Maria Bîrnaure
40434 vizualizări 20 dec 2015

„Totul a început pe 6 decembrie 2013, am găsit nouă pui de câine. Era viscol, era zăpadă, m-a sunat mama mea şi mi-a spus că undeva în oraşul Pantelimon a văzut nişte pui de câine. Am plecat cu soţia, i-am luat acasă, în apartament. Locuiesc undeva în Bucureşi, am un apartament cu patru camere şi i-am cazat acolo. M-am gândit, până la adopţie. Pe unul dintre ei l-am pierdut... Pe restul i-am salvat. Deja se făcuseră măricei, nu mai puteam să îi găzduiesc. La sfatul unor prieteni i-am pus pe Facebook, gândindu-mă că poate prin distribuiri sau că o să găsesc câţiva prieteni care să mă ajute cu adopţia. Din acel moment, de la acea postare, am tot primit cereri de prietenie de la diferite persoane care se ocupau cu îngrijirea câinilor, salvatul câinilor. Sincer, în acel moment, neştiind de hingheri, de legea eutanasierii, de adăposturi publice şi de toate problemele existente încă şi în ziua de astăzi. Am acceptat cererile de prietenie ale acelor persoane şi am început să citesc despre toate aceste lucruri. Am fost şocat”, povesteşte Marius Chirca.

A intrat dintr-odată într-o lume pe care n-o cunoştea. L-au impresionat poveştile pe care le-a citit şi nu a mai putut sta liniştit în patul lui de-acasă, cu serviciul de la bancă pe care-l avea şi care-i aducea satisfacţii. Salvase nouă căţei, dar ştia că alte zeci sau sute de suflete aşteaptă să fie salvate pe străzile din Bucureşti şi din toată ţara. Marius şi-a început noua viaţă brusc. A renunţat la multe lucruri pe care alţii nu le-ar lăsa deoparte. A vrut să ajute animalele, pentru că ştia că ele nu se pot ajuta singure.

„În următoarele zile mi-am luat chiar liber de la serviciu. Alegam pe străzi după diferite cazuri pe care le semnalau oamenii pe Facebook, câini bătuţi, câini maltrataţi, loviţi de maşină, paralizaţi şi, uşor uşor, am reuşit să îmi umplu apartamentul, curtea părinţilor mei, curtea soacrei mele. Am ajuns, cred, în decurs de o lună, undeva pe la 70 de câini salvaţi. Normal, nu mai aveam unde să îi ţin şi cazuri apăreau tot timpul. Aşa m-am hotărât să îmi las serviciul şi să mă apuc de construcţia unui adăpost”, spune, cu mândrie, Marius.

La doi ani după salvarea celor nouă pui de câine, Marius Chirca are în grijă 480 de câini – în două adăposturi, în curtea mamei, în apartamentul propriu şi, nu ezită să-şi laude soacra, femeie care, la 63 de ani, îngrijeşte 32 de câini.

A investit banii pe care-i avea strânşi pentru copil

Marius Chirca a înţeles că situaţia câinilor fără stăpân era scăpată de sub control. Multele cazuri de maltratare a acestor animale, legalizarea eutanasierii, vânătoarea de câini din marile oraşe, asociaţiile-fantomă de protecţie a animalelor au fost motivele care l-au determinat pe Marius să înceapă chiar el, pe cont propriu, construcţia unui adăpost pentru maidanezi.

Primul adăpost l-a costat pe Marius, pentru început,  15.000 de euro, bani pe care spune că-i avea puşi deoparte pentru băiatul lui: „Am avut ceva bani strânşi, ca orice om. Când am început construcţia adăpostului am investit 15.000 de euro, bani de la mine, pe care îi aveam strânşi pentru copilul meu.”

Pentru că banii s-au terminat repede şi câinii aveau nevoie şi de mâncare, pe lângă un loc unde să doarmă, bărbatul s-a gândit cum ar putea să atragă sponsorizări. Aşa a luat fiinţă Asociaţia pentru Protecţia Animalelor „Kola Kariola”.

„Am vrut să cresc, să am din ce în ce mai mulţi câini în grijă. Mi-am făcut o asociaţie de profil, de protecţia animalelor. Normal, ca şi în Occident, funcţionăm numai din donaţii şi din fonduri proprii. Am şi sprijinul familiei, al prietenilor”, spune Marius.

Treptat, adăpostul s-a umplut, iar Marius s-a văzut nevoit să găsească o soluţie. Nu voia să renunţe să mai salveze alţi câini şi nici nu putea renunţa. Prin asociaţie a cumpărat un teren de 10.000 mp în apropiere de Belciugatele, în judeţul Călăraşi şi a mutat aici aproape toţi câinii din vechiul adăpost, pe care-l va închide în curând.

În noul adăpost, căţeii sunt aşezaţi în cuşti şi în fiecare cuşcă se află câte o căsuţă. Înăuntru, într-o parte este o porţinune acoperită cu fân, iar în partea cealaltă sunt aşezate castroanele cu mâncare şi apă – niciodată goale. Când îl văd pe Marius că se apropie de cuşti, toţi câinii sar cu cozile ridicate şi latră, chemându-l pe stăpânul lor.

„Pentru ce vedeţi astăzi aici am investit, în decurs de şapte luni, peste 100.000 de euro. Şi asta numai pentru bunăstarea câinilor. Nu ne oprim aici. Probabil că şi la anul, în vară, o să investim cam aceeaşi sumă, dacă o să beneficiem de aceeaşi susţinere. Ideea e că poţi să-ţi atragi oameni care să te sprijine în această activitate dacă eşti corect, transparent şi faci totul pentru siguranţa şi bunăstarea câinilor, lăsând cu totul alte interese, pentru că, mai sunt persoane care nu pun pe primul plan binele lor”, povesteşte Marius.

Visul lui Marius este să aducă adăpostul la stadiul final cât mai repede. Toate căsuţele câinilor vor fi vopsite în culori diferite, pe tot terenul vor fi găzduite animale abandonate, nu doar câini, ci şi cai, capre şi pisici. Apoi, Adapostul „Kola Kariola” va deveni un spaţiu de relaxare, deschis tuturor celor care vor să petreacă timp înconjuraţi de animale.

600 de lei pe zi pentru mâncarea câinilor

Cum donaţiile nu sunt constante, fiecare zi care trece înseamnă pentru Marius şi soţia lui noi provocări şi multă nelinişte: „E o responsabilitate foarte mare, sunt peste 450 de câini, a căror viaţă depinde de mine şi de soţia mea, pentru că, practic, asta e echipa. Mai avem două, trei persoane care ne ajută, dar, în general, sunt doar eu cu soţia. Nu ştiu ce om ar avea un somn liniştit ştiind că a doua zi are nevoie de 230 de kilograme de mâncare pe care atunci când o cumpărăm plătim 600 de lei. Avem salarii de dat de 7000 ron, ne costă benzina peste 4000 ron pe lună şi plătim, în medie, la cabinetele veterinare în jur de 7000 – 8000 de euro. Sunt nişte costuri fabuloase şi, slavă Domnului, de doi ani ne menţinem.”

Viaţa lui Marius are o anumită rutină. Se trezeşte înconjurat de căţei, stă toată ziua printre căţei şi adoarme cu ei în pat. Dar nu regretă nimic. Nu regretă că nu mai poate pleca în concediu, că nu mai petrece Crăciunul acasă, ci printre colindele lătrate ale prietenilor lui de la adăpost.

„Ne sacrificăm, nu avem concedii, nu mai plecăm la munte, nu mai plecăm la mare. O zi la noi normală? Toate zilele sunt la fel, fie că-i luni, fie că-i duminică. De exemplu pe 1 ianuarie o să fiu la adăpost, pe 25 o să fac Crăciunul căţeilor. M-am gândit cu soţia şi o să cumpărăm 200 de kilograme de gâturi de pui, o să le facem la grătar şi cu orez. O să fierbem la trei ceaune de 100 de litri. La fel am făcut şi anul trecut, a fost Crăciunul căţeilor. Ne trezim dimineaţa foarte devreme. Avem în apartament 9 pisici şi 11 câini. Ne trezim cu câini. Primele drumuri le facem la cabinetele veterinare unde avem câini internaţi. Venim la adăpost, continuăm cu câini. Nu e uşor să răzbeşti 7 – 8 ore într-un corp de lătrături de la 480 de câini. Ajungem acasă, ne aşteaptă tot câinii din apartament. În baie pot să zic că am o jumătate de oră de linişte, după care trebuie să mă bag în pat şi când e ora de culcare toţi câinii vin după noi. Dormim permanent cu 4 – 5 câini în pat şi restul pe lângă, unde au amenajate pătuţuri, salteluţe... se mai ceartă, care are prioritate lângă noi. E o nebunie”, spune Marius cu zâmbetul pe buze.

Face toate lucrurile astea pentru că vrea ca animalele pe care le salvează să fie fericite. Se zbate pentru fiecare câine pe care-l ia de pe stradă cu picioarele rupte, lovit de maşină sau îngheţat de frig. Se zbate pentru că, spune el, lumea iubitorilor de animale nu este tocmai un rai în care, dacă au noroc să ajungă, căţeii vor trăi fericiţi până la sfarşitul vieţii. Visează să ajungă, într-o zi, să se autofinanţeze şi să renunţe, astfel, la pagina de pe Facebook, să iasă cu totul din „lumea urâtă” a iubitorilor de animale.

Poveştile căţeilor i-au schimbat viaţa

Cât am vorbit cu Marius, în braţele lui a stat, cuminte, Ţighi, o căţeluşă neagră tuci, c-o steluţă albă pe piept. A găsit-o pe stradă şi-a luat-o acasă, în apartament. A rămas acolo. Doarme cu el în pat şi abia aşteaptă să sară în braţele lui ori de câte ori îl vede. La fel se poartă şi Costi, mascota Asociaţiei „Kola Kariola”. Un căţeluş energic, maroniu, care ne-a însoţit în turul nostru prin adăpost. Ei sunt câinii norocoşi care n-au fost găsiţi agonizând pe străzi, care n-au fost bătuţi sau maltrataţi.

L-am întrebat care este cel mai emoţionant caz pe care l-a întâlnit. S-a uitat puţin în gol. Apoi, cu ochii în lacrimi a spus povestea căţeluşei Slatina.

„Încerc să mă abţin un pic... Este o căţeluşă din Slatina, celebră, o ştie toată lumea. Se numeşte chiar Slatina. A zăcut agonizând la o scară de bloc undeva în oraş. I s-a turnat acid pe lăbuţe şi i-au fost, practic, topite. Am plecat după ea 200 şi ceva de kilometri, am salvat-o din stradă, am internat-o într-o clinică, am găzduit-o mult timp în apartament. Pentru că acele intervenţii chirurgicale le-am făcut cu rapiditate, n-am ştiut şi nu ne-am gândit că poate fi şi însărcinată. La două săptămâni după operaţie mi-a fătat pui morţi în pat, din cauza tratamentului şi a anesteziei, din păcate, a pierdut puii. Este o căţeluşă pe care încă o găzduiesc. E adoptată definitiv de soacra mea. Acum doarme în pat, e umbra ei prin curte, prin casă, prin baie, pe oriunde se duce. Doarme la gura sobei şi, nu ştiu, Slatina pentru mine o să rămână poate cea mai importantă salvare a mea”, povesteşte Marius.

Marius ştie pe de rost povestea fiecărui câine din adăpostul lui şi nu oboseşte niciodată să o spună pe fiecare în parte. E ca şi când şi-ar lăuda copiii. Cazurile grave pe care le-a întâlnit de-a lungul timpului, chiar dacă, în mare parte, s-au sfârşit cu bine, nu încetează să-i provoace nelinişte şi tristeţe. Imaginile îi sunt încă vii în minte şi, spune el, probabil că îl vor urmări toată viaţa.

Vedeţi aici imagini şi ascultaţi câteva poveşti spuse de Marius Chirca despre căţeii de la Adăpostul „Kola Kariola”

Fericirea pentru Marius ar însemna să se mute la adăpost

Marius Chirca e mulţumit cu ceea ce a reuşit să facă până acum. Chiar dacă nu poate ajuta toţi câinii din România, aşa cum şi-ar dori, a devenit îngerul păzitor al celor 480 de suflete pe care le adăposteşte. Şi care-ar mai putea fi dorinţa unui om cu o viaţă dedicată salvării animalelor abandonate?

„Mi-aş dori să termin adăpostul. Am aproape 40 de ani. Am trăit frumos. Am avut serviciu bun. M-am bucurat de viaţă. Mi-aş dori să am posibilitatea să locuiesc aici, de anul viitor, din primăvară, şi să mă duc în Bucureşti doar în vizită. Sunt la 20 de km de Bucureşti, am un băiat mare, e la şcoală, se descurcă singur. Mi-ar plăcea să locuiec aici cu soţia şi cu toţi câinii mei. Ei sunt familia mea şi aici îmi regăsesc liniştea şi aş uita de Bucureşti. Sper să pot. Să am multe animale, nu numai câini. Să-mi aduc pisicile din apartament, să mai salvez câţiva cai, mi-am luat recent nişte capre, o să-mi cumpăr şi nişte ţapi. O să le înmulţesc, dar nu în vederea tăierii. Vreau să îmi iau găini, curcani, miei de la târgul de tăiere, să salve câţiva. Să văd ce posibilităţi financiare o să am. Am 10.000 de metri de teren, nu ai mei, ai asociaţiei şi vreau să-i ocup pe toţi cu animale abandonate”, spune Marius.

Chiar dacă animalele i-au câştigat încrederea, Marius nu-i neglijează nici pe oamenii mai puţin norocoşi. La adăpost a angajat 12 muncitori pe care-i plăteşte şi cărora le asigură şi cazare. Soţia lui se ocupă de educaţia copiilor celor 12 muncitori. De Crăciun plănuieşte să meargă cu dulciuri şi cadouri la un cămin de copii.

„Am familii cu foarte mulţi copii, care toată viaţa lor au muncit la cărat lemn, încărcat căruţa. Am oferit aici 12 locuri de muncă, locuri de cazare gratuit, căldură, hrană. Când fac eveniment de colectă hrană pentru câini, fac şi pentru familiile lor – îmbrăcăminte, rechizite. De exemplu, unul dintre copii lor, de 10 ani, n-a fost niciodată la şcoală. Soţia mea s-a zbătut cu tot, l-a înscris la şcoală, pe sora lui la grădiniţă. Ne ocupăm şi de aceste familii. O să încercăm înainte de Crăciun să mergem şi la un cămin de copii, dacă avem fonduri în asociaţie, să încercăm să ducem cadouri pentru ei, în funcţie de bugetul pe care îl avem înainte de Sărbători”, spune bărbatul, privind-o pe căţeluşa care aproape că i-a adormit în braţe.

 

Citește și: