Anca Olteanu
2792 vizualizări 1 ian 2017

Potrivit informaţiilor furnizate de RAR, la solicitarea MEDIAFAX, autovehicule produse de grupul Volkswagen, destinate pieţei europene, la care au fost utilizate anumite dispozitive sau tehnici de manipulare a emisiilor poluante care ar influenţa valorile oxizilor de azot, deţin omologare CE de tip. În astfel de cazuri, legislaţia europeană impune remedierea neconformităţilor prin acţiunea de rechemare a vehiculelor.

De altfel, autoritatea de omologare germană KBA, cea care a acordat majoritatea omologărilor comunitare, nu a retras omologările CE de tip respective şi nu a impus producătorului identificarea şi aplicarea unor soluţii de remediere a problemelor constatate.

Măsurile de remediere şi calendarul de aplicare au fost prezentate de constructor către autoritatea de omologare germană (KBA), iar după identificare şi aprobare, KBA a transmis celorlalte autorităţi de omologare calendarul de punere în aplicare a măsurilor. Conform comunicărilor oficiale, KBA permite implementarea măsurilor treptat, după efectuarea unor testări multiple, luând în considerare o multitudine de particularităţi ale vehiculelor cărora le sunt destinate. Măsura se adresează, de regulă, unor vehicule în funcţiune, cu grade diferite de utilizare şi de întreţinere. Ulterior, autoritatea de omologare germană informează punctual, pentru fiecare lot de vehicule care au caracteristici similare, punerea pe piaţă a modalităţii de remediere.

În scopul aplicării prevederilor directivei, RAR a fost de la început în legătură cu KBA şi cu reprezentantul grupului Volkswagen în România şi, după startul acţiunii de rechemare, conform prevederilor legale, supraveghează respectarea calendarului propus şi aprobat. Astfel, a fost stabilit împreună cu reprezentantul grupului Volkswagen în România că acesta va raporta lunar vehiculele care au efectuat acţiunea de rechemare prin reţeaua naţională de dealeri autorizaţi ai grupului.

 

Citește și: