Clarice DINU
3437 vizualizări 17 mai 2016

Gândul: Vă urmăresc de când v-aţi lansat candidatura şi tot timpul, la fiecare apariţie, zâmbiţi. Cum vă descurcaţi, cum mai faceţi faţă într-o ţară în care toată lumea aproape este tristă?

Clotilde Armand: Nu sunt de părerea aceasta. Să ştiţi că nici eu nu am o viaţă uşoară. La momentul actual soţul meu este plecat la o conferinţă departe de România, am copii acasă, trebuie să mă ocup de ei. În fiecare zi îi duc eu la şcoală. Am nişte angajaţi de care trebuie să mă ocup, nişte contracte, nişte clienţi. Am o campanie de dus la bun sfârşit şi de a câştiga. Am şi eu multe lucruri de făcut şi atunci pentru a rămâne optimistă şi plină de energie pentru a face tot ce am nevoie să fac, fără vorbesc de activităţile pe care le fac ca voluntară, trebuie să fim optimişti şi să avem încredere. Eu sunt o creştină, sunt catolică practicantă şi acest lucru mă ajută.

De ce credeţi că românii nu sunt atât de optimişti?

Eu regret faptul că unii dintre ei s-au resemnat. Eu cred că lupta în sine e un lucru bun. Eu cred ca toţi avem o datorie faţă de comunitatea în care trăim şi trebuie să luptăm pentru ea. E adevărat că eu am primit foarte mult din viaţă, o familie care m-a educat într-un mod foarte bun, foarte generos, o educaţie foarte bună. Familia pe care mi-am făcut-o cu soţul meu a fost tot ce mi-am dorit, copiii, prietenii şi toţi oamenii cu care lucrez aici în România. Am primit foarte mult şi mi se pare normal să dau înapoi foarte mult.

Poate că din acest motiv zâmbesc, pentru a încerca să dau energia mea şi optimismul meu.

De când sunteţi în România?

Am venit să ne instalăm aici în `99, dar prima călătorie a mea în România, prima dată când am pus piciorul în România, a fost exact acum douăzeci de ani, în 1996.

Şi cum vi s-a părut, a fost genul de moment în care aţi zis „Uau! Aici e locul în care vreau să trăiesc” ?

Aşa a fost, să ştiţi. Eu m-am întâlnit cu viitorul meu soţ în America. A fost ziua Europei şi chiar asta am povestit cu el. M-am întâlnit cu el Clubul European. Eram în America şi noi, europenii, aveam aceeaşi cultură şi deodată eram împreună. Ştiţi, aveam o proximitate culturală de valori foarte mare şi el când a vrut să mă convingă să mă căsătoresc cu el am spus ok, dar trebuie să cunosc ţara ta. Făceam un internship, un stagiu, o practică la Paris şi timp de o săptămână am scăpat de practica aceasta şi am luat un avion şi am ajuns în Bucureşti. Am stat două zile în Bucureşti şi imediat m-a dus la munte, în munţii Făgăraş şi a fost o descoperire extraordinară, a fost un şoc vizual, estetic. Şi am spus da, o să venim în Romania.

Cred ca au fost şi lucruri care nu v-au plăcut totuşi...

Aveam 22 de ani si chiar mi-a plăcut absolut tot. Am fost un pic, cum să spun, un pic şocată, dar nu în sensul negativ. Mama soţului meu era divorţată, locuiau într-un apartament de bloc cu două camere. Acolo el a trăit cu fratele lui, o cameră pentru mama lui şi o cameră salon, totul împreună. Într-adevăr mi s-a părut că nu era foarte mult spaţiu si într-adevăr a fost pentru mine atunci un pic şoc. Dar restul, Bucureşti mi s-a părut un oraş de descoperit, un oraş extrem de frumos. Trebuie să ştiţi că noi, francezii, avem un ochi pentru patrimoniu. Franţa nu a fost mereu aşa de bine pusă în valoare cum este acum. Nici Spania, nici Italia. Noi ştim să vedem tot ce este frumos, chiar dacă este un pic de mizerie în faţă. Şi chiar să ştiţi că Bucureşti este un oraş foarte frumos.

De ce aţi intrat în politică?

Este un demers logic după tot ce am întreprins în ultimii douăzeci de ani, dacă tot vorbim de prima dată de când am pus piciorul în România,. şi care chiar a început mai devreme. Mereu am fost cineva care s-a implicat în viaţa comunităţii în care trăiesc. Când eram mică eram cercetaşă. Era un lucru pe care l-am învăţat  de mici noi toţi, eu, fraţii mei, prietenii mei: trebuia să ne implicăm. Ca studentă mereu eram voluntară. Când am ajuns în România deja aveam un imens atu. Îl cunoşteam pe Nicuşor Dan, care este matematician exact cum este soţul meu şi chiar sunt prieteni de mult timp. Şi au făcut mai multe lucruri împreună. Soţul meu şi cu el au creat această Şcoală Normală Superioară al cărei obiectiv este de a încuraja studenţii cei mai buni, după ce au plecat în străinătate să-şi facă doctoratul, fiindcă cei mai buni aşa vor face, să vină înapoi în ţară, pentru că aici au obţinut o educaţie de elită, bună şi au plecat optimişti şi pozitivi. Sunt mai multe acţiuni pe care le-am făcut cu Nicuşor. Am susţinut Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. Într-adevăr, când el ne-a rugat să ne implicăm mai departe în politică am acceptat. Trebuie să vedeţi un pic, noi mereu am luptat împotriva instituţiilor de stat, am luptat la început cu vorbe.  Am văzut că nu e suficient. Am luptat apoi în justiţie. Am văzut şi aici că nu e neapărat suficient, chiar dacă am câştigat aproape 90 de procese. Şi atunci ne-am gândit ok, trebuie să mergem şi mai departe în luptă şi cel mai firesc lucru este chiar noi să fim noua clasă politică. Noi ştim bine cum funcţionează statul fiindcă am luptat cu ei. Noi suntem competenţi, implicaţi, oameni care vor binele comunităţii, care au arătat că putem să facem. Ni se pare că acum este momentul de a schimba clasa politică.

Toţi politicienii în prag de alegeri spun că este momentul să schimbe clasa politică şi schimbarea o să vină cu ei. Până acuma nu prea am văzut o mare schimbare a clasei politice. De ce v-am crede pe dumneavoastră, doamnă?

Aveţi dreptate, dar vedeţi, ca şi în cazul  unui sportiv sau manager într-o firmă privată, trebuie să ne uităm la ce au făcut, asta contează, ce au dovedit până acum. Eu cred că, dacă ne uităm la ce promit acum partidele, în viitorul domnilor de la PSD şi PNL sună foarte bine pentru bucureştenii mai ales din sectorul 1, dar cu prezentul şi cu trecutul stau mai prost. Noi dacă ne uităm la prezentul şi la trecutul se vede lupta pe care am dus-o, se vede faptul că Parcul Tineretului, chiar dacă au tăiat 300 de copaci, chiar dacă buldozerele erau acolo, noi am salvat acest parc şi am salvat prin perseverenţa noastră. Şi nu este singurul parc. Am spus 90 de procese câştigate, unde am luptat pentru binele comunităţii. La asta trebuie să ne uităm: trecutul, ce-am făcut, ce-am dovedit până acum. 

 Vorbeam şi cu Nicuşor Dan şi spunea că aţi avut o mare problemă şi v-a fost foarte greu să strângeţi semnăturile. Dacă sunteţi atât de entuziaşti, atât de competenţi şi sunteţi sau vreţi să fiţi o alternativă la clasa politică de ce credeţi că românii nu s-au înghesuit să vă dea semnătura, să vă dea această şansă de a candida atât de repede?

Până la urmă ştiţi că am strâns dublu de semnături decât era nevoie. Este un mic aspect cultural. Eu sunt manager de douăzeci de ani, am gestionat firme mari şi bugete mari şi acţiuni complicate şi complexe. Aici pentru mine era clar câte semnături trebuie să strângem în fiecare zi. Felul în care voluntarii, oamenii lor văd lucrurile e un pic diferit. La început nu s-au mişcat şi, când au văzut că chiar e nevoie de implicarea lor, a fost o mişcare imensă la sfârşit. Eu,  chiar după ce s-a terminat termenul, primeam încă sute de semnături. E o formulă de gestionare a timpului din partea oamenilor. Eu cred în implicarea lor. Când vor vedea că într-adevăr se poate, cred că toţi vor veni să ne susţină. 

Cam credeţi că va dura, în timp, această convingere?

La asta lucrăm acum. Din acest motiv sunt şi acum cu dumneavoastră. Suntem deja destul de numeroşi. Aşa spun mereu. Suntem competenţi, pentru că, v-am spus, ştim instituţiile statului şi prin jobul nostru fiecare suntem nişte profesionişti. Noi ştim ce avem de făcut. Suntem competenţi, suntem implicaţi, şi acest lucru sper că vi l-am dovedit, şi suntem din ce în ce mai mulţi. Eu cred că din elanul pe care îl văd, de toate scrisorile şi toate mesajele de încurajare pe care văd, eu cred că lucrurile se vor mişca. Când stau vorbă cu cineva după câteva minute sau şi chiar cei mai sceptici, după câteva minute, ei înţeleg că într-adevăr este o forţă, o forţă nouă care se ridică şi că avem şanse, să ştiţi, avem şanse mari.



Nu v-a întrebat nimeni de ce aţi renunţat la jobul dumneavoastră din multinaţională pentru administraţia locală? Totuşi un primar nu este chiar bine plătit...

Înţeleg ce spuneţi, dar trebuie să vedeţi un lucru. De douăzeci de ani fac meseria aceasta de management. Este un joc pe care îl cunosc bine, este într-adevăr o carieră interesantă, dar ar fi o onoare, chiar dacă acest cuvânt în România a pierdut un pic din sensul lui, ar fi o onoare să devin primar, în România, pentru a schimba lucrurile şi pentru acest lucru, vedeţi, sunt gata să renunţ la nişte venituri. Trebuie să vedeţi şi un lucru. Eu deja sunt o persoană destul de bogată, chiar dacă am început de la zero, când am venit din America, am locuit în acest apartament de care vă vorbeam mai devreme.


În ce cartier era?

Aviatorilor, Băneasa. Era matematiciană mama lui şi a primit acest apartament într-un bloc care abia fuseseră construit în sector 1. Eu deja sunt o persoană care am cu ce să trăiesc, să ştiţi, şi chiar mai mult, dar aici poate o parte dintre oameni, dintre cetăţeni nu m-ar înţelege. Am copii şi cred e bine să le arătăm că trebuie luptat şi că faptul că vom avea un venit un pic mai mic pentru ei va fi un lucru foarte bun.

Ce limbă vorbiţi în casă?

În casă eu vorbesc limba franceză cu copiii. Care este logica? Fiecare vorbeşte limba lui maternă. Nu e bine ca soţul meu să vorbească limba franceză cu ei, că are un accent. Nu e bine ca eu să vorbesc limba română cu ei, că vă daţi seama cum ar vorbi ei după. Ei sunt în sistemul de învăţământ românesc. Ei vorbesc română toată ziua şi aşa acum am spus deja în alte interviuri eu am dat aproape totul României, totuşi, eu cred că e bine ca copiii mei să ştie limba franceza. Eu ie-am învăţat să citească în franceză înainte să înveţe să citească în română, pentru că e mai dificil în limba franceză şi, din când în când, când am timp, le fac şi o dictare ca să ştie să scrie fără greşeli. Eu sper că vor fi suficienţi de inteligenţi şi implicaţi, ca să spun aşa, ca să înveţe să scrie în franceză fără greşeli.

Copiii dumneavoastră învaţă la o şcoală publică, de cartier?

Da.  Cele trei fetiţe mici se duc, cum aţi spus dv, la o şcoală publică din cartier şi băiatul nostru, care a fost la început la Tudor Vianu, în sectorul 1 -  totul este în sectorul 1 - s-a dus la acest liceu de olimpici, într-o clasă de olimpici, într-un liceu privat, dar şi acolo are bursă pentru că este un elev foarte bun.

Soţul dumneavoastră e la fel de implicat ca dumneavoastră sau v-a spus: ce te-a apucat acuma să intri in politică, să-ţi laşi jobul? Ce ne facem?

Nu, el e extrem de mândru de mine. El mă susţine foarte mult. El este o persoană care este mai rezervată decât mine, mai puţin expansiv şi i-ar fi mult mai dificil să facă ceea ce fac. El este un matematician, face cercetare la Institutul de Matematică al Academiei Române, tot în sectorul 1. El mă susţine foarte, foarte mult şi, de fapt, mi-e extrem de recunoscător că fac acest lucru.

Chiar credeţi că vă vor vota românii? Sunteţi femeie şi sunteţi şi franţuzoaică.

Să ştiţi că sunt o femeie, e adevărat, dar sunt o femeie puternică. Am 1.84 cm.  Am gestionat mii de oameni. Mă duc pe şantier. Pot să vă arăt nişte filmuleţe care au fost făcute acum zece ani, unde sunt cu cască şi tot echipamentul de protecţie. Faptul că sunt o femeie în nici un caz nu este o problemă.

Mi-aţi spus că sunt franţuzoaică. Eu cred că acest lucru poate să fie un avantaj.

E un alt standard de calitate a vieţii, de moralitate. Ştiu cum ar trebui să fie gestionat un oraş. Eu văd cum părinţii mei sunt implicaţi în oraşul în care trăiesc. Eu văd cum se desfăşoară o dezbatere publică, cum ar trebui cetăţenii să fie implicaţi. Aici se face totul altfel.

Altfel însemnând ce?

Suntem un pic în Evul Mediu când e vorba de a gestiona un oraş. Felul în care se gestionează oraşul e foarte departe de ce ar trebui să fie. Ar trebui să fie nu numai transparent, adică spun ce fac, ar trebui să fie: facem împreună. Orice lucru care se face într-un oraş în Europa începe cu o dezbatere publică cu toţi oamenii care sunt implicaţi, cu toţi vecinii, cu toate asociaţiile, cu şcolile, cu absolut toată lumea este impactată de proiectul respectiv. Şi această perioadă de dezbatere publică durează mult. Acolo se hotărăsc lucrurile. Acolo este miza. Partea de construcţiese face câteva luni, nu e acolo problema. Aici e puţin altfel. Se începe construcţia, se ia o decizie, nimeni nu află de ce, se ia o decizie complet netransparent şi nici nu înţelegem care este miza în spate, de ce s-a luat decizia respectivă şi apoi totul se bâlbâie când e vorba de construcţie.

Şi după aceea vine DNA-ul, că aşa se întâmplă de fiecare dată.

Cred că deja ştim acest lucru. Eu lucrez, de fapt sunt director general, la o firmă de proiectare şi consultanţă. De fapt, cea mai mare firmă de proiectare şi consultanţă din Franţa. O firmă de un miliard cifra de afaceri, 13.000 de ingineri care lucrează. În România, evident, suntem mai puţini, dar deja era un şoc când am ajuns, în sensul că în loc ca partea de  proiectare, studiile premergătoare să fie perioada cea mai lungă, unde studiem bine terenul, vedem care sunt utilităţile de acolo, care este terenul, calitatea terenului şi facem un studiu absolut beton, aici se face altfel. Studiile, oamenii spun, sunt decât hârtii, în trei luni s-au făcut. Şi atunci nu se dă timpul necesar pentru studii şi apoi pe partea de construcţie vedem rezultatul la Orăştie Sibiu.

Care este oferta dumneavoastră pentru cetăţenii sectorului 1, în afară de această dezbatere pe care o promiteţi că o veţi face?

Eu ce vreau să ofer este o viaţă normală, o viaţă normală de oraş, adică trotuar pentru pietoni, piste de biciclişti,străzi şi parcări pentru maşini. Nu vi se pare normal?

Este normal.

Primul lucru, sigur, siguranţa tuturor. Vrem un oraş în care ne simţim siguri. Adică persoanele care sunt pietoni, cu cărucior, să poată să circule în siguranţă. Ştiţi că sunt foarte multe accidente care implică pietoni. În faţa mea un om bătrân a fost călcat de o maşină pe trotuar. E o mare problemă. Siguranţa. În România oamenii s-au obişnuit cu acest risc. Nu e acceptabil. Apoi siguranţa în clădirile publice. Nu vreau să amintesc tragedia de la Colectiv. Siguranţa în sensul că atunci când avem o problemă şi ajungem la spital, avem un spital la nivel european, tehnologic şi de competenţe, care se va ocupa de noi. Sectorul 1 are patru spitale. Aceste spitale nu sunt la nivelul care ar trebui. Ca să putem să ne ocupăm în mod competent de oamenii care ajung la spital, trebuie ca problemele minore să fie preluate de alte centre de proximitate. Trebuie aceste alte centre de proximitate folosite la maxim. Este centrul Caraiman, un exemplu, care este subfolosit la ora actuală. În parte este gol. Am vorbit de siguranţă. Acuma să vorbim de sănătate. Am început un pic cu spitalele. Sănătate înseamnă să te hrăneşti cum trebuie. Ştiţi că toate pieţele din sectorul 1 una după alta dispar. A fost Piaţa Amzei care aproape a dispărut, Piaţa Dorobanţi care a dispărut, Piaţa Floreasca aproape a dispărut şi Piaţa Chibrit . În Franţa ştiţi că sunt pieţe volante, care sunt de mare preţ, toată lumea ştie în oraşul lui, că, de exemplu, lunea şi miercurea vine piaţa...

Sunt câteva şi în Bucureşti.

Acest lucru face parte din viaţa cotidiană care îţi permite sa te hrăneşti bine, cu nişte produse de calitate. Când vorbim de sănătate, vorbim şi de parcuri, de poluare, să ai acces la un aer bun. Aici intervine proiectul meu simbol, cum ar fi „Litoralul Bucureşti”, unde mi-am făcut lansarea. Plămânul Bucureştiului, dacă vă uitaţi pe hartă, este în mijlocul sectorului 1. Avem aceste lacuri, cu malurile lor verzi şi astăzi sunt complet abandonate. Domeniul public este poluat. Toate aceste case care s-au construit au deversat apele lor murdare în aceste lacuri, pentru că nu sunt racordate la canalizare. Nu e corect.

În cât timp credeţi că puteţi să puneţi în practică aceste planuri?

Şi nici n-am terminat. N-am terminat cu creşe şi grădiniţe. Nu s-a făcut un inventar al domeniului public. Acest domeniu public nu numai că este extrem de important, dar  dispare an de an. Sunt 8.000 de locuinţe convenabile, care aparţin de Primărie, care au dispărut în opt ani şi s-au vândut la preţurile din 90, la nişte chiriaşi, prietenii sistemului.

Stiţi ce vă aşteaptă acolo, la primărie, pentru că aţi văzut câteva mandate a fost ales un primar cu nişte scoruri electorale foarte mari şi acum a fost puţin reţinut de către procurori pentru nişte fapte de corupţie destul de grave. Credeţi că puteţi să ţineţi sub control ceea ce se întâmplă acolo?

Eu cred că da, pentru am o armă extrem de puternică şi care nu este secretă: societatea civilă. Sunt foarte multe asociaţii, cu mulţi cetăţeni în spate care abia aşteaptă să fie implicaţi. Astăzi aceste asociaţii sesizează mereu instituţiile publice cu toate abuzurile, dar din păcate aceste abuzuri se fac cu complicitatea instituţiilor publice. Aceste asociaţii sunt o forţă imensă care mă vor ajuta să gestionez aparatul Primăriei.

Faceţi un fel de consiliu civic, să înţeleg.

ONG-urile, asociaţiile abia aşteaptă cu toată forţa lor să coopereze. Astăzi energia lor este folosită pentru a combate împotriva instituţiilor publice. Ele abia aşteaptă să combată pentru a ajuta comunitatea cu instituţiile publice. Vă daţi seama cât de puternici am fi?



V-aţi întâlnit cu ceilalţi candidaţi la Primăria Sectorului 1 până acum?

M-am întâlnit cu candidatul PNL, da.

Şi cum vi se pare?

Am impresia că suntem într-o piesă de teatru. Cum ar trebui să se desfăşoare o astfel de întâlnire? El, fiind PNL, care a avut 12 ani de mandat, care la ora actuală are 19 consilieri din 27, ar trebui să spună: „Uitaţi ce am făcut, uitaţi ce fac”. M-am Întâlnit, de altfel, şi cu domnul Florea, PSD, de la sectorul 5, care, la fel, 15 ani de PSD, acolo are majoritatea şi ei în loc să spună:  „Uitaţi ce am făcut şi de ce a fost bine şi de ce am făcut aşa”, ei spun, nu, uităm de tot ce a fost, acum eu nu sunt asociat cu colegii mei, cu domnul Vanghelie, cu domnul Chiliman, am un program complet nou. În mod normal ei ar trebui să spună ce au făcut.

Nu credeţi că au o şansă partidele din România să se reformeze? Poate oamenii aceştia sunt un prim pas.

Eu nu cred în nici un caz. Nici domnul Florea, nici domnul Nazare, nici unul. Sunt nişte traseişti. Vă dau un exemplu cu domnul Nazare. El în 2009 a dat 10.000 mii de euro, banii lui,  domnului Băsescu. A declarat că avea 40000 de euro şi îl iubea aşa de mult pe domnul Băsescu că i-a dat un sfert din averea lui cadou, donaţie. După doi ani sau după trei ani, nu ştiu exact, s-a dus în partidul antiBăsescu.

Domnul Nazare a rămas în partidul în care era, numai că domnul Băsescu a plecat şi a făcut alt partid. Nu mai sunt în aceeaşi barcă, cum s-ar spune.

Domnul Nazare, de exemplu, vine din Brăila. Oamenii de acolo se plâng de faptul că acuma nu mai pune piciorul acolo. Se ocupă numai de Bucureşti. Cariera lor este principala lor preocupare şi ei sunt sprijiniţi de partid. Nu e corect în momentul alegerilor să spună nu, nu, nu vorbim de trecut, vorbim numai de viitor. Şi, vedeţi, aici aş dori să mă adresez bucureştenilor direct. Avem şapte primari în Bucureşti, din care şase sunt acuzaţi de fapte de corupţie. Este incredibil. Dumneavoastră v-aţi mai duce copilul la gradiniţă dacă aţi afla că în grădiniţa aia aproape toţi educatorii sunt acuzaţi că au abuzat copiii? De asta e vorba.

Oamenii, spuneaţi mai devreme, sunt dezamăgiţi. Credeţi că vor ieşi la vot?

Exact aici este lupta noastră. Trebuie să spunem oamenilor să se implice. Totuşi, se vede cum în România putem să facem ceva.

Eu cred că, dacă cetăţenii se implică exact cum facem noi, putem să reuşim.

Noi, cu mijloace modeste, am primit foarte puţine donaţii în trecut şi chiar profit de ocazie, că mereu uit: nu am primit nimic de la domnul Soros. Din 150.000 de euro tot ce am primit în 10 ani, 1.200, nici măcar 1% poate să fie legat de domnul Soros, prin nişte donaţii la pachet, indirect. Nu suntem asociaţi cu domnul Soros. Nu îl iubim pe domnul Soros, nu acceptăm nimic de la el, nu avem o legătură cu el. Cu mijloace modeste am reuşit să facem o muncă imensă. Să salvăm parcul, să salvăm case, să salvăm patrimoniul. Dacă nu se implica societatea civilă, o poarte din România ar fi astăzi un depozit de cianură. Noi suntem exemplul viu că se poate.

Câţi bani aţi cheltuit în perioada de precampanie?

În precampanie aproape nimic.

Nimic? Sau a fost contabilizat la campania generală a partidului?

Nu, suntem obligaţi să facem o separaţie. Am făcut un flyer în 40.000 de exemplare şi m-a costat 500 de euro şi cred că am promovat unul sau două mesaje pe Facebook, fiecare m-a costat 900 de lei. La Uniunea Salvaţi Bucureştiul, la Centru, cred că Nicuşor Dan a avut mai multe acţiuni, dar nu sunt sume foarte importante.

În cât timp aţi învăţat limba română?

Mi-a fost dificil şi îmi cer iertare fiindcă fac încă multe greşeli. Să ştiţi că am învăţat limba română adultă. Când eram în America n-am învăţat deloc. Soţul meu era singurul român lângă mine şi era cu doctoratul lui şi era extrem de concentrat pe doctoratul lui. Vorbeam în engleză împreună. El ştia mai bine franceză. De fapt, eu îl învăţam franceză. Apoi când am ajuns în `99, lucram la KPMG, totul era în engleză, limbajul de bază era în engleză. Eu lucram aproape numai cu investitori străini şi limba era engleză şi aşa am învăţat un pic mai târziu.  Eu ştiu deja mai multe limbi,  şi să învăţ încă o limbă nouă, fiind adultă, e foarte dificil, mai ales accentul meu.

Care cuvânt v-a dat cel mai mult bătăi de cap?

Sunt mai multe. Sunt nişte cuvinte  foarte speciale. Dor, de exemplu, care e un cuvânt pentru  care nu există echivalent, suflet. Ştiţi, este ceva specific în România şi care îmi place foarte mult, este partea aceasta de suflet. Nu ştiu care ar fi cuvântul echivalent în franceză.  Am învăţat mai mult când mi s-a cerut, când m-am pregătit pentru examenul de cetăţenie, pentru că ştiţi că la acest examen avem o dictare, trebuie să citim un text, trebuie să facem mai multe lucruri şi exact cum toţi copiii de la şcoală am învăţat mai mult.

Ce vi s-a părut cel mai greu la examenul acesta de cetăţenie. Când v-aţi luat cetăţenia română?

La sfârşitul anul 2015, foarte recent. Buletinul meu, pe primul buletin scrie februarie 2016. Cel mai dificil probabil pentru mine este geografia, pentru că nu m-a deplasat destul. Ştiţi ce m-au întrebat? Care este capitala judeţului Sălaj? S

Aţi ştiut?

Am ezitat. Ştiam că Sălaj este lângă Cluj. Ştiam bine acest lucru şi, nu ştiu, eram şi un pic bulversată după două ore şi i-am spus:  „Spuneţi-mă, vă rog, prima literă”. Mi-a spus Z şi i-am spus imediat Zalău.

Ce apreciaţi cel mai mult la români?

Ce apreciez cel mai mult la români este, v-am spus, partea sufletistă. E un popor care este extrem de primitor. Toţi prietenii mei francezi sau familia mea franceză când vine aici găseşte un popor extrem de oameni extrem de calzi, extrem de sufletişti. N-aş vrea să schimbăm acest lucru pentru nimic. Sper că aşa vor rămâne, că vor rezista materialismului ambiant, ca să rămână aşa cum sunt.

Ce vă deranjează cel mai mult la români?

Resemnarea. Trebuie să se implice, se pot schimba lucrurile.

Care credeţi că este cea mai mare problemă a românilor în acest moment?

Eu depun acum toate eforturile este pentru acest lucru, pentru a schimba clasa politică. Problema numărul unu în România la ora actuală este clasa politică. Dacă schimbăm clasa politică Bucureşti, poate să fie un oraş la nivel european. Este deja în multe domenii, dar poate să fie pentru toţi bucureştenii un oraş normal cum trebuie să fie în Europa, dacă schimbăm clasa politică.

Şi, pentru final, ştiţi vreun proverb în limba română?

Da. Casa arde şi baba se piaptănă.
 

Citește și: