Ana Petrescu
538 vizualizări 24 apr 2019

Primarul Alba-Iuliei, Mircea Hava, unul dintre cei mai vechi primari din ţară, ocupă locul al doilea pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. El a sintetizat decizia de a renunţa la funcţia pe care o are pentru cea de euroales astfel: „Alba Iulia = România = Europa: oricare dintre ele lipseşte, ecuaţia devine imposibilă”.

„Există doar două motive pentru care m-am hotărât să fac drumul la Bruxelles: Alba Iulia şi România! Prima pentru că mă identific 100% cu ea, iar a doua pentru că ar trebui să vină un moment din viaţa fiecăruia dintre noi când trebuie să dăm o formă concretă patriotismului şi să ne sprijinim, fiecare cum putem, ţara. Văd o interdependenţă totală şi continuă între Alba Iulia, România şi Europa: dacă scoatem una dintre ele din formulă, ecuaţia devine imposibilă. Pe de altă parte, cred că am avantajul maturităţii vârstei la care nu mai visezi să-ţi înfrunţi destinul în altă ţară, dar nici nu poţi renunţa punând ştampila de primar în buzunar. Există o a treia variantă, a omului cu un echilibru exersat, care pune ordine, luptă şi împlineşte un deziderat pe care alţii doar îl dezbat”, susţine primarul din Alba Iulia.

Hava consideră că România este ţara care a arătat că se poate adapta şi îşi poate scrie istoria la fel ca orice alt stat european.

„România nu este nici pe departe doar ţara în care s-a fabricat cel mai lung cârnat, s-a copt cel mai mare cozonac sau alte exemple din astea, de Guiness, ci ţara care a arătat mereu că se poate adapta, că îşi poate scrie şi construi istoria cu claritatea şi limprezimea oricărui alt stat din Europa. Cu o singură condiţie: să fie lăsată sau măcar să nu fie împiedicată să facă asta. Dorinţă există, posibilităţi avem, acum avem şi sprijinul Europei, deci n-ar trebui să ne poată opri nimeni, pe noi, pe români, atunci când ne dorim cu adevărat ceva. Nu vreau să spun prin asta că noi suntem cei mai breji dar, cu siguranţă, nu-s nici alţii mai altfel decât noi, au avut parte doar de alte conjuncturi, mai favorabile”, a declarat Mircea Hava corespondentului MEDIAFAX.

Cel mai mare avantaj al său este experienţa din administraţia locală, crede primarul din Alba Iulia.

„Experienţa din administraţie este cel mai mare avantaj, aş spune. Şi sunt mândru de asta şi gata să folosesc acest atu cât mai înţelept posibil şi în Parlamentul European. Aşa cum rolul administraţiei publice este să fie cât mai aproape de oameni, să lucreze exclusiv pentru aceştia, în acelaşi fel cred că şi Uniunea Europeană trebuie să ajungă lângă oameni. Să facă un pas în jos de pe soclu şi să demonstreze că doar unitatea poate ajuta comunitatea să avanseze. Şi în Parlamentul European, ca în orice primărie de oraş sau comună din România, există un singur secret al reuşitei: e acelaşi lucru care face lumea să evolueze de mii de ani: munca şi altruismul civic. (...) Europarlamentarii trebuie să găsească abilitatea de a da glas celor mai clare şi importante nevoi ale comunităţilor”, a mai declarat Mircea Hava.

După patru mandate la primărie, edilul din Arad vrea la Bruxelles

Şi primarul Aradului, Gheorghe Falcă, vrea un mandat în Parlamentul European. El se află pe poziţia a şaptea pe lista PNL. Gheorghe Falcă a declarat corespondentului MEDIAFAX că experienţa dobândită în cele patru mandate de edil l-a pregătit pentru o poziţie de europarlamentar.

„Bineînţeles că decizia personală şi propunerea partidului s-au întâlnit la mijloc. Din partea mea a fost dorinţa de a mă pune în serviciul cetăţenilor dintr-o postură, cea de europarlamentar, pentru care funcţia de primar te pregăteşte în bună măsură. Vreau să spun că o bună cunoaştere şi o îndelungată experienţă în administraţia unui oraş important, cunoaşterea la firul ierbii a problemelor şi aspiraţiilor cetăţenilor, atragerea de fonduri europene, focusul pe investiţii care produc dezvoltare, obligatoriile contacte internaţionale, prin legătura cu investitorii din Arad şi nu numai, ca şi prin apartenenţa la Comitetul Regiunilor de la Bruxelles, toate te pregătesc din plin pentru o poziţie de europarlamentar”, a afirmat Gheorghe Falcă.

El a mai precizat că, în anul 2004, când a ajuns primar al Aradului, a fost unul dintre cei mai tineri edili de municipii din România, iar până în prezent spune că a crescut calitatea vieţii în oraş, prin investiţiile realizate din fonduri europene, în primul rând.

„În anul 2004, când am preluat Primăria Arad, ca unul dintre cei mai tineri primari de municipiu din România, Aradul avea 38.000 de angajaţi. Astăzi numărul lor este aproape triplu, iar şomajul în municipiu este de sub 1%. Asta înseamnă stabilitate, siguranţă, predictibilitate pentru arădeni”, a spus Falcă.

Edilul din Arad are mai multe obiective în cazul în care va ajunge în Parlamentul European după alegerile din 26 mai. Printre acestea se numără o relaţie de colaborare „productivă” a Guvernului României cu forurile decizionale ale Uniunii Europene.

„Există obiective generale, pe care orice europarlamentar român trebuie să le asume. Vorbesc de aderarea la spaţiul Schengen, de re-instituirea unei relaţii de colaborare productivă a guvernului nostru cu forurile decizionale ale Uniunii, o relaţie minată azi de şicane instituţionale din partea noastră şi de o lipsă vădită de sinceritate, de atrofierea dialogului şi de neglijarea obiectivelor cu adevărat importante pentru România ca membru al Uniunii”, a completat Falcă.

Primarul Aradului a adăugat că este importantă şi o relaţie mai apropiată între forurile Uniunii Europene şi instituţii precum primării, consilii judeţene şi diferite alianţe ale comunităţilor, aşa cum este şi Alianţa Vestului.

„Ţinând cont de experienţa mea adminstrativă, mă voi lupta pentru o relaţie mai strânsă între forurile Uniunii şi instituţiile administrative cele mai apropiate de cetăţeni: primării, consilii judeţene şi diferite forme de alianţe ale comunităţilor. Sunt membru fondator al Alianţei Vestului, o instituţie care face exact această ofertă Uniunii şi propriilor cetăţeni: de a dezvolta mai rapid şi mai eficient proiecte mari, regionale, care să schimbe în bine viaţa oamenilor. Vorbim de proiecte de infrastructură perfect eligibile în noul exerciţiu financiar, de îmbunătăţirea serviciilor de sănătate, de digitalizarea administraţiilor, de investiţii masive în eficienţa energetică şi multe altele. Aici văd punctual rolul meu de europarlamentar: de punere în legătură a mecanismelor şi resurselor Uniunii cu administratorii şi managerii performanţi ai diferitelor comunităţi, adică cu aceia care sunt conştienţi că apartenenţa la UE înseamnă o continuă şansă de dezvoltare, şi nicidecum de resuscitare a naţionalismelor de faţadă, care ascund corupţie şi slabă performanţă la guvernare”, a detaliat candidatul PNL la alegerile europarlamentare.

Primarul din Novaci: Am un respect faţă de cetăţenii care m-au ales, nu să alerg după alt scaun

Nu toţi primarii sunt însă dispuşi să renunţe la administraţia locală pentru un fotoliu de europarlamentar la Bruxelles. Dumitru Leuştean, primarul PNL din oraşul Novaci, judeţul Gorj, aflat la al doilea mandat, a refuzat oferta de a candida pentru un post de eurodeputat, la solicitarea cetăţenilor.

În luna septembrie a anului trecut, la propunerea primarului din Târgu-Jiu, Marcel Romanescu, Dumitru Leuştean, edilul oraşului Novaci, a fost votat, în unanimitate, de Biroul Permanent Local al PNL Târgu-Jiu, pentru un loc eligibil pe lista candidaţilor la alegerile europarlamentare.

„Propunerea a venit, într-adevăr, din partea colegilor de partid, a unora dintre ei, s-au făcut tot felul de analize şi într-adevăr s-au orientat către persoana mea, numai că erau câteva neconcordanţe. În urmă cu o perioadă, la vremea respectivă, am avut Birou Permanent Judeţean, în care în unanimitate am votat pe Jean Marinescu, pentru zona noastră. Îmi era de destul de incomod să zic şi nestatutar ca să mă duc să accept şi eu varianta respectivă. În al doilea rând, eu am o serie de proiecte aici în Novaci, cel puţin şapte, le-am depus pe Programul Operaţional Regional, parte dintre ele au fost evaluate. Totuşi am un respect faţă de cetăţenii care m-au ales aici la Novaci şi stau lângă ei, să fac ce am promis şi să fac ceea ce trebuie, nu să alerg după alt scaun. M-a impresionat reacţia oamenilor, oamenii au spus 《ai început anumite chestiuni, ai venit, am discutat, ne-am înţeles şi acum nu ar fi normal să pleci. Cu toate că nu cred că era un loc eligibil care să îmi asigure deplasarea la Bruxelles", a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Dumitru Leuştean, primarul oraşului Novaci.

El spune că vestea că ar putea candida la alegerile europarlamentare a ajuns rapid la cetăţeni.

„Vestea s-a dus repede fiindcă au transmis-o alţii, eu am avut imediat reacţia că vreau să îmi fac treaba în Novaci, m-am întâlnit cu cetăţenii. Am reuşit să o stopez destul de repede şi bineînţeles cu ajutorul Biroului Permanent şi al preşedintelui partidului am lămurit situaţia, fiindcă era normal să fie aşa, nu puteam să facem două propuneri pe acelaşi judeţ. Chiar dacă salariul era mai mare, eu nu pun în prim plan numai interesul meu, am mers în faţa cetăţenilor şi nu pot să-i las într-o situaţie nu prea plăcută", a explicat Dumitru Leuştean.

Nu numai că a fost convins de localnici să rămână la primărie, dar are şi câteva surprize pentru ei şi pentru cei care vor vizita zona. Edilul vrea să introducă, în premieră, autobuze electrice.

„Am semnat contractul pentru eficientizarea termică a spitalului orăşenesc Novaci, am semnat un contract pentru un centru social de zi în oraşul Novaci, am depus un proiect pentru un ambulatoriu lângă spitalul orăşenesc Novaci. Unul foarte important este transportul în comun, care este deja într-un stadiu destul de avansat, este la Bucureşti, am primit o singură clarificare. Ca toţi ceilalţi colegi ai mei din regiune, aşteptăm să fim invitaţi să semnăm contractul, e vorba de transport în comun cu maşini electrice şi asigurarea unei infrastructuri corespunzătoare, patru maşini şi intenţia este de a-l dezvolta şi în Rânca, sunt motive foarte întemeiate, am evita aglomeraţia, parcările, atât pe timp de vară şi în special pe timp de iarnă. Este o gândire împreună cu proprietarii terenurilor de acolo, care sunt nişte obşti, una dintre ele îşi construieşte o parcare foarte mare şi în felul acesta vom avea o colaborare ca să putem să aerisim puţin activitatea pe perioada de iarnă. E un proiect interesant, în valoare de circa cinci milioane de euro şi lucrăm la alte proiecte destul de interesante, necesare cetăţenilor din Novaci", a încheiat Leuştean.

Oraşul Novaci are aproximativ 5.500 de locuitori şi este condus de Dumitru Leuştean din anul 2012.

Următoarele alegerile pentru Parlamentul European au loc pe 26 mai 2019. Deputaţii UE sunt aleşi o data la cinci ani, iar în România primele alegeri europarlamentare au fost organizate în 2007.

 

Citește și: