Sorin Bogdan
11901 vizualizări 29 ian 2019

Începând cu 27 ianuarie 2019, 17 dintre cele 19 bănci naţionale ale ţărilor din Zona Euro vor înceta emiterea de bancnotelor de 500 de euro, anunţă Banca Central Europeană. Din motive logistice şi pentru asigurarea unei tranziţii mai line, Germania şi Austria vor face acelaşi lucru începând din 26 aprilie 2019.

Bancnotele existente în circulaţie îşi vor păstra valoarea şi vor putea fi folosite în continuare în mod legal.

Motivul principal al deciziei BănciiCentral Europene este că bancnota de 500 de euro (poreclită ”Bin Laden”) este intens utilizată în infracţiuni economice sau în finanţarea unor activităţi teroriste. De exemplu, 1 milion de euro în bancnote de 500 cântăreşte puţin peste 2 kilograme, în timp ce aceeaşi sumă, în bancnote de 50 de euro, ar cântări peste 20 kg. La 1 ianuarie 2019, se aflau în circulaţie în lume 521.630.046 de bancnote de 500 de euro, cu o valoare totală de 260.815.023.000 euro.

Decizia care este aplicată din 27 ianuarie a fost luată cu trei ani în urmă, scrie qz.com, care aminteşte că BCE nu a mai tipărit bancnote noi de 500 de euro din 2014. Economistul Kenneth Rogoff (Harvard Univesity, fost economist şef al FMI), care susţine de 20 de ani ideea renunţării totale la banii cash în favoarea cardurilor, apreciază că pasul făcut de europeni este mult prea mic. Deşi este evident că bancnotele cu valori mari sunt folosite pentru a ascunde în seifuri sume obţinute prin evaziune fiscală, trafic de droguri sau alte infracţiuni, Rogoff susţine că guvernele nu vor renunţa la cash, deoarece aduce în continuare câştiguri fabuloase.

Când tipăresc bani, băncile naţionale încasează diferenţa dintre costurile tipăririi bancnotelor şi valoarea nominală a acestora, ceea ce le asigură independenţa. Deşi pierderile datorate corupţiei sunt mai mari, bţncile nu au găsit deocamdată altă soluţie să obţină venituri, aminteşte Rogoff. El susţine că eliminarea banilor cash trebuie să înceapă cu bancnotele cu valori mari, pentru că, dacă societatea va trece la banii electronici prea rapid, bătrânii, săracii şi cei fără adăpost vor întâmpina mari probleme. 

Printre motivele pentru care oamenii sunt reticenţi la ideea sa, Kenneth Rogoff enumeră:

- banii electronici sunt prea uşor de urmărit de autorităţi;

- mulţi oameni nu s-au dezobişnuit să-şi gestioneze bugetul folosind banii cash;

- multă lume nu are încredere în bănci sau nu vrea să plătească comisioane bancare pe care le consideră nejustificate.

Utilizarea bancnotei de 500 de euro în astfel de scopuri a devenit evidentă, potrivit unui raport Europol din 2015. Deşi reprezintă o treime din valoarea totală de euro de pe piaţă, foarte puţine bancnote de 500 de euro mai sunt folosite pentru plăţi, iar clienţii care plătesc cu ele sunt priviţi cu suspiciune de toată lumea.

262.000 de bancnote euro contrafăcute au fost găsite în circulaţie în ultimele 6 luni din 2018, se arată într-un raport al BCE, în scădere cu aproape 50% faţă de acum 3 ani. 80% dintre falsuri vizează bancnotele de 20, respectiv 50 de euro, pe care cei ce le încasează nu le verifică întotdeauna suficient de atent. 96,7% din falsuri au fost descoperite în ţările din Zona Euro. În prezent, se află în circulaţie în lume 22 de miliarde de bancnote euro, în valoare totală de 1,2 trilioane de euro.

 

Citește și: