118 vizualizări 8 oct 2008

Gigi Becali, recent devenit cel mai bogat om din România, nu se simte ameninţat de criza economică ce a cuprins lumea. Contactat telefonic de Gândul, acesta a declarat că situaţia sa financiară nu a fost deloc afectată: „Pe mine nu m-a afectat criza asta pentru că mi-am făcut manta de ploaie, iar acum, pe timp de ploaie, scot mantaua”. Mai exact, patronul stelist susţine că investiţiile sale sunt sigure, neputând fi influenţate de fluctuaţiile bursiere.

Nici în privinţa scăderii leului în raport cu moneda europeană Becali nu-şi face griji, întrucât nu deţine decât depozite în euro: „L-am cumpărat ieftin şi acum îl vând scump”.Se ştie că cel mai bogat român şi-a clădit averea făcând investiţii imobiliare; or, preţul imobilelor s-a diminuat şi el în ultima vreme, ceea ce nu constituie un motiv de îngrijorare pentru Gigi Becali: „Eu n-am nicio problemă să aştept până când preţurile vor urca din nou”. Acesta se laudă chiar că, spre deosebire de alţi oameni de afaceri, cărora le profeţeşte un viitor sumbru, s-a întins „numai cât îi e plapuma”.

În comparaţie cu aceştia, el s-a dovedit, după propriile-i spuse, un întreprinzător mai bun: „Socoteala de-acasă nu se potriveşte cu aia din târg, uite că eu mi-am făcut socoteala în târg”. Becali ne-a mai declarat că a acordat câteva împrumuturi, pe care acum are de gând să le recupereze chiar şi pe cale silită, bazându-se pe garanţiile obţinute de la debitorii săi, care, în unele cazuri, depăşesc de 3-4 ori valoarea împrumutului.
Totuşi, Gigi Becali, care este cunoscut şi ca un creştin fervent, deplânge problemele celor săraci: „Pe noi, ăştia bogaţi, n-are cum să ne afecteze criza, dar oamenii săraci o simt când se duc la piaţă”. Întrebat cât cheltuieşte familia sa lunar pe diverse facturi (energie electrică, telefon, întreţinere), Becali a recunoscut că habar n-are: „Credeţi că eu mă ocup cu fleacuri de-astea? Astea sunt mizilicuri pentru mine. Ce înseamnă pentru mine câteva sute de euro?”

Românul cu rate plăteşte 200 de lei în contul crizei

BNR: Lăsaţi zvonurile. Nici o bancă din România nu are probleme

BVB a fost închisă miercuri din cauza pierderilor prea mari - VIDEO

Milioane de europeni riscă să rămână fără slujbe - VIDEO

Citește și: