarele zile, o radiografie vie a fenomenului care a schimbat România: mărturii ale supravieţuitorilor şi ale părinţilor tinerilor plecaţi prea repede dintre noi, destine mutilate, întrebări fără răspuns, revoltă, vinovaţi. De asemenea, duminică, în ziua în care se împlineşte un an de la Colectiv, Gândul va difuza un film-document care va prezenta realitatea dramatică a unei Românii care nu va mai fi niciodată la fel.

64 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma incendiului care a cuprins clubul Colectiv în noaptea de 30 octombrie 2015, din cauza unor artificii folosite necorespunzător la concertul trupei rock „Goodbye to Gravity”, dar şi a supraaglomerării şi dotărilor anti-incendiu inexistente la nivelul clubului, care de altfel nici nu avea autorizaţie de la pompieri, primind un aviz de funcţionare de la Primăria Sectorului 4, a cărui legalitate se judecă şi acum. Un an mai târziu, nu s-au schimbat multe în România, la capacitatea de intervenţie a autorităţilor la o astfel de tragedie cu victime multiple, dar mai ales la capacitatea sistemului medical de a gestiona un aflux masiv de oameni arşi grav şi de a-i trata ulterior stabilizării lor, acestea din urmă înregistrând cele mai grave deficienţe în criza declanşată de incendiul din Colectiv.

Chiar de a doua zi după ce a izbucnit incendiul din Colectiv, iar sistemul de urgenţă din România se confrunta cu un aflux de aproape 200 de răniţi cu arsuri sau afecţiuni cauzate de fum, Gândul a lansat câteva întrebări la care autorităţile refuzau sau evitau să ofere clarificările necesare. Primele lămuriri oficiale, aşa cum au fost ele, au venit abia două săptămâni mai târziu, din partea lui Raed Arafat, secretarul de stat care a coordonat intervenţia autorităţilor la locul tragediei, dar care, după cum a subliniat mereu, nu a fost responsabil şi pentru gestionarea medicală a celor răniţi în incendiu.

A existat personal medical suficient pentru cazurile grave de arsuri? Raed Arafat a explicat că NU, de aceea s-a şi ajuns la transferurile pacienţilor către străinătate. Prea târziu însă. Transferurile au început la aproape o săptămână, după ce 10 tineri au murit într-o singură zi în spitalele din România şi alţi trei în străinătate unde abia fuseseră transferaţi

Au existat resurse suficiente pentru gestionarea unor cazuri de asemenea complexitate? Raed Arafat a explicat că NU, el recunoscând în premieră că în România nu există camere sterile pentru arşi şi centre specializate pentru tratarea arşilor.

Ar fi trebuit România să ceară IMEDIAT ajutor internaţional din partea ţărilor care au mai multe dotări? România a cerut ajutor internaţional, însă nu în mod organizat şi public, ci mergând pe relaţiile bilaterale şi canalele diplomatice. Arafat a explicat că s-a mers pe contactele bilaterale cu statele UE şi Israel, pentru că aşa s-a considerat că lucrurile vor merge mai rapid. Acest lucru s-a demarat încă de a doua zi după incendiu, cu Israel. Abia apoi, în săptămâna care a urmat, s-a sunat la Comisia Europeană, pentru a discuta eventualitatea declanşării Mecanismului de protecţie civilă, dar s-a ajuns la concluzia că nu merita activat, neaducând nimic în plus faţă de ce se putea obţine pe contacte directe, minus finanţarea transportului victimelor, a explicat Arafat. El nu a explicat totuşi în ce a constat şi de ce a mai făcut România, ulterior, o cerere formală către Comisia Europeană, pentru ajutor şi transferul a 80 de răniţi. Arafat a mai explicat că ulterior s-a ajuns în situaţia ca Europa să ofere României mai multe locuri pentru arşi decât are nevoie - Spania, Grecia fiind ţări la care România încă nu a apelat, deşi există acolo locuri.

A existat vreun demers al Ministerului Sănătăţii de a apela la expertiza internaţională în astfel de cazuri? Raed Arafat a explicat că da, începând încă de sâmbăta după incendiu. Din datele oferite de el, nu a reieşit însă că a fost un efort centralizat, concertat, de a cere ajutor internaţional, ci că fiecare autoritate s-a activat pe contactele ei internaţionale: MApN, Sănătatea, ambasadele.

Niciun oficial de la vremea respectivă (Nicolae Bănicioiu, ministrul Sănătăţii, Raed Arafat, directori sau manageri de spitale, prim-ministrul Victor Ponta) nu a răspuns însă la o întrebare esenţială: De ce au insistat autorităţile că pacienţii arşi la Colectiv primesc absolut tot ce au nevoie în spitalele din România, când însuşi Arafat a recunoscut ulterior că în România nu există paturi de arşi suficiente, nici camere sterile, nici Centre de Arşi cu excepţia Timişoarei, care nu a fost folosit în această criză, pentru că medicii nu l-au solicitat? Când s-a dovedit ulterior că infecţiile nosocomiale din spitalele româneşti sunt mult peste media europeană, că nu sunt raportate corect şi că în multe cazuri dezinfectanţii folosiţi de la firma Hexi Pharma erau diluaţi, rămânând de stabilit dacă aceştia aveau o eficienţă reală sau nu?

Pentru o mai bună şi corectă înţelegere a crizei Colectiv, Gândul consideră că o analiză trebuie să se împartă între operaţiunea de intervenţie a autorităţilor din sistemul de urgenţă la locul tragediei, respectiv transportul victimelor la spitale, şi operaţiunea medicală de tratare a persoanelor care au suferit arsuri în Colectiv. Sunt lucruri distincte, cu responsabili diferiţi. 

Duminică, în ziua în care se împlineşte un an de la Colectiv, Gândul va difuza un film-document care va prezenta realitatea dramatică a unei Românii care nu va mai fi niciodată la fel. 

Intervenţia la Colectiv: Arafat spune că „nu s-a greşit”, Guvernul spune că a fost haos

Unde cred eu că s-a greşit? Haideţi să luăm intervenţia. Nu s-a greşit. Să luăm gestionarea la nivelul spitalelor. Nu s-a greşit, în condiţiile de dezastru, pentru că asta a fost situaţia unui accident colectiv peste limita unei ţări şi a unui oraş”, spunea Raed Arafat, la două săptămâni de la tragedie.

Într-un „Raport privind lecţiile învăţate în urma incendiului de la Clubul Colectiv” (astfel de rapoarte de tip „lessons learnt” sunt realizate după fiecare situaţie de criză de către instituţiile de intervenţie, forţă sau intelligence, pentru a stabili unde sunt deficienţele sau vulnerabilităţile), realizat la nivelul MAI, se arată că la nivelul operaţiunii de intervenţie „problemele apărute sunt punctuale şi nu au avut un impact semnificativ asupra eficienţei intervenţiei structurilor de urgenţă la locul incendiului, despre care apreciem că s-a desfăşurat în parametrii corespunzători, inclusiv pe baza comparaţiei cu intervenţiile care s-au înregistrat în cazul unor evenimente similare, la nivel internaţional”.

Guvernul condus de Dacian Cioloş nu a fost însă de acord cu această evaluare internă a lui Raed Arafat. Intervenţia de urgenţă în urma incendiului de la clubul Colectiv a fost în mare parte o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor, se arată însă în raportul Guvernului în cazul Colectiv, care notează că modul de acţiune al intituţiilor implicate în noaptea tragediei a fost „unul sub medie”. Potrivit documentului, mecanismul de protecţie civilă al Uniunii Europene nu a fost activat de către Statul român, deşi acesta era aplicabil. Raportul a fost publicat în martie 2016.

Raportul arată că Planul Roşu de Intervenţie „nu a fost declanşat imediat, ci doar după parcurgerea unor etape, prevăzute în legislaţia în vigoare, care pot fi descrise ca fiind birocratice”. Planul a fost declanşat la ora 22.50, la 18 minute de la primele apeluri la numărul unic de urgenţă şi la 7 minute de la momentul informaţiilor primite de la echipajele aflate la locul intervenţiei, nu au fost alertate echipajele din cadrul serviciilor de sprijin, a existat o succesiune la comanda operaţiunilor a unui număr mare de persoane într-un interval foarte mic de timp, se arată în Raport.

În document se notează că şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a coordonat la faţa locului doar activitatea de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de la locul evenimentului, nu toate activităţile de intervenţie. De asemenea, lipsa unei coordonări reale „a fost evidenţiată şi de faptul că unele echipaje s-au panicat şi au început să comunice haotic informaţii către dispecerat”.

La nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, condus de Raed Arafat, Corpul de Control al Guvernului a considerat că nu s-au respectat prevederile în ceea ce priveşte coordonarea în ansamblu a situaţiilor de urgenţă, nu doar a activităţii de prim ajutor calificat şi asistenţă medicală de la locul evenimentului.

La mai puţin de o săptămână de la publicarea acestui raport, Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), condus de Raed Arafat, a publicat însă un „contraraport”, în care a criticat maniera în care Corpul de Control şi-a strâns datele şi şi-a formulat constatările, unele dintre ele vagi şi fără termeni de comparaţie sau context.

În acest „contraraport” se precizează că în Raportul Corpului de Control al Guvernului sunt aspecte „neconforme cu realitatea”.

În ceea ce priveşte concluzia Raportului Corpului de Control care spune că intervenţia de urgenţă din noaptea incendiului „a fost în mare marte o acţiune necoordonată, cu elemente de improvizaţie a autorităţilor, aspect cauzat în principal de lipsa exerciţiilor în caz de urgenţe majore, neconcordanţe în legislaţie şi baza materială deficitară”, DSU consideră că „folositea sintagmei „în mare parte o acţiune necoordonată” are caracter general şi nu indică acele părţi din intervenţie în care nu a existat coordonare”.

În ceea ce priveşte declanşarea târzie a Planului Roşu de Intervenţie (la ora 22.50, la 18 minute de la primele apeluri la 112), în răspunsul DSU scrie că „în fapt, alocarea de echipe specifice Planului Roşu se face începând cu ora 22.43, după recunoaşterea efectuată de către primele echipaje sosite la locul intervenţiei. (...) procedura de declanşare a Planului Roşu a fost respectată, fără a anticipa declanşarea în baza datelor primite”.

„Improvizaţiile” de la faţa locului, în noaptea incendiului din Colectiv, au avut un rol important în limitarea numărului de decedaţi în prima noapte, se mai arată în răspunsul secretarului de stat Raed Arafat la Raportul Corpului de Control.

Potrivit DSU „primele echipaje de intervenţie au ajuns la locul tragediei în 11 minute de la primul apel, timp cu 56% mai mic decât timpul de răspuns maxim (...) Sistemul naţional de intervenţii de urgenţă a reuşit mobilizarea unui număr de 61 de ambulanţe de tip B şi C şi trei ambulanţe de transport multiple victime (fiecare cu patru tărgi) la locul accidentului”.

De asemenea, DSU mai spune că „de la primul apel, care s-a înregistrat la ora 22:32, intervenţia de salvare la locul incendiului a durat 1h şi 48 de minute, ea s-a finalizat la ora 00:20, când a fost evacuată ultima victimă în viaţă, care a fost transportată către spital”.

Raed Arafat mai preciza în raport că decizia de a nu ridica cortul spital mobil "a fost luată având în vedere că principala misiune a fost salvarea a cât mai multor vieţi, dar şi de faptul că acest lucru nu era necesar, fiind efectuată evacuarea rapid către spitalele care erau la distanţe mici. Instalarea ar fi fost obligatorie dacă trebuia să se aştepte un timp îndelungat până la evacuare”.

În ceea ce priveşte afirmaţia din Raportul de Control care spune că „resuscitarea victimelor a avut loc în condiţii improprii direct pe asfalt”, contraraportul DSU spune că „victimele asistate pe asfalt, aflate în stop cardio-respirator, nu puteau fi mutate în timpul manevrelor de resuscitare, deoarece acest lucru ar fi însemnat întreruperea manevrelor respective ceea ce nu este permis pentru mai mult de 10 secunde”.
Arafat a exemplificat cu imagini modalitatea de acordare a primului ajutor folosită după atentatele teroriste de la Paris şi Bruxelles, unde salvatorii au resuscitat victimele tot pe asfalt.

Vizavi de faptul că „există elemente de incertitudine cu privire la comunicarea declanşării Planului Roşu de Intervenţie către toate entităţile implicate”, DSU recunoaşte că „acest aspect a fost identificat ca o disfuncţionalitate şi la nivelul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă”. Astfel că DSU va reanaliza Planurile Roşii de Intervenţie la nivelul fiecărui judeţ şi la nivel de Bucureşti, pentru reactualizare, „dacă acest lucru va fi necesar”.

Mai departe, DSU spune că „Reprezentanţii Corpului de Control nu diferenţiază conceptele de coordonare şi conducere a unei intervenţii. La faţa locului intervenţia a fost condusă gradual de către ofiţerii şi comanda ISU-B-IF, iar coordonarea a fost asigurată de şeful Departamentului, unele decizii în acest sens fiind luate telefonic chiar şi înaintea sosirii sale la faţa locului. Totodată este de înţeles că Şeful DSU nu poate conduce intervenţia la incendiu ci doar să acorde sprijinul celui care o conduce din partea structurilor operative ale IGSU”, se arată în răspuns.

Raed Arafat a mai susţinut că cei „care au realizat Raportul Corpului de Control au fost probabil emoţionaţi când l-au redactat”.

„Lipsa aparentă a unei coordonări este exemplul clasic de afirmaţie care nu are decât o bază emoţională (se pare că şi autorii Raportului au fost curpinşi de aceste sentimente când au preluat anumite informaţii, deloc de condamnat în contextul tragediei dar poate de evitat atunci când se redactează astfel de documente). Aparenţele nu numai că înşeală, dar categoric nu pot fi baza unui raport. Pe aparenţe se poate baza cel care priveşte la televizor, dar persoanele implicate (inclusiv autorii Raportului) trebuie să se bazeze pe fapte şi date concrete”, se arată în răspunsul DSU.

Legat de afirmaţia din raportul Corpului de Control care spune că modul de acţiune al instituţiilor implicate a fost unul „sub medie”, DSU spune că „o astfel de apreciere este extrem de gravă şi ea trebuie să fie susţinută de argumente faptice, de precizarea elementelor cu care s-a realizat comparaţia precum şi a metodologiei care a fost folosită pentru aceasta”. Astfel, DSU a cerut clarificări privind afirmaţiile privind intervenţia „sub medie”, întrebând cum a fost calculată media pentru această intervenţie şi a cerut comunicarea unui exemplu de intervenţie similară care a avut un calificativ peste medie.

În ceea ce priveşte baza materială deficitară, în răspunsul DSU scrie că „nu avem până la acest moment niciun fel de informaţie din care să reiasă că s-a intervenit cu echipamente nefuncţionale sau fără echipamentele prevăzute pentru mijloacele de intervenţie care s-au deplasat la faţa locului” şi că „baza materială nu a fost suficientă în prima fază a intervenţiei, lucru obişnuit în astfel de situaţii, în care nevoie depăşeşte capacitatea de răspuns, cel puţin până la sosirea echipajelor suplimentare (acestea deplasându-se din puncte diferite către locaţia respectivă)”.

Imaginea la zi a capacităţii de intervenţie: la un cutremur major, sunt în pericol chiar şi pompierii

În august 2016, un raport privind strategia de dezvoltare a IGSU arăta că optimismul lui Raed Arafat privind capacitatea de intervenţie la dezastre fusese supralicitat. Raportul evalua ce se întâmplă în cazul în care România ar fi lovită de un cutremur major, în condiţiile în care în România peste 15.000 de clădiri sunt încadrate în clasa I sau II de risc seismic şi cel puţin 90.000 de persoane ar avea de suferit, potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă. În raport se arată că dotarea forţelor de intervenţie este „modestă” şi că în aceste condiţii chiar salvatorii ar fi în pericol.

Printre vulnerabilităţile enumerate se numărau „gradul de dotare modest sau chiar absent cu autospeciale, mijloace speciale de intervenţie şi echipamente pentru executarea unor misiuni operative: asanare pirotehnică, intervenţie CBRN, căutare-salvare urbană, căutare-salvare şi intervenţii specifice în apele teritoriale, adăpostire, înştiinţare-alarmare”.

Tot la probleme de logistică erau trecute şi 32 de clădiri în care îşi desfăşoară activitatea pompierii şi care au risc seismic ridicat.

„Din punctul nostru de vedere impactul în Bucureşti o să fie rău, adică o să avem victime, o să avem decedaţi, o să avem răniţi, o să avem mai multe clădiri căzute - asta nimeni nu ascunde şi se ştie şi din cauza asta insistăm pe luarea unor măsuri cât mai rapide pe partea de prevenire, cum s-au luat pe chestia cu localuri/cluburi care funcţionau în clădiri din centrul vechi în anumite zone”, a precizat Raed Arafat.

Operaţiunea medicală. De la haosul lipsei „planurilor albe”, la infecţiile nosocomiale

Perioada care a urmat incendiului din Colectiv, în care victimele au fost tratate în spitalele româneşti, apoi în cele din străinătate, a fost cea în care au murit mai mulţi oameni decât în incendiul propriu-zis şi care a ridicat cele mai mari probleme şi acuzaţii în spaţiul public. În timp ce oficialii, în frunte cu ministrul Sănătăţii Nicolae Bănicioiu, au susţinut permanent că „avem de toate” şi că spitalele fac faţă atât la dotări, cât şi medical, în scurt timp s-a dovedit că nu era deloc aşa.

În raportul Corpului de Control al Guvernului, la nivelul spitalelor unde au fost internate victimele din Colectiv au fost evidenţiate probleme din cauza inexistenţei planurilor albe de asistenţă în situaţii de urgenţă, la care se adaugă nefuncţionarea la capacitate a Clinicii de Chirurgie Plastică şi Microchirurgie Reconstructivă din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti (Floreasca) şi a raportărilor contradictorii atât în privinţa numărului de victime internate cât şi în privinţa infecţiilor nosocomiale.

O altă concluzie a raportului arată că Direcţia de Sănătate Publică deţinea date neconcludente şi contradictorii, atât în ceea ce priveşte numărul pacienţilor din fiecare spital cât şi în ceea ce priveşte numărul infecţiilor nosocomiale, ridicând suspiciuni în privinţa controalelor în baza cărora a fost întocmit. De asemenea, inexistenţa planurilor albe la nivelul spitalelor poate fi imputată şi acestei instituţii din cauza neimplicării în elaborarea acestor planuri.

Din start s-a zis că suntem depăşiţi ca şi capacitate, s-a recunoscut. Cel puţin din declaraţiile mele. Din start s-a zis că medicii sunt obosiţi şi că trebuie să îi degrevăm şi din start s-a zis că nu transferăm din lipsă de competenţă. Insist să spun că noi nu am avut lipsă de oameni competenţi, dar am avut oameni puţini pentru astfel de situaţii şi condiţii suboptime ca să rămână toţi pacienţii în Bucureşti. Din cauza asta am început procedura de transfer şi ne-am asumat-o, pentru că este foarte riscantă. Pacienţii aceştia cu leziuni pulmonare, când urci cu ei în avion, îi cobori, nu eşti sigur că pacientul ăla ajunge cu tine în viaţă. Noi în România îi transportăm cu elicoptere, la înălţime mică, îi transportăm cu avioane care zboară la înălţime mică, fac 30 de minute. Când te duci 3-4 ore în aer, la înălţime de 30.000 de picioare, situaţia este cu totul alta. Şi atunci oamenii care decid sunt oamenii din domeniu”, declara Arafat la două săptămâni după tragedie.

Infecţiile nosocomiale, care sunt prezente în toate spitalele din lume şi la care pacienţii cu arsuri grave sunt în mod special vulnerabili s-au dovedit una dintre cele mai mari probleme ale sistemului medical din România, în urma tragediei din Colectiv.

Un raport al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi al Ministerului Sănătăţii, condus de ministrul Patriciu Achimaş Cadariu, arăta că infecţiile nosocomiale erau raportate în număr redus, variind între 0% şi 0,8%, cea mai mare incidenţă fiind chiar la Spitalul de Arşi – 2.8%.

„În privinţa pacienţilor victime ale accidentului de la Colectiv, probele microbiologice au relevat cazuri cu colonizare sau infecţie cu germeni multirezistenţi implicaţi frecvent în infecţii nosocomiale, singuri sau asociaţi; această situaţie medicală era probabilă la cei cu arsuri extinse, la care practic apărarea locală oferită de tegumente nu mai există şi care au necesitat numeroase manopere medicale. În cazul răniţilor din incendiul din data de 30 octombrie 2015, infecţiile nosocomiale au fost prezente la unii dintre pacienţi. În majoritatea cazurilor, tratamentul adecvat al infecţiilor nosocomiale a determinat o evoluţie favorabilă.  Cele mai multe decese au fost înregistrate în cazul pacienţilor cu leziuni pulmonare grave care cresc riscul de mortalitate de 8 - 10 ori”, arăta raportul.

Cu toate acestea, raportul arăta că „nu toate spitalele au capacitatea de a realiza autocontrolul privind circulaţia germenilor în spital”. De asemenea,  dotarea laboratoarelor „nu permite în fiecare spital o activitate eficientă de control al infecţiilor sau de monitorizare a terapiei antibiotice”. Raportul mai constata că „nu există o abordare unitară, bazată pe protocoale în câteva activităţi sensibile: screeningul, izolarea pacienţilor, curăţenia/dezinfecţia în funcţie de zona de risc. Deşi există o multitudine de protocoale, acestea nu sunt uneori cunoscute sau respectate, complianţa personalului fiind scăzută”.

Lipseşte din spitale personalul specializat necesar controlului şi prevenirii infecţiilor nosocomiale sau este insuficient (medic microbiolog, medic epidemiolog, medic  infecţionist), iar personalul de îngrijire dedicat (pentru 1-2 pacienţi critici) este mai mult decât  insuficient ceea ce determină  ca riscul de infecţie să crească”, mai arăta raportul.

Ulterior, avea să se dovedească, atunci când pacienţii răniţi la Colectiv au fost transferaţi în străinătate, că infecţiile nosocomiale din spitalele româneşti erau un lucru obişnuit, fiind mult mai grave şi rezistente la tratament decât cele existente în spitalele europene.

Ancheta echipei de jurnalişti a lui Cătălin Tolontan avea să scoată la iveală un fapt şi mai sinistru: o mare parte din spitalele româneşti, inclusiv cele unde au fost trataţi răniţii din Colectiv, foloseau dezinfectanţi diluaţi ai firmei Hexi Pharma, care câştigase contracte pe bandă rulantă cu sistemul sanitar de stat. Când procurorii au deschis ancheta asupra firmei, patronul acesteia, Dan Condrea, s-a sinucis intrând cu maşina într-un copac de pe marginea şoselei.

Exodul pacienţilor către străinătate

De la bun începutul crizei provocate de tragedia din Colectiv s-a pus problema dacă pacienţii răniţi în incendiu ar trebui transferaţi în străinătate, atât din cauză că spitalele româneşti nu aveau capacitatea să facă faţă de unele singure, ca de altfel în niciun sistem de sănătate din lume, unui asemenea aflux de pacienţi arşi, cât şi din cauza dotărilor şi a condiţiilor de tratament precare.

„În Olanda şi în Belgia au fost dezastre similare şi am discutat cu colegii. Au zis că da, când s-a întâmplat la ei şi au văzut că sunt depăşiţi total, au transferat în alte spitale din ţările din jurul lor. Dar în Olanda poţi să ajungi în 2 ore sau în 50 de minute cu elicopterul la spitale din jurul ţării. De la Amsterdam în Germania nu trebuie mai mult de 30-50 de minute de zbor. Noi în România, ca să ne accepte cineva să ducem bolnavii în altă parte, asta însemna avion, ore de zbor, pacienţi care pot oricând să îţi moară în avion, lucru care s-a şi întâmplat. Mai mult, înseamnă ca unele ţări să ne spună că îi primesc. Eu nu pot să aterizez cu avionul în Franţa sau în Germania şi să le spun, domnilor, am venit, daţi-ne locuri în spitale”, spunea Raed Arafat, la două săptămâni după tragedie.

Sâmbătă (31 octombrie) au venit colegi din Israel, au început să vadă bolnavii, să discute cu colegi din Ministerul Sănătăţii. Eu vreau să precizez că nu lucrez la Ministerul Sănătăţii, am rolul meu între spitale, la UPU şi pe transferuri. Dar am lucrat ca o echipă, nimeni nu s-a uitat unde îi este locul, am făcut fiecare tot ce se putea. De duminică a existat primul contact cu Ministerul Apărării din Belgia, de la MApN. Confirmarea o găsiţi într-un interviu cu un medic belgian, care cu asta începe, este un colonel de la Spitalul Militar din Bruxelles. Tot duminică a început discuţia cu Olanda, cu Ambasada Olandei care ne-a contactat şi am zis că acceptăm orice locuri ni se oferă. Automat a venit echipa din Belgia, iar confirmarea din Olanda a venit când belgienii erau aici, deci au fost rugaţi să facă ei selecţia pacienţilor şi pentru Olanda. Atunci au început transferurile şi au început să apară locurile”, mai spunea Arafat.

Dar problema unu era ca pacienţii să fie transportabili şi trebuie să recunoaştem că în unele situaţii au luat pacienţi la limită. Unii au ajuns, alţii la sosire i-am pierdut. Doi, era acceptul familiilor, pentru că nu puteam să mă duc să iau pacientul din mâna familiilor şi să spun că îl duc în altă ţară, dacă familia nu vrea. Am avut familii care nu au vrut. Trei, trebuia condiţia ca şi medicul care îl tratează să ne zică faptul că pacientul este în condiţii de a fi transferabil. Sunt reguli oriunde în lume. Şi medicul transportor de pe SMURD are dreptul să refuze şi s-a întâmplat, când a plecat avionul militar al NATO, medicul nostru de la Spitalul Bagdasar să refuze o pacientă care trebuia să fie transferată, spunând că nu poate fi transportată. Ea a plecat cu avionul următor, în Germania, după ce s-a stabilizat”, a mai spus secretarul de stat.

În răspunsul DSU condus de Raed Arafat la Raportul Corpului de Control al Guvernului, privitor la această problemă a transferului pacienţilor, se arată că „procedurile au fost aplicate pentru toţi pacienţii care au fost transferaţi în străinătate prin demersuri realizate prin instituţii publice. Nu cunoaştem situaţii în care pacienţii să fi fost transferaţi doar la solicitarea familiilor, fără respectarea acestor proceduri, în care acordurile medicilor curanţi şi ale spitalelor primitoare sunt esenţiale, dar nu excludem posibilitatea că aceste modalităţi de transfer să fi fost utilizate pentru pacienţii care s-au transferat pe cont propriu”.

În ceea ce priveşte procedurile pentru transfer, DSU spune că în acestea „sunt implicate atât autorităţile din România cât şi cele din spitalele de destinaţie, care includ: identificarea potenţialelor clinici de destinaţie şi obţinerea acceptului acestora, identificarea pacienţilor transferabili din punct de vedere medical, întocmirea unui dosar medical al fiecărui pacient transferat, mobilizarea unor resurse materiale şi umane pentru transportul aeromedical, aprobări de survol pentru aeronavele care transportă răniţi...”.

O altă controversă legată de deschiderea României către ajutorul internaţional a fost declanşarea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE. Autorităţile nu au apelat la această formă de ajutor în caz de dezastre, considerând că nu ar fi de ajutor eficient în situaţia dată, însă au trimis totuşi o cerere de asistenţă medicală către Comisia Europeană.

„Când ţi se oferă ajutorul, trebuie să spui: accept sau refuz. În secunda aia, dacă refuzi, trebuie să spui şi de ce refuzi. Deci Mecanismul nu este tipic pentru această situaţie. Marţi am intrat în legătură telefonică cu colegii de la CE şi ne-am consultat pe activare. Am întrebat ce părere au, am început să vedem dacă trebuie să îl activăm, noi având deja relaţii bilaterale făcute. Concluzia la care am ajuns a fost că activând mecanismul, nu aducem nicio valoare în plus. Singura chestie pe care putea să ne-o aducă era plata costurilor transportului cu 50%, care nu era prioritatea noastră, a Guvernului. Atunci s-a pus problema că mergem mai departe pe bilateral şi nu activăm mecanismul. Multe ţări fac asta, nu întotdeauna se declanşează Mecanismul. Dacă Doamne Fereşte am un cutremur mâine, în a doua secundă se declanşează Mecanismul, singur. Activarea mai însemna şi o gestionare care era mult mai dificilă pentru noi, ca resurse, decât dacă am fi mers pe bilaterale. Acum avem oferite locuri mult mai multe decât ne trebuie, dar problema este transferabilitatea pacienţilor. Eu nu duc lipsă de locuri, avem în Madrid, în Grecia, în Germania, în Franţa, până şi SUA ne-au sunat de duminică, dacă vrem. Dar acolo nu e fezabil din cauza distanţei. Nu pot să pun bolnavii 12-13-14 ore pe avion. De marţi aveam deja numărul de locuri care creştea în ţările din Europa, deci nu am mai declanşat mecanismul. Nu mai era nevoie să îl declanşăm”, explica Raed Arafat la două săptămâni după Colectiv.

În „contraraportul” DSU la raportul Corpului de Control al Guvernului, se arată că „declanşarea Mecanismului nu garantează un sprijin ci doar lansează un apel de sprijin. Autorătăţile au decis alegerea unei căi mai rapide prin contactarea directă a structurilor care ar fi putut să se implice în tratamentul pacienţilor cu arsuri, ceea ce a permis obţinerea unui răspuns rapid şi prompt (sub 24 ore/răspuns). Pentru Mecanismul comunitar, paturile de spital nu reprezintă resurse ce pot fi solicitate, nici măcar cele destinate pacienţilor cu arsuri”.

Imaginea la zi: capacitatea pentru pacineţi arşi a sistemului medical stă şi mai prost ca la Colectiv

În prezent, sistemul medical românesc se află într-o situaţie şi mai critică în domeniul tratării pacienţilor cu arsuri grave. Secţia de Terapie Intensivă a singurului spital specializat în arşi din România este închisă din iulie 2016, din cauza neregulilor găsite acolo, după ce în presă a apărut o filmare în care unui pacient internat acolo îi colcăiau viermii (larve de muscă cel mai probabil) în rănile provocate de foc. Tot acolo, o pacientă şi-a pierdut viaţa din cauza unei transfuzii cu o grupă greşită de sânge, şi unitatea de transfuzii sanguine de la Arşi fiind închisă în vară.

În ce priveşte Clinica de Arşi a Spitalului de Urgenţă Floreasca, aceasta nu funcţionează la capacitate completă nici în ziua de astăzi. Mai mult, ministrul Sănătăţii Vlad Voiculescu a dezvăluit pe 27 octombrie 2016 că celebra barocameră destinată tratamentului cu oxigen al arsurilor este de fapt destinată tratamentelor anti-îmbătrânire, nu pacienţilor arşi.

În mai 2016, 5 pacienţi arşi au fost trataţi în această Clinică, însă statutul ei legal era încă incert. „În prezent, unitatea de arşi este organizată, şi acesta e un citat din actele administrative, „pe lângă secţia de chirurgie plastică”. Din păcate, formularea „pe lângă” nu există nici în limbaj administrativ, nici în limbaj juridic ceea ce duce la anumite probleme. Unitatea de arşi grav trebuie să fie o unitate distinctă din toate punctele de vedere, iar faptul că acum nu este, reprezintă o problemă ce trebuie rezolvată”, spunea în iunie purtătorul de cuvânt al Ministerului Sănătăţii, Laurenţiu Colintineanu.

Secţia de Arşi de la Floreasca a fost dotată încă din anul 2013, însă abia doi ani mai târziu, în aprilie 2015, s-au eliberat avizele de funcţionare. Ulterior a fost pusă problema specializării personalului medical. Costurile pentru acest proiect au fost de 8,5 milioane de euro, iar fondurile au fost alocate de Ministerul Sănătăţii şi de Primăria Sectorului 1.

Clinica de la Spitalul Floreasca are şase saloane cu aparatură specială unică în România, unde ar putea fi trataţi simultan şase pacienţi cu arsuri grave.

La Colectiv, aceste facilităţi nu au fost folosite, deşi Floreasca a raportat că între 1 noiembrie 2015 şi 1 martie 2016 au avut loc acolo 111 operaţii, dintre care 67 pe răniţii din Colectiv. Oficialii s-au contrazis ulterior în declaraţii. Şeful Corpului de Control al prim-ministrului, Valentin Mircea, a declarat că va sesiza organele de cercetare penală dacă se confirmă că declaraţiile reprezentantilor Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca, referitoare la funcţionarea şi utilizarea Unităţii de Arşi, au fost false. Ipoteza unui fals a apărut după ce s-a constatat că din documentele oficiale trimise de Spitalul Floreasca la Corpul de Control al Guvernului reieşea că în blocul operator al Clinicii de Arşi au fost făcute 111 operaţii în perioada 1 noiembrie 2015-1 martie 2016, inclusiv pe pacienţi răniţi în incendiul din Colectiv. Totuşi, într-o conferinţă de presă a ministrului Sănătăţii Patriciu Achimaş Cadariu, şeful Corpului de Control al Ministerului Sănătăţii, Constantin Dina, a precizat că în această Clinica de Arşi nu a avut loc nicio intervenţie în perioada controlată de el, din ianuarie 2016 până în prezent.

Problema şi diferendele între Floreasca şi Guvern au apărut cel mai probabil din cauza organizării administrative a acestei Clinici, care de fapt funcţionează „pe lângă” secţia de chirurgie plastică de la Floreasca, după cum arăta oficialul de la Sănătate, astfel că cel mai probabil operaţiile pe pacienţii de la Colectiv au fost făcute în această secţie, nu în Clinica propriu-zisă, care de altfel la momentul crizei din Colectiv nici nu avea toate avizele de funcţionare.

Au existat tot felul de motivaţii care au apărut în public pentru nefuncţionarea acestei clinici costisitoare, de la lipsa de personal la lipsa autorizării de funcţionare a sistemului de „oxigenoterapie hiperbară” din Clinică.

În documentul prezentat în mai 2016 de Guvern, se mai arată că la acel moment Clinica de Arşi avea ocupate doar 24 dintre cele 30 de posturi aflate în schemă pentru personal mediu şi auxiliar şi că de la momentul finalizării concursului de încadrare pe posturi, la 30 noiembrie 2015, era nevoie de 3-4 luni de specializare pentru ca aceştia să poată activa în cadrul Clinicii. Oficialii de la Floreasca mai arătau că o mare parte din personalul angajat anterior acestui moment îşi dăduse demisia, pentru că munca era prea compexă, iar salariul prea mic.

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.

ULTIMA ORĂ
BREAKING NEWS | Anunţul-şoc făcut astăzi a provocat un scandal IMENS: "Am câştigat procesul!" Prima reacţie a venit imediat şi e foarte dură

Lasă-ne feedback despre noul site Gândul.info