Potrivit unei analize realizate de vezicatface.ro, maşinile din clasa mică sunt variantele de pe piaţă cu cea mai mică vârstă pentru un buget de 5.000 de euro. Cele mai multe modele găsite au fost fabricate între 2008 şi 2009, dar există şi modele mai noi, cum este Logan-ul sau Sandero. Dacă un cumpărător vrea o maşină din această clasă, dar premium, atunci se poate orienta spre un Mercedes-Benz Clasa A, dar mai vechi.

În funcţie de costul total pe 5 ani, cele mai avantajoase maşini din această clasă sunt Dacia Sandero - diesel (circa 8.500 euro), Ford Fiesta - diesel (circa 9.500 euro) şi Skoda Fabia - diesel (circa 9.500 euro). În privinţa fiabilităţii, Toyota Yaris şi Ford Fiesta sunt net superioare modelelor Seat Ibiza şi Dacia Sandero, precizează site-ul citat. Diferenţe întâlnim şi la depreciere, unde modelul Mercedes-Benz Clasa A stă cel mai slab.

La clasa compactă, majoritatea modelelor disponibile sunt construite între 2007 şi 2008, fiind astfel puţin mai vechi decât cele din clasa mică. Din punctul de vedere al costului total pe cinci ani, autoturismele din clasa compactă sunt mai scumpe decât cele din clasa mică cu câteva mii de euro. Primele trei cele mai avantajoase maşini SH din această clasă după cinci ani sunt: Renault Megane II - diesel (10.000-11.500 euro), Opel Astra H - diesel (10.000-12.000 euro) şi Kia Ceed - benzină (11.000 euro). De exemplu, chiar dacă pornesc de la acelaşi preţ, un Mitsubishi Lancer poate necesita după cinci ani cu 3.000-4.000 euro mai mult decât o Kia Ceed.

La capitolul cele mai bine cotate modele în funcţie de rating-ul VeziCatFace, situaţia este strânsă. Pe primele poziţii se află Toyota Auris şi Kia Ceed cu 4 stele din 5, urmate de VW Golf, Ford Focus, Opel Astra şi Skoda Octavia, cu o jumătate de stea mai puţin, iar pe ultimele locuri sunt Seat Leon, Mitsubishi Lancer şi Renault Megane. Cel mai fiabil model din cele amintite la această clasă este de departe Toyota Auris (4,5 stele), pe când cel mai puţin fiabil este Renault Megane (2 stele).

La clasa medie, cumpărătorii au mizat fie pe un model mai nou de 2006, dar de la producători precum Ford, Renault sau Skoda, fie unul mai vechi, de la Audi, BMW sau Mercedes-Benz. În funcţie de costul total pe cinci ani, cele mai avantajoase sunt modelele Renault Laguna - diesel (11.500-13.000 euro), Ford Mondeo-diesel (13.000-14.000 euro), Skoda Superb-diesel (12.000-15.000 euro) şi Audi A4-diesel (12.000-15.000 euro).

Din punct de vedere al ratingului site-ului, Toyota Avensis, Skoda Superb şi Mercedes-Benz Clasa C sunt cele mai bine clasate modele. La capitolul fiabilitate, toate cele trei modele premium de la Audi, BMW şi Mercedes-Benz înregistrează cel puţin 4 stele de rating, singurul model care reuşeşte să ţină pasul cu acestea fiind Toyota Avensis, care este la egalitate cu Clasa C (4,5 stele). Pe de altă parte, maşinile premium punctează mai slab la capitolul costuri de întreţinere, deoarece au piese de schimb mai scumpe. Aici, un Renault Laguna înregistrează la acest capitol un punctaj de 4,5 stele, faţă de o stea, cât are BMW Seria 3.

Românii sunt mari amatori de SUV-uri şi la 5.000 de euro, pot găsi ceva acceptabil. Cele mai rentabile investiţii după costul total pe cinci ani sunt: Suzuki Jimny - benzină (12.500 euro), Suzuki Grand Vitara - diesel (14.500 euro), Nissan Navara - diesel (14.500 euro) şi Hyundai Santa Fe - diesel (14.500 euro).

Analiza a fost realizată folosind calculatorul de preţ corect al VeziCâtFace.ro. Cu ajutorul acestuia, au fost identificate maşinile al căror preţ corect variază în jurul valorii de 5.000 de euro (+/- 500 de euro),  iar apoi rezultatele au fost filtrate şi împărţite pe clase auto. Mai jos sunt reprezentate maşinile pentru patru clase diferite: mică, compactă, medie şi SUV-uri/Crossovere.

NOTĂ: Fiecare tabel conţine două coloane speciale, costul total pe 5 ani şi rating-ul VeziCatFace.ro.

Costul Total pe 5 ani este de fapt suma cheltuielilor aferente unei maşini pentru o perioadă de 5 ani. Aici sunt incluse costurile cu combustibilul*, reparaţiile şi reviziile, deprecierea, asigurarea RCA, impozitul şi rovinieta. Mai multe despre metodologia din spatele Costului Total puteţi citi în Ghidul VeziCatFace sau pe pagina de Întrebări Frecvente.

Rating-ul VeziCatFace.ro este compus dintr-o serie de punctaje care se acordă pentru următoarele atribute: fiabilitate, eficienţă consum, siguranţă, depreciere şi cost întreţinere. Rating-ul maxim aferent celui mai bun punctaj este de 5 stele, iar minimul de 0.5 stele.

*Costul combustibilului se calculeaza pentru un numar de 15.000 de km anual, la un raport urban/extraurban de 85/15. 

Citește și: