Simona TUDORACHE
9552 vizualizări 23 ian 2016

În sala de sport, Amatto Zaharia a învăţat să-şi controleze mişcările, trăirile, dar şi să facă pace cu trecutul. Antrenorul crede că frustrările şi dorinţa de răzbunare se estompează în sala de antrenament. Furia acumulată de-a lungul anilor se eliberează prin antrenamente, prin loviturile la sac, prin competiţii. Sportul te face să evadezi din această junglă urbană într-o lume aparte. Oamenii care practică sportul sunt oameni frumoşi, deşi fiecare pădure îşi are uscăturile ei, dar aici sunt mai puţine, spune Amatto Zaharia. Pe el l-a ajutat să lase în urmă un trecut plin de încercări şi amintirea bătăilor pe care le primea de la tată său. Pe această planetă, întâlnirea cu tată meu biologic s-a produs pe parcursul a trei ani, după am auzit tot mai rar de el. Viaţa frumoasă, pe care mi-au oferit mama şi tatăl meu adoptiv, m-a făcut să şterg cu buretele şi să uit primii trei ani din viaţa. În perioada aceea se înâmpla să fiu bătut şi cu biciul. După atâţia ani îmi e greu să judec cu aceeaşi patimă. Anii au trecut, duritatea s-a mai estompat, am înţeles cumva altfel lucrurile. Tatăl meu a murit în urmă cu 20 de ani, iar eu l-am iertat, iar astăzi îi aprind lumânări”, mărturiseşte antrenorul.

Suferinţa pe care a îndurat-o în copilărie l-au transformat, însă, într-un martor tăcut al celor care se confruntă astăzi cu aceleaşi probleme. Amatto Zaharia face din acei oameni, care se cred învinşi de soartă, nişte învingători, le inoculează dorinţa de izbândă, îi încarcă cu energie pozitivă: “Ca antrenor, am văzut foarte mulţi copii care provin din familii dezorganizate, cu probleme, poate chiar mai mari decât cele prin care am trecut eu, pentru că mama a avut tăria şi isteţimea de a divorţa de tatăl meu când eu şi sora mea eram mici, dar sunt alte mame care cumva acceptă acest tăvălug al violenţei domestice şi înghit absolut orice ca să-i fie bine copilului, să nu îl despartă de tată, deşi violenţa domestică cauzează mari probleme copiilor care văd aceste lucruri întâmplându-se în jurul lor. Aceşti copii se regăsesc în sporturile noastre. Mulţi dintre ei se încarcă cu o violenţă excesivă, iar mediul de aici îi ajută să se descarce, să se elibereze, să nu devină la rândul lor ca cei pe care i-au condamnat. Mulţi dintre ei ajung campioni”.

Cei care s-au resemnat în faţa suferinţei sunt, în opinia antrenorului, cel mai greu de modelat. “Aceşti oameni, care nu au reuşit sau nu au avut încăpăţanarea de a treace peste greutăţi, poate şi din cauza interiorului lor genetic, devin complexaţi, au impresia că orcinele le poate face rău, au impresia că sunt slabi şi că pot fi bătuţi oricând. Cu timpul, reuşesc să treacă peste aceste complexe. E adevărat, au mai puţine şanse să devină campioni, dar devin mult mai puternici, şi nu mă refer aici la o calitate fizică, ci la o caracteristică interioară. Pentru că, de cele mai multe ori, forţa vine din interior. Din păcate, la unii forţa este mai mare, la alţii forţa este mai mică. Noi încercăm să dezvoltăm acea forţă care îi va face să reuşească în viaţă. Persoanele care capătă aceste complexe de inferioritate au de multe ori probleme de adaptabilitate. Se duc de multe ori la un examen pentru permisul de conducere şi le tremură picioarele, au emoţii excesive. Aceşti oameni au acceptat violenţa care s-a abătut în viaţa lor şi au impresia că aşa trebuie să fie, stau cu privirea în jos, sunt aplecaţi de spate, sunt introvertiţi, nu vor să facă nimic altceva, vor doar să nu îi supere pe ceilalţi. Noi reuşim să le dezvoltăm acea forţă interioară, să îi facem să  meargă mai departe, dar nu oricum, ci cu fruntea sus”, spune Zaharia pentru Gândul.

 

“Am învăţat să-mi controlez emoţiile’’

Amatto crede că omul are posibilitatea să-şi dezvolte latura spirituală, să-şi controleze trăirile. “Kempo are la bază o artă marţială apărută în Templul Shaolin, în urmă cu peste 2500 de ani, şi care are înglobată în procesul de antrenament acest capitol, meditaţia. Din păcate, în ultimii ani, această formă de antrenament, pe care o practicam foarte des, a trecut în plan secund. În principiu, 40 de minute de meditaţie sunt extrem de benefice în viaţa unei persoane. Foarte mulţi sportivi au preluat acest sistem.  Membrii unor echipe de fotbal, ruby şi baschet apelează la diverşi maeştri pentru a-şi dezvolta abilităţile în sporturile pe care le practică”, mărturiseşte el. Orele de studio şi de meditaţie l-au ajutat pe Sensei să ajungă la acea linişte interioară către care tindem cu toţii.  “Am învăţat să-mi controlez emoţiile, nu înseamnă că nu le am, de multe ori sunt foarte mari, dar nu le afişez şi nu le exteriorizez. Se pot întâmpla foarte multe lucruri în jurul meu, de la cele mai simple până la cele mai castrofale, dar pe faţa mea nu se poate citi nimic. Am şi o intuiţie foarte bună. E bine ca oamenii să se ducă către antrenamentul mental. În ultimii ani s-a dovedit că omul nu este făcut doar din carne, nu este o simplă maşinărie, ci este ceva acolo în interior care conduce asta, iar acel ceva a fost pus acolo de cineva, nu ştim de cine. Noi încercăm să şlefuim acel eu interior, ca atunci când plecăm din corpul nostru să fim mai buni şi mai bine pregătiţi decât atunci când am venit”, mai spune Zaharia.  

Un sac de box şi câteva ore epuizante de antrenament pot face, astăzi, minuni şi în viaţa celor îngenucheaţi de suferinţă. "Persoanele care au complexe de inferioritate sunt cele mai predispuse să facă depresii. În clipa în care ţi s-a inoculat ideea că eşti slab, că nu poţi să reuşeşti nimic, eşti ca un gândac care poate fi strivit oricând, de oricine. Noi rezolvăm aceste probleme, care apar pe fond nervos, prin antrenamente, nu cu medicamente. Mergem şi creştem sursa interioară a fiecărei persoane care practică Kempo. Nu este o muncă uşoară. Depresia este o boală grea, este boala secolului, dar prin metodele noastre îi atenuăm efectele şi o vindecăm. Poţi să începi practicarea acestui sport la orice vârstă, fără a urmări competenţa profesională’’, completează Amatto Zaharia pentru Gândul.  

”Dacă nu venea Revoluţia, cu siguranţă aş fi fost condamnat”

Nicolae Ceauşescu şi-a dat seama de puterea artelor martiale şi la sfărşitul anilor `70 a interzis aceste forme de luptă. Această pasiune pătimaşă l-ar fi putut costa pe Amatto Zaharia libertatea. “Pe atunci aveam patru săli deschise în diverse şcoli. Din acest punct de vedere nu s-a schimbat nimic în 25 de ani, nici acum nu avem vreo sală dată de Ministerul Sporturilor. Nu eram mulţi la vremea respectivă, antrenamentul nu se făcea la vedere, mai riscai să ţi se oprească curentul, aprindeai lumânări, căldură nu era, dar una peste alta aveai posibilitatea să găseşti o sală şi să practici acest sport. Este adevarat că cei mai proeminenţi aveau dosare. Eu am unul de foarte multe pagini. Am fost anchetat în dosarul Cămăşile Negre, care a fost instrumental la începutul anilor ‘87 şi s-a închis în ‘89. Dacă nu venea Revoluţia, cu siguranţă aş fi fost condamnat. Mă chemau la declaraţii in fiecare săptămână şi nu mă simţeau foarte confortabil. Acuzaţia era gravă: Amatto Zaharia a constituit un grup paramilitar care intenţionează să răstoarne guvernul aflat la putere. Acest grup paramilitar era format din tot felul de copii, ca şi în ziua de astăzi. Mă aşteptam să fiu condamnat, povesteşte Zaharia pentru Gândul. Sportivul nu a avut parte de tihnă nici după căderea regimului ceauşist. “În anii 90 era o perioadă de haiducie, nu ştiam unde să o luăm. Au încercat să mă coopteze în armată, în servicii speciale, dar am refuzat”, declară el.

A făcut antrenamente de-a lungul anilor cu foarte mulţi maeştri recunoscuţi la nivel mondial. A primit oferte avantajoase de a antrena în străinătate, dar a ales să renunţe la 20.000 de euro pe lună şi să lupte în România. "Unul dintre profesorii mei este din Japonia. Kancho Yoshiji Soeno este o legendă în lumea artelor marţiale. L-am cunoscut în 2002 şi de atunci am facut tot felul de stagii de pregătire. Benny Urquidez este un al luptător sensaţional care timp de 25 de ani nu a fost invins de nimeni  El este cel care a pus bazele cascadoriilor în S.U.A, a lucrat cu foarte mulţi actori de acolo, a jucat în filme cu Jackie Chan. Probabil că anul acesta va veni în România şi Don The Dragon Wilson. Trebuia să ne vedem şi anul trecut, a fost un eveniment la care eram amandoi invitaţi, dar nu am putut să particip’’, spune Amatto Zaharia.

Greu de ucis

Îţi încleştează pumnul în fiecare zi, însă cu toate astea, Sensei recunoaşte că orice învingător poate avea şi momente de slăbiciune. Nu am plâns de foarte multe ori în viaţă, dar s-a întâmplat'', mărturiseşte el. Cu toate astea, faimosul sportiv nu a intrat niciodată supărat în luptă, nu s-a uitat niciodată la un adversar ca la un duşman. "Îl vedeam ca pe un obiectiv peste care trebuie să trec. Am rămas în relaţii bune cu mulţi dintre cei cu care m-am întâlnit în ring. Când câştigam o finală, şi adversarul pleca şifonat, îmi părea rău că l-am lovit atât de tare şi îi înmânam cupa mea pe podium. Mi-a plăcut întodeauna să lupt, am practicat acest sport cu plăcere”. Nu a fost niciodată aproape de moarte, dar momentele grele nu l-au ocolit. “Am fost un justiţiar, un rebel, nu mi-a plăcut niciodată nedreptatea, aşa că mă bagam în diverse situaţii pentru a-i apăra pe alţii. Am avut multe accidentări de-a lungul timpului, de la fracturi până la tăierea cu sabia a unor tendoane. Cele mai multe răni mi le-am tratat singur. Îmi puneam singur ghipsul sau o copcă”, spune Zaharia.

Deşi a trăit multe victorii în ring, adevărata fericire a simţit-o în momentele petrecute în doi. Astăzi, antrenorul consideră că doar împlinirea în dragoste îţi poate da liniştea de care ai nevoie. “Suferinţa din dragoste te domină. Nu mai ai chef de nimic, nu mai ai forţă, nu mai ai vlagă, nu mai ai dorinţă, nu poţi să dai acelaşi randament ca atunci când eşti binedispus şi jovial. Cine spune că nu suferă din dragoste, epatează. Dacă ai linişte cu persoana la care ţii, atunci şi randamentul creşte”, mărturiseşte Amatto Zaharia pentru Gândul.

Un articol de Simona Tudorache

 

 

 

.

Citește și: