985 vizualizări 7 mar 2013

Există puţine locuri în România neatinse de om. Doar acolo natura este 100% curată. În rest, lăsăm urmele trecerii noastre în cel mai dizgraţios mod posibil. Nici nu ştim cine să face mai vinovat: omul -  în esenţă needucat, autorităţile-fiindcă nu aplică măcar măsurile de constrângere din nenumăratele legi sau hotărâri de consilii judeţene şi locale  sau tot autorităţile- fiindcă au activat doar cât să avem 5% deşeuri reciclabile? Dacă punem cap la cap  ceea ce vedem pretutindeni în ţară şi le raportăm la ceea ce spun administraţiile centrale şi locale că au întreprins am trage o concluzie simplă:  politicile de mediu nu şi-au atins ţinta.

Ieri

În urmă cu 40 de ani, nimeni nu vorbea despre managementul  deşeurilor, integrat sau nu. Nu existau strategii pe termen mediu sau lung, aplicaţii europene, studii sau master-planuri de gestionare a deşeurilor. E adevărat, pe-atunci oamenii nici nu produceau foarte mult gunoi.

 

Dar la ţară, mediul rural de astăzi,  de bună voie şi nesiliţi de nimeni, fără să fi auzit de operatorii de salubritate şi fără spoturi publicitare la tv „păstraţi mediul sănătos”, gospodarii aveau un cod propriu de conduită în relaţia lor cu...gunoiul. Era ruşinos să fie lăsat la vedere, mare pată pe obrazul omului! Nicicum să fie aruncat la gârlă sau în liziera din spatele casei (erau pe atunci şi păduri până în vecinătatea grădinilor; acum le-am tuns până în inima muntelui!). Procedeul era primitiv, dar eficient: hârtia o duceau copiii la şcoală, la „maculatură”, ambalajele din sticlă se păstrau, fiindcă erau rare, sau mergeau la magazinul sătesc, la schimb de marfă, iar deşeurile menajere (gunoiul umed) erau depozitate la groapa din fundul grădinii şi se ardeau periodic. Se umplea o groapă cu cenuşă, se acoperea şi se săpa alta. Pământul nu avea de furcă, să prelucreze plastice; primea doar un plus de cenuşă cu minerale.

Astăzi

Astăzi, satul românesc nu mai e sat. Nici primarii nu mai sunt primari, nici ţăranii nu mai sunt ţărani, nici gârla din vatra cătunului nu mai e gârlă. Toţi îşi exercită libertatea. Iar principala libertate este să furişeze sacii cu gunoi sau căruţa (limuzina, după caz) cu coceni pe câmp, neapărat pe tarlaua altuia, la gârlă, într-o râpă, în pădure sau prin mărăcinii de pe marginea drumurilor asfaltate cu fonduri Sapard.  Povestea codrului sau a râului frate cu românul şi-a găsit sfârşitul! Toate albiile de ape curgătoare din sate sunt pline ochi  de murdărie. Frumoasele Nera şi Cerna au pungi spânzurate de arini, în Dunăre, la Cazane, pensiunile deversează în fluviu politicile de mediu sub formă de conducte ascunse şi îngropate, la Marea Neagră nici măcar valurile nu mai pot spăla stâncile de mizeriile dosite de turişti în scobitura pietrelor. Nu? Avantajul nostru că avem munte, deal, câmpie, deltă şi mare! Dispunem de o mare varietate de locuri unde ne putem scrileji semnătura de cetăţeni... europeni.  Singurele locuri curate lacrimă le găsim în creierul munţilor, acolo unde nu calcă omul, la izvorul apelor, unde n-a apucat să ajungă pet-ul, în curtea mănăstirilor şi pesemne în Palatul Parlamentului.

În mediul urban, lucrurile sunt cât de cât sub control, neînsemnând  totuşi că am fi terminat treaba sub aspectul  gestiunii deşeurilor.

Pe hârtie, binişor

La nivel central, regional, judeţean şi local, România are strategii sau master- planuri de gestiune integrată sau controlată a deşeurilor pe termen mediu şi lung.  Câţi bani au încorporat aceste studii este imposibil de calculat. Legislaţie avem cu duiumul: 11 directive europene şi vreo 18 legi ori HG-uri autohtone. Celelalte acţiuni vizând proiecte sau investiţii directe nu se cunosc în totalitate. O oarecare bază de date o găsim la Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice. În raportul privind gestiunea deşeurilor pentru 2011, plecând de la o producţie de gunoi/cap/om/zi cuprinsă între 0,64 la 1,41 kg (n.m.- gunoiul menajer este doar o parte din ceea ce înseamnă deşeuri în total), aflăm date încurajatoare privind starea serviciului de salubritate, în zona de precolectare şi colectare neselectivă (rata de reciclare este de doar 5%): 100% în mediul urban şi 69,96% în mediul rural din regiunea 1 Nord Moldova, 83,62% -în Regiunea 2 Sud-Est, 54,63% -în Regiunea 3 Sud-Muntenia, 35,29%-în Regiunea 4 Sud-Vest Oltenia, 94,31%-în Regiunea 5 Vest, 98,51% -în Regiunea 6 Nord-Vest şi 78,99%-în Regiunea 7 Centru.

Doar 700 de milioane de euro, în şase ani

România arată mai bine pe site-ul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice. Într-un raport privind  Fondurile de coeziune „Axa prioritară 2: Dezvoltarea sistemelor de management integrat al deşeurilor şi reabilitarea siturilor istorice contaminate-Domeniul major de intervenţie 2.1 - Dezvoltarea sistemelor integrate de management al deşeurilor şi extinderea infrastructurii de management al deşeurilor” vom găsi în derulare 13 proiecte majore (Mureş, Sibiu, Vrancea, Bistriţa Năsăud, Giurgiu, Arad, Neamţ, Maramureş, Suceava, Cluj, Alba, Caraş-Severin, Timiş) şi 8 proiecte „nemajore” (Covasna, Botoşani, Vaslui, Olt, Călăraşi, Sălaj, Bacău, Argeş), în valoare de 764,5 de milioane de euro.  Alte 16 proiecte sunt , potrivit Autorităţii de Management pentru Mediu, în diverse stadii de pregătire: Prahova, Dolj, Buzău, Brăila, Iaşi, Constanţa, Tulcea, Bihor, Gorj, Mehedinţi, Hunedoara, Vâlcea, Braşov, Ilfov, Galaţi şi Harghita. Valoarea acestora  se ridică la 607 milioane de euro. Ce înseamnă acest volum de investiţii? Ne vom da seama doar după ce aplicaţiile vor fi încheiate. Deocamdată... Dacă cineva are curiozitatea să studieze un proiect cu finanţare europeană, o să aibă surpriza să constate că investiţia propriu-zisă abia dacă trece de jumătatea sumei, restul banilor risipindu-se în publicitate, consultanţă, informare, asistenţă tehnică, organizare de şantier. De exemplu, din cei 764 de milioane de euro, aproximativ 400 de milioane înseamnă depozite menajere conforme, utilaje, staţii de sortare şi reciclare etc.

Experţi în scuze şi... bani

Împedimentele în derularea mai rapidă a proiectelor cofinanţate din Fondurile de Coeziune le-a găsit tot  POS Mediu. În primul rând, a fost problema nemotivării financiare a angajaţilor. Acest lucru a fost rezolvat însă în 2012, când s-a acceptat un plus de salarizare cu 85% a celor care lucrează direct cu fonduri europene. Alte dificultăţi: durata mare în elaborarea/aprobarea documentaţiilor de atribuire (DA), slaba asumare a responsabilităţii din partea beneficiarului, reflectată în indecizie la stabilirea soluţiilor tehnice, din cauza personalului de specialitate insuficient, greşeli în stabilirea criteriilor de calificare şi a factorilor de evaluare, ceea ce a dus la anularea procedurilor de atribuire de către autorităţile abilitate (CNSC, UCVAP, ANRMAP), dificultăţi în procesul de atribuire a contractelor, număr redus de cereri de rambursare depuse de beneficiari. Altfel spus, aproape tot ghinionul este plasat la beneficiari, nicidecum la autorităţile plătite să-i lumineze, de exemplu, pe primari, care se plâng fix de birocraţia uriaşă de la ministere sau structurile specializate în derularea fondurilor europene. (Maria Bogdan)

Maria Bogdan este câştigătoarea uneia dintre cele două menţiuni în valoare de 500 de euro, acordate în cadrul concursului de jurnalism de mediu Vreau o ţară mai curată

Citește și: