Departamentul Social - Mediafax
1959 vizualizări 16 iun 2018

“Cele mai mari temperaturi vor fi în Muntenia, sudul Moldovei şi Dobrogea continentală, unde termometrul va urca până la 30-32 de grade Celsius , izolat chiar şi 33. Cerul va fi variabil cu înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. În Capitală , vremea rămâne instabilă, sâmbătă şi duminică. După amiază, sunt posibile averse trecătoare, PLOI DE VARĂ cu tunete şi fulgere, care se vor menţine şi în ziua de luni. Temperaturile vor fi în jur de 30 de grade ziua, iar noaptea se aşteaptă circa 17 grade. Sunt temperaturi normale pentru această perioadă,” a declarat pentru Mediafax, Robert Manta, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Pe litoral, temperaturile maxime vor fi în jur de 27-28 de grade. La munte, vremea va fi instabilă şi se anunţă ploi cu descărcări electrice, chiar şi grindină.

“Pentru zona litoralului, sâmbătă se anunţă vreme bună, cu temperaturi de 27-28 de grade. Apa mării va avea între 20 şi 23 de grade, cu cele mai ridicate valori în zona de nord a litoralului. Duminică vor fi mai mulţi nori şi se anunţă averse pentru toată ziua. Mercurul din termometre va urca până la 24 de grade. La munte va fi o instabilitate destul de accentuată, în special după orele prânzului. Ploile vor fi însoţite de tunete şi fulgere, în unele locuri e posibil să fie chiar şi grindină de mici dimensiuni. Temperaturile vor fi între 20 şi 22 de grade”, a declarat meteorologul.

În unele regiuni, ar putea fi emis din nou cod galben de inundaţii.

“În România, iunie este CEA MAI PLOIOASĂ LUNĂ. Instabilitatea nu este destul de severă, dar pot apărea, în acest weekend, cantităţi mai mari de precipitaţii. Acestea pot duce la inundaţii rapide, adică volum mare de apă în interval scurt. Posibil să apară şi coduri galbene de inundaţii, la nivel izolat”, a adăugat Robert Manta.

 

Citește și: