Una dintre cele mai întinse culturi de lavandă din ţara noastră poate fi găsită la 15 kilometri de Cluj-Napoca. Cu cinci ani în urmă, Gabriela Culda a pornit aici prima plantaţie de lavandă. Acum, spune că aceasta a fost cea mai bună investiţie a ei.

“Dacă suntem perseverenţi şi dacă jonglăm cu piaţa şi ne zbatem să intrăm pe piaţă, da, poţi trăi dintr-o cultură de lavandă", a declarat Culda, potrivit Ştirile ProTV.

FOTO: Facebook/Lavender Blue

Lavanda se vinde şi verde şi uscată, pe tot parcursul anului, şi ajunge în buchetele mireselor şi chiar sub formă de siropuri pe pieţele străine. Un buchet de lavadă costă 10-15 lei, iar un sirop 25-35 de lei.

O altă cultură de lavandă există la Ocna Mureşului. Aici, Raimonda Boian a investit circa 8.000 de euro, iar mai nou a adus din Franţa şi o distilerie mobilă pentru a putea produce ulei şi apă florală.

Sursă: Ştirile ProTV

"Dacă e ulei de calitate şi mai ales cum avem noi cultură ecologică, merge între 150 şi 200 de euro litrul. Apa florală bulgarii o vând cu 30-35 de euro, fiind organică şi ea 100%”, a declarat el.

De pe un hectar, agricultorul obţine peste 6 tone de lavandă care îi aduc în buzunar până la 20.000 de lei.

Citește și: