188 vizualizări 11 ian 2010

Angajaţii din salubritate, gestionarea deşeurilor, distribuţia apei, decontaminare şi tratarea apelor uzate au fost mai puţin afectaţi de criză, ei beneficiind de sporuri salariale de peste 20% în numai un an, şi acela de criză, potrivit datelor făcute publice luni de Institutul Naţional pentru Statistică. Creşterea de 20,1% s-a înregistrat în perioada noiembrie 2008-noiembrie 2009 şi s-a concretizat într-o majorare medie de aproape 200 de lei pentru fiecare salariat din domeniu.

Fie că serviciile de salubrizare sunt prestate direct de către primării (cazul oraşelor mici, dar şi al sectorului 5 din Capitală) sau de companii specializate, ele sunt finanţate tot din banii administraţiilor locale, care nu s-au dovedit deloc strânse la pungă. În acelaşi timp, câştigul salarial mediu net pe ansamblul economiei româneşti a avut o evoluţie modestă în perioada noiembrie 2008 - noiembrie 2009, înregistrându-se o creştere de numai 0,36%, până la valoarea de 1.366 de lei. Gunoierii i-au depăşit, procentual, până şi pe bancheri. În domeniul bancar (intermedieri financiare), salariaţii au câştigat cu 10,21% mai mult, adică au primit pe card, în medie, cu 350 de lei în plus faţă de noiembrie 2008. Salariul mediu al unui "bancher" a ajuns astfel la 3.426 lei. Chiar dacă 2009 a fost un an prost pentru bănci, contractele colective de muncă, prin care se stabileau bonusurile, au fost negociate la nivelul profiturilor-record din 2008.

Funcţionarii, pe minus

Şi agenţii de asigurări au avut motive de bucurie, din moment ce au primit cu 176 de lei în plus (7,51%), ajungând la o medie de 2.342 de lei. Pe total industrie, angajaţii au beneficiat de un spor al câştigurilor salariale de 8,41%. La polul opus s-au situat administraţia publică, sănătatea şi învăţământul, unde au fost consemnate cele mai drastice reduceri. Angajaţii din sănătate şi asistenţă socială au pierdut într-un an 283 de lei din veniturile lor (-18,47%), iar cei din învăţământ 166 de lei, adică 10,27%, prin eliminarea unor sporuri. În administraţia publică, tot ca urmare a eliminării sporurilor, câştigurile au fost reduse, în medie, cu 415 lei (-17,82%), până la media de 1.913 lei. În schimb, transporturile au fost pe minus. Navigatorilor le-a scăzut câştigul cu 0,94% într-un an, ajungând la valoarea medie de 1.681 de lei, iar aviatorilor cu 3,29%, până la 3.262 de lei.

Citește și: