Diana Grigore
6160 vizualizări 23 feb 2019

Realizatorul TV Rareş Bogdan ar putea ajunge cap de listă al PNL pentru alegerile europarlamentare, potrivit unor surse din interiorul partidului. Ludovic Orban încă negociază cu el, motiv pentru care ultimul Birou Permanent Naţional al partidului a amânat cu două săptămâni validarea listei finale cu candidaţii la europarlamentare.

”Ludovic Orban îl va propune pe Rareş Bogdan drept cap de listă la alegerile europarlamentare. Cei doi au purtat negocieri în ultimele luni”, au declarat surse din interiorul partidului.

Liderului PNL îi revine exclusiv alegerea persoanei care va deschide lista PNL la europarlamentare. Nu este necesar nici măcar ca acea persoană să fie membru de partid sau să îşi fi depus dosarul de candidatură pentru alegerile în Parlamentul European.

Prezentatorul TV, CAP DE LISTĂ la europarlamentare pentru PNL

Într-un sondaj intern al PNL, Rareş Bogdan a avut o cotă de popularitate pozitivă de aproape 40%.

Liberalii mizează pe obţinerea a 10 locuri de eurodeputaţi la alegerile care vor avea loc pe 26 mai, pentru care ar avea nevoie să obţină între 25 şi 30% din voturi. Dacă rareş Bogdan va deschide lista candidaţilor, următorii ar putea fi Mircea Hava, Siegfried Mureşan (europarlamentar PNL), Vasile Blaga, Cristian Buşoi (europarlamentar PNL), Daniel Buda, Adina Vălean (europarlamentar PNL), Gheorghe Falcă şi Dan Motreanu.

Chiar dacă fostul preşedinte al PNL, Crin Antonescu, a fost printre primii care şi-au depus candidatura pentru competiţia internă la europarlamentare, acesta pare a nu se mai regăsi pe locuri eligibile.

Biroul Permanent Naţional al PNL l-a numit săptămâna trecută pe Robert Sighiartău şef de campanie pentru europarlamentare.

Ultimul sondaj INSCOP Research relevă că PSD şi PNL se află aproape la egalitate în intenţia de vot pentru alegerile europarlamentare. Potrivit sondajului, doar 26,1% dintre respondenţi au declarat că vor merge sigur la vot. Dintre cei care îşi exprimă o opţiune de vot, adică 54,5% din eşantion, 27,8% vor să voteze cu PSD, iar 26,7% aleg PNL. Urmează USR cu 10%, ALDE cu 9,2% şi PLUS cu 7%. 

Foto: Mediafax Foto/ Hepta

Citește și: