1784 vizualizări 23 apr 2019

„Am văzut câţi bani primesc partidele astea pentru campaniile astea şi din păcate noi nu prea avem bani şi nu ne-am pus şi noi postere, cum le-au pus toată lumea, şi am avut aşa un moment de indignare pentru că noi, românii, dăm nu ştiu câte sute de milioane sau milioane de euro pe an pentru partidele care sunt ele, pe care el... ştim pe toate, da? Şi eu, şi cu domnul Iordănescu nu prea avem bani să ne punem posterele peste tot ca ceilalţi, înţelegeţi? De asta am făcut, altfel nu am nimic cu dânsul, a fost mai mult în glumă, dar în momentul acela mă gândeam şi la sloganele alea pe care le susţinea dânsul cu „să trăiţi bine” asta a fost. Dar dacă îl văd mâine sau dacă suntem colegi la Bruxelles îi dau mâna, suntem acolo să ducem România mai departe, nu am nici o treabă cu el", a declarat Ilie Năstase, la România Tv.

„A promis multe şi nu a făcut nimic. Sunt frustrat că a furat navele, suntem frustraţi că a luat un apartament gratis, a păcălit pe români, de aia sunt frustrat. Nu mă consider un simbol al lui Băsescu. Nu am banii să mă duc la TV. Dânşii plătesc cu banii mei, deci eu plătesc lui Băsescu la partidul lui bani ca să facă ce face, aţi înţeles? De asta sunt indignat", a completat Ilie Năstase.

Întrebat dacă se teme de consecinţe în condiţiile în care liderul PMP Bucureşti, Cristian Petrescu, a anunţat că va sesiza Biroul Electoral Central (BEC) referitor la acest scandal, fostul mare campion ATP a replicat: "Păi şi eu pot să fac plângere că m-a făcut golan, pot să fac plângere că a furat navele, o să fac plângere că a luat un apartament gratis de la primar. Toate astea o să le fac şi eu".

Liderul PMP Bucureşti Cristian Petrescu a postat, marţi pe Facebook, un video care îl arată pe Ilie Năstase, care deschide lista UNPR la alegerile europarlamentare, aruncând cu cafea într-un afiş cu Traian Băsescu. „NU, nu este un simplu golan. Este un GOLAN, general al armatei române şi candidat la alegerile europarlamentare! Poţi să ai opinii contrare, să crezi în altceva, chiar să desconsideri oameni. Dar cu decentă, cu un minim bun simţ şi mai ales cu respectarea legii. PMP Bucureşti va sesiza astăzi Autoritatea Electorală Permanentă şi cere UNPR să se delimiteze de gestul de mahala al acestui posibil model pentru români, care a ales sa ajungă un mare GOLAN”, a scris Cristian Petrescu, marţi, pe Facebook.

Contactat de MEDIAFAX, preşedintele PMP Bucureşti a afirmat că sesizarea incidentului cu Ilie Năstase va fi depusă la BEC, sub acuzaţia de vandalizare.

 

Citește și: