Anca Dumitrescu - Mediafax
1586 vizualizări 14 ian 2016

După aproape patru luni de la izbucnirea scandalului manipulării testelor de poluare, nu există un termen pentru obţinerea aprobării unei soluţii, pentru începerea remedierilor tehnice sau pentru ridicarea interdicţiei guvernamentale de vânzare a modelelor VW diesel 2016 pe piaţa americană, relatează Reuters.

Discuţiile de o oră dintre Mueller şi McCarthy, la sediul agenţiei, au reprezentat întâlnirea la cel mai înalt nivel de la izbucnirea scandalului, în septembrie.

"Vom continua să lucrăm pentru o soluţie", a spus un purtător de cuvânt al EPA.

Compania este tot mai criticată pentru felul în care administrează criza, iar unii oficiali guvernamentali americani, între care procurorul general al statului Connecticut, au fost nemulţumiţi de un interviu acordat de Mueller la radio, în care a sugerat că oficialii VW nu au minţit pentru a ascunde softul ilegal instalat pe automobilele diesel pentru reducerea emisiilor în timpul testelor.

Mueller a declarat în această săptămână că intenţionează să propună o soluţie în timpul întâlnirii cu şefa EPA, solicitată de producătorul german.

Reprezentanţii VW şi cei ai EPA nu au dezvăluit dacă propunerea a fost făcută sau cum ar fi fost primită.

Întâlnirea, la care a participat şi Herbert Diess, directorul brandului VW, a avut loc la o zi după ce California a respins planul propus de VW în decembrie, ca fiind inadecvat şi insuficient de rapid, fapt susţinut şi de EPA.

Volkswagen a alocat în trimestrul al treilea 6,7 miliarde de euro pentru acoperea costurilor scandalului, care afectează 11 milioane de vehicule diesel ale grupului, la nivel mondial.

Citește și: