13 vizualizări 3 ian 2010

Persoanele implicate în accidente auto au dreptul să primească despăgubiri pe baza poliţei RCA a şoferului vinovat în termen de 15 zile de la depunerea actelor la dosarul de daună. În cazul în care companiile de asigurări întârzie nejustificat plata despăgubirilor sau diminuează fără o explicaţie suma daunei, asiguratorii vor fi penalizaţi cu 0,1% pe fiecare zi de întârziere.

"Persoana prejudiciată are dreptul să înainteze cererea de despăgubire către asigurătorul RCA, în cazul producerii unui risc acoperit prin asigurarea auto obligatorie, sau către Fondul de protecţie a victimelor străzii sau Biroul Asiguratorilor Auto din România, în cazul producerii unui risc acoperit din acest fond", a declarat pentru Gândul Albin Biro, membru al Comisiei CSA.
Normele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) mai arată şi că asiguratorii pot să investigheze producerea accidentului timp de maximum trei luni de la producerea acestuia. Despăgubirile medii plătite pentru poliţele RCA au crescut ajungând în acest an la circa 1.000 euro, dublu faţă de acum trei ani, după cum arată statisticile asiguratorilor.
RCA mai scump
Din acest an, în premieră, şoferii vor fi penalizaţi sau dimpotrivă, premiaţi, de către firmele de asigurare, în cadrul sistemului bonus-malus. Astfel, un şofer asigurat care nu a produs daune în 2009 şi încheie o poliţă pentru o perioadă de un an va obţine o reducere cu 10% a tarifului afişat de asigurător.
Mai mult, cei care nu au făcut accidente timp de şapte ani consecutiv vor putea cumpăra poliţe RCA mai ieftine cu până la 50%. În schimb, dacă au fost vinovaţi de accidente vor fi nevoiţi să achite RCA de până la două ori mai scump. Vestea bună este că, potrivit statisticilor Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), cei mai mulţi dintre asiguraţi, circa 90%, vor beneficia de bonus întrucât nu provoacă accidente. Bonusul va fi însă anulat de scumpirile cu 40 %, în medie, anunţate de companiile de asigurări pentru acest an.

Cifră: 0,1pe zi penalizarea achitată de companiile de asigurări în caz de întârziere a plăţii despăgubirilor

Citește și: