Adriana Stanca
630 vizualizări 25 apr 2015

„Suntem oare o frunză fără ajutor în faţa furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâşia vântul şi pot să-l oprească?”. Acestea sunt întrebările la care publicul Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica ar trebui să-şi răspundă după vizionarea producţiilor de pe marele ecran.

Ajuns la cea de-a patra ediţie, evenimentul aduce şi anul acesta în faţa spectatorilor o serie de lungmetraje şi scurtmetraje puternice, menite să ofere o perspectivă nouă, onestă, asupra celor mai importante evenimente politice şi sociale din cele mai „fierbinţi” puncte de pe harta mondială.

Axat pe zona fostului spaţiu sovietic, festivalul Cinepolitica 2015 aduce în prim plan conflictul dintre Rusia şi Ucraina prin câteva dintre filmele prezente în secţiunea competiţională, dar şi printr-o campanie umanitară organizată de ONG-ul Pământeni. Pe de altă parte, pe agenda proiecţiilor din cadrul „Panorama” se află şi „Timbuktu”, în regia lui Abderrahmane Sissako, producţie nominalizată la Oscar şi distinsă cu şapte trofee César, inclusiv pentru „Cel mai bun film” şi „Cea mai bună regie”. Inspirat din realitate, acesta surprinde transformarea unui oraş din Mali preluat de jihadiştii din grupările Al-Qaïda au Maghreb islamique (Aqmi) şi Ansar Dine.

„Filmele de la Cinepolitica vor informa oamenii despre ce se ascunde sub coaja lucrurilor”, a explicat Copel Moscu, directorul festivalului, într-un interviu acordat gândul. „Întotdeauna există un miez care poate fi dulce sau amar. Oamenii vor să ştie ce se întâmplă dedesubt, să tragă cu ochiul sau să privească prin gaura cheii. Este firesc, e omenesc! (...) Pentru asta suntem în faţa ecranului la Cinepolitica: să-i înţelegem pe ceilalţi, să învăţăm ce se poate întâmpla. Suntem oare o frunză fără ajutor în faţa furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâşia vântul şi pot să-l oprească?”, a adăugat el.

Ce rol are un festival de tipul Cinepolitica într-o societate sănătoasă şi de ce este bine ca românii să vadă şi filme cu tematică politică, aflaţi din interviul de mai jos.

PRINCIPALELE DECLARAŢII:

► „Ce înseamnă politica? O seamă de lucuri, despre care o mulţime de oameni au ajuns de acord şi vor să facă împreună. Şi dacă o mulţime de oameni vor să vadă ceva, vor să înţeleagă ceva, se cheamă că şi noi facem politică. Dar noi facem politica filmului bun.”

► „Pentru asta suntem în faţa ecranului la Cinepolitica: să-i înţelegem pe ceilalţi, să învăţăm ce se poate întâmpla. Suntem oare o frunză fără ajutor în faţa furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâşia vântul şi pot să-l oprească?”

► „Văd tineret care vine şi se interesează şi văd că există şi dorinţa de a lua atitudine, de a se implica în politică, iar asta îmi dă mari speranţe că în România, cândva, frâiele puterii vor fi luate de cei tineri şi cei de bună credinţă.”

► „Nu fac propagandă pentru nimeni. (...) Selecţia filmelor e făcută în aşa fel încât să dea posibilitatea unui spectator să aleagă între bine şi rău, între drept şi nedrept, între stânga şi dreapta şi aşa mai departe. Noi le facem cunoştinţă cu anumite situaţii din lume, anumite situaţii politice şi stări de fapt şi le judecăm cu puterea noastră mentală şi cu ceea ce ştim, ceea ce avem de acasă, ceea ce ne dă Dumnezeu. Dar în niciun caz nu facem propagandă pentru un anumit curent! Asta ar fi inimaginabil!”

► „Filmele de analiză, filmele mai grele, care obligă spectatorul să facă şi un efort de înţelegere, sunt aşa-zisele filme necomerciale. (...)  Ele sunt spectaculare pentru frumuseţea gândirii şi pentru frumuseţea demonstraţiei, dar, din păcate, nu sunt cu dansuri cu domnişoare mai dezbrăcate sau pumni foarte direcţi în plex sau în figură, sau cu explozii şi împuşcături.”

► „Spectatorii noştri - garantat! - vor deveni mai deştepţi după festivalul acesta.”

INTERVIUL INTEGRAL:

Domnule Copel Moscu, festivalul Cinepolitica ajunge anul acesta la cea de-a patra ediţie. Simţiţi că a evoluat în vreun fel acest eveniment, de la lansarea sa în anul 2012 şi până acum?

Fără îndoială! Mişcarea înspre bine a acestui festival este evidentă pentru că, de pildă, la Cinematograful Studio, unul dintre cinematografele la care se va desfăşura festivalul, au şi început vânzările de bilete. Lumea vrea să se asigure în avas că vor avea bilete, intrare la acest festival.

Aş vrea să amintesc că festivalul se va desfăşura între 26 şi 30 aprilie, la Cinematografele Studio şi Elvira Popescu. Programul este disponibil pe cinepolitica.ro, aşa că vă invit să studiaţi filmele din concurs, să vă alegeţi şi să veniţi să vizionaţi măcar câteva dintre ele, pentru că majoritatea sunt filme foarte foarte interesante şi de actualitate.

Aduce ceva nou ediţia aceasta faţă de cele precedente?

Anul acesta am focusat mai mult spre spaţiul fost sovietic. Fiind vecini am încercat să înţelegem şi din punct de vedere politic ce se întâmplă acolo, aşa că avem câteva filme şi istorice, dar şi de actualitate despre acest fenomen politic, sau, mai bine zis, despre această realitate politică. Pe noi ne interesează mai ales ce se întâmplă în jurul nostru, să ştim cum să reacţionăm, să învăţăm şi din greşelile altora - mai ales să învăţăm din greşelile ALTORA -, să vedem ce au făcut ei şi cum ne putem feri de toate vicisitudinile politicii, care numai bine nu ne fac câteodată.

Cine s-a ocupat de selecţia filmelor din festival?

Selecţia este făcută de un tânăr, hai să spunem specialist în domeniu, Marius Copel şi căruia vreau să-i mulţumesc cu ocazia aceasta pentru că a făcut o selecţie foarte bună, eu sunt mulţumit de ea. Iar mai departe, nu numai că atinge punctele esenţiale ale politicii noastre actuale, mondiale, dar această ediţie dă cumva şi pentru viitor un fel de deschidere ca să putem continua să fie şi seria întâi, şi seria a doua a acestor filme care sunt prezentate acum; pentru că ele sunt fără sfârşit. Vor fi făcute atâtea filme câte evenimente politice importante vor fi pe pământul acesta. Lumea are această curiozitate, să analizeze şi să pună într-o carcasă sensibilă evenimentul politic, pentru că de multe ori, părţile ascunse, părţile sensibile, părţile tenebroase, părţile emoţionante din aceste evenimente trebuie aduse la cunoştinţă şi spectatorul, bănuiesc, consumă cu plăcere şi învaţă ceva din aceste filme – învaţă să gândească, învaţă să reacţioneze, învaţă să ia atitudine.

Deci, acest festival are şi un important rol educativ?

N-aş vrea... Sună urât „educativ”. Nimeni nu vrea să fie educat la vârsta aceasta. Dar aş spune că este informativ. Filmele de la Cinepolitica vor informa oamenii despre ce se ascunde sub coaja lucrurilor. Întotdeauna există un miez care poate fi dulce sau amar. Oamenii vor să ştie ce se întâmplă dedesubt, să tragă cu ochiul sau să privească prin gaura cheii. Este firesc, e omenesc! Noi oferim orice posibilitate, dar mai ales o zonă etică, morală a acestor fenomene; deşi în politică se spune că nu există morală, totuşi există o atitudine, există o modalitate de a reacţiona, există o modalitate de a judeca, există o plată şi o răsplată şi aşa mai departe. Sunt lucruri pe care lumea în general încearcă să le treacă prin mintea şi sufletul lor, au nevoie de aşa ceva oamenii, să aibă un reper.

Sunt oamenii dispuşi să vină şi să vadă filme de genul acesta? Nu sunt unii care spun Ne-am săturat de politică, oricum vedem politică toată ziua la televizor­?

Există chestia aceasta, însă este o percepţie total greşită. Hai să spunem de ce: pentru că filmele acestea nu sunt filme politice pe care încercăm să le băgăm pe gât nimănui. Importantele filme din istoria umanităţii au fost în primul rând politice. Pare paradoxal, dar aşa e! Chiar şi la noi, primul nostru film, „Războiul de Independenţă” a fost un film politic. Apoi, filmele americane de început, spre exemplu „Intoleranţa” (1916, regia D. W. Griffith, n. red), au fost politice. Sunt filmele care au o tematică care interesează o mulţime de oameni, şi atunci, sigur că intrăm vrând – nevrând în politică. Ce înseamnă politica? O seamă de lucuri, despre care o mulţime de oameni au ajuns de acord şi vor să facă împreună. Şi dacă o mulţime de oameni vor să vadă ceva, vor să înţeleagă ceva, se cheamă că şi noi facem politică. Dar noi facem politica filmului bun, politica filmului pe care vrei să îl mai vezi şi a doua oară, pe care îţi face plăcere să-l vezi. Pentru că dacă nu există partea sensibilă, partea emoţionantă într-un film, el devine doar un simplu document.

Noi nu prezentăm aşa ceva! Sunt filme emoţionante. Spre exemplu, deschidem festivalul cu un film care se cheamă „13 minute”, al unui mare regizor german, Oliver Hirschbiegel. Este vorba despre cele 13 minute importante pentru istoria omenirii, atentatul împotriva lui Hitler în 1939. Atentat nereuşit; dar ce-ar fi fost dacă ar fi fost reuşit? Soarta omenirii ar fi fost cu totul alta.

Filmul încercă prin orice mijloace sensibile, prin mijloace pe care numai cinematograful le are la îndemână, să ne spună o porţiune din istorie, să înţelegem psihologia, felul de a gândi, felul de a fi al acelor oameni pe care noi astăzi îi numim participanţi la Rezistenţă sau anti-nazişti sau nazişti. Încercăm să înţelegem ce se petrece în mintea lor prin mijloacele simple, dar în acelaşi timp sensibile, ale cinematografului. Pentru asta suntem în faţa ecranului la Cinepolitica: să-i înţelegem pe ceilalţi, să învăţăm ce se poate întâmpla. Suntem oare o frunză fără ajutor în faţa furtunii politice? Sau poate, dimpotrivă, noi suntem crengile care pot sfâşia vântul şi pot să-l oprească?

Pe de altă parte, interesul producătorilor şi al regizorilor se îndreaptă către filmele cu acest subiect? Dacă urmărim programul cinematografelor nu găsim foarte des filme de genul celor pe care le aduceţi dumneavoastră la Cinepolitica.

Fără îndoială! Filmele de analiză, filmele mai grele, care obligă spectatorul să facă şi un efort de înţelegere, sunt aşa-zisele filme necomerciale. Pentru că publicul vrea să vină să se distreze; în general, filmul înseamnă şi o oarecare distracţie. Dar din acest motiv distribuitorii nu aduc asemenea filme, nu pentru că sunt plicticoase. Nota bene: nu sunt deloc plicticoase! Ele sunt spectaculare pentru frumuseţea gândirii şi pentru frumuseţea demonstraţiei, dar, din păcate, nu sunt cu dansuri cu domnişoare mai dezbrăcate sau pumni foarte direcţi în plex sau în figură, sau cu explozii şi împuşcături. Şi atunci, sigur că oamenii ar prefera să vadă un film care să deconecteze.

Din acest motiv, vreau să aduc la cunoştinţă că filmele acestea (cele din selecţia Cinepolitica, n. red) sunt nou-nouţe, sunt achiziţionate de noi pentru acest festival şi, într-adevăr, nu mai există o a doua şansă ca publicul să le poată vedea. De aceea îi invit pe cei amatori de asemenea filme mai speciale să vină le vadă acum, pentru că odată văzute le rămân în memorie şi în suflet şi spectatorii noştri, garantat, vor deveni mai deştepţi după festivalul acesta.

Aveţi în programul ediţiei din acest an şi un film nominalizat la Oscar, la categoria „Cel mai bun film străin”: „Timbuktu”, de Abderrahmane Sissako.

Da, însă în afara competiţiei. Vreau să facem o distincţie: acest festival este competiţional. Avem un juriu format din personalităţi importante din viaţa noastră culturală – spre exemplu, Florin Iaru, Nicolae Breban, Marius Chivu şi sunt doar câteva nume. Dar avem şi o secţiunea necompetiţională, „Panorama”.

În secţiunea competiţională avem o mulţime de filme care au circulat prin festivaluri – la Berlin, Veneţia etc. Sunt filme care au fost apreciate şi premiate; sperăm să alegem şi noi unul din filmele care impresionează publicul cel mai tare şi juriul şi să-i dăm un premiu şi să considerăm că premiul obţinut în România are o valoare certă pentru producătorul şi regizorul care au realizat filmul. Să se mândrească cu acest premiu.

La secţiunea „Panorama” avem o gamă variată de filme care implică subiecte, tematici care sunt de largă respiraţie. Sunt subiecte care ţin şi de Africa, de Asia, de alte continente. „Timbuktu” este un film extraordinar de puternic şi care încearcă să explice conflictele între musulmani în zona nord-africană, care sunt halucinante. E ceva de neimaginat ce se întâmplă acolo! Datoria noastră este să luăm o oarecare atitudine şi să încercăm să conştientizăm şi să oprim acest lucru. Cu puterile noastre… Sau măcar să ştim despre ce este vorba, ca atunci când ni se cere să putem să acţionăm în stoparea acestor fenomene îngrozitoare.

Legat de luarea de atitudine, anul acesta aveţi şi o campanie de strângere de fonduri organizată de un ONG…

Da, este vorba de spaţiului ex-sovietic şi vom avea o seară dedicată conflictului din Ucraina în cinematografie. Vom vedea cum a fost ilustrat această anomalie a secolului XXI – un conflict european, fără o semnificaţie, fără un sens special. Chiar e iraţional ce se întâmplă acolo! Şi încercăm să vedem ce putem face şi cum ne putem păzi, pentru că uneori trebuie să te gândeşti la cum reacţionezi şi ce trebuie să faci ca să stopezi fenomenul acesta. Care e atitudinea ta? Dar trebuie să cunoşti; ca să ai o atitudine trebuie să fii informat, iar noi încercăm să informăm foarte obiectiv despre ce se întâmplă acolo, în zona Ucrainei.

De asemenea, există în programul festivalului Cinepolitica şi o subsecţiune, să spunem, numită „Compania România”. Despre ce este vorba?

Este un proiect, dar aş vrea să nu dezvălui acum, ci invit publicul să vină şi să vadă despre ce este vorba, pentru că dacă vorbesc despre el pare puţin tezist. Aş vrea să veniţi să îl urmărim împreună. Este proiectul surpriză, pe care nu aş vrea să îl devoalez acum, pentru că mulţi ar putea să spună nu mă interesează. Dar eu spun că este interesant, aşa că mai bine să trecem sub întunecimea necunoaşterii.

Publicul care vine la Cinepolitica se încadrează într-o anumită categorie de vârstă?

Iniţial am început cu un anumit target, pentru că m-am gândit că cei care au trecut prin comunism au o altă percepţie asupra istorie. Şi, la primele două ediţii, într-adevăr, am avut ca spectatori oameni care au avut o anumit experienţă de viaţă şi un anumit tip de înţelegere. Dar de două ediţii încoace, am observat că s-a reîmprospătat nivelul de vârstă; au venit foarte mulţi din tânăra generaţie, pentru că ei au început să vrea să afle de la prima mână ce s-a întâmplat atunci; nu mai vor să afle de la părinţii lor, de la bunicii lor povestiri, pentru că şi-au dat seama că sunt uşor deformate. Nostalgiile despre comunism nu sunt pe placul lor şi au venit să vadă şi să înţeleagă politica cu propria lor minte, să vadă cu proprii lor ochi filmele.

E o mişcare foarte interesantă: văd tineret care vine şi se interesează şi văd că există şi dorinţa de a lua atitudine, de a se implica în politică, iar asta îmi dă mari speranţe că în România, cândva, frânele puterii vor fi luate de cei tineri şi cei de bună credinţă. Să sperăm! Şi un grăunte în această lucrare sper că am pus şi eu cu aceste filme, aducând lumea să vadă ce se întâmplă în alte părţi şi să judece, să-şi formeze o părere şi o putere de judecată.

Privind acum în urmă la cele patru ediţii ale festivalului şi la experienţa acumulată, s-a întâmplat vreodată să fiţi acuzat că aduceţi filme care sunt părtinitoare sau că aţi face un soi de propagandă pentru cineva?

Nu, mărturisesc că nu am auzit aşa ceva. Filmele sunt de tot felul. Nu fac propagandă pentru nimeni; pur şi simplu ne uităm la ele şi constatăm. Nici nu ar putea exista un festival propagandistic, nici nu-mi imaginez. Deci, lucrurile nu putem spune nici măcar că sunt echidistante, ci absolut neutre. Selecţia filmelor e făcută în aşa fel încât să dea posibilitatea unui spectator să aleagă între bine şi rău, între drep şi nedrept, între stânga şi dreapta şi aşa mai departe. Noi le facem cunoştinţă cu anumite situaţii din lume, anumite situaţii politice şi stări de fapt şi le judecăm cu puterea noastră mentală şi cu ceea ce ştim, ceea ce avem de acasă, ceea ce ne dă Dumnezeu. Dar în niciun caz nu facem propagandă pentru un anumit curent! Asta ar fi inimaginabil!

Adică, festivalul de film, aşa cum l-am gândit eu, ar muri în acealaşi moment în care ar fi o propagandă pentru ceva sau pentru cineva. Aşa ceva este nu e admisibil, nu mai înseamnă festival, înseamnă campanie. E cu totul altceva: campania este un scop, nu sunt împotrivă, dar e cu totul altceva. Nu are legătură. De altfel, campania se face din patru în patru ani, deci n-aş putea să fac festival în fiecare an, aşa cum îmi doresc. Pentru că în fiecare an ies filme excepţionale, care trebuie văzute; sunt o mulţime de subiecte care se repetă şi care au alt punct de vedere de fiecare dată când se reecranizează. De fiecare dată, în fiecare an, politica creşte şi se dezvoltă: sunt noi curente politice, apar noi situaţii de viaţă, întâmplări şi fenomene care fac ca omenirea să ia un anumit tip de atitudine.

Spre exemplu, zilele acestea se vorbeşte foarte mult de emigranţii din Africa. Sunt convins că anul viitor vom vedea un lungmetraj despre tragedia acestor oameni… Mii de oameni care mor înecaţi, care vor să atingă ţărmurile ţării promise, ţării bunăstării, fericirii, care se află în nordul Europei.

Mulţi organizatori de festivaluri şi evenimente culturale se plâng de lipsa finanţării. Dvs cum vă descurcaţi, primiţi un sprijin pentru Cinepolitica?

Da, acest festival este organizat cu sprijinul financiar al CNC (Centrul Naţional al Cinematografiei, n. red), pentru că, personal, nu aş avea bani să cumpăr licenţele de difuzare. Niciun producător nu le dă gratuit, noi plătim. Plus premiile… Şi atunci ar trebui să enumăr instituţiile care ne-au ajutat cel mai mult în dezvoltarea festivalului: Primăria Bucureşti, Insitutul Cultural Român, British Council şi alţii. Deci sponsorii şi instituţiile care vor să ne ajute, o fac şi o fac cu drag. Îşi dau seama că nu sunt bani pierduţi, ci dimpotrivă.

Cea de-a patra ediţie a Festivalului Internaţional de Film Cinepolitica se desfăşoară la Bucureşti în perioada 26 - 30 aprilie, la Cinema Studio şi Cinema Elvira Popescu. Organizat de Asociaţia Cultură şi Imagine,evenimentul este patronat de Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” (UNATC) şi de Universitatea Naţională de Arte (UNArte), şi este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC).

Mai multe detalii despre Cinepolitica, precum şi programul complet al festivalului sunt disponibile aici.

Citește și: