20 vizualizări 30 nov 2007

„Banii din fondurile structurale NU vin!”, atenţionează Dragoş Pîslaru, director general al Grupului pentru Economie Aplicată (GEA), demontând unul dintre cele mai populare euromituri de la noi. „Aceşti bani sunt doar o oportunitate de care cei interesaţi pot profita sau nu”, a atras atenţia acesta în cadrul conferinţei „Fonduri Structurale în Romania – Start 2007”.

Astfel, a fost tras un prim semnal de alarmă asupra faptului că goana după fonduri structurale nu trebuie să fie un scop în sine ci doar un mijloc pentru realizarea unei strategii pe termen lung şi a unei viziuni complexe de dezvoltare.

Cei care ar trebui să profite, însă, de aceşti bani, adică oamenii de afaceri, spun că birocraţia excesivă şi „regulile draconice” care caracterizează demersurile necesare depunerii proiectelor pentru care speră să obţină finanţare europeană sunt adevărate piedici. În replică, reprezentanţii autorităţilor promit să scruteze calea de parcurs până la seiful cu fondurile structurale.

Oamenii de afaceri şi-au exprimat nemulţumirile legate de accesarea banilor comunitari, lista de piedici fiind destul de lungă. Una dintre nedumeriri este legată de rolul pe care-l au agenţiile de dezvoltare, organismele de implementare, comitetele de evaluare la care se adaugă şi varietatea de direcţii şi birouri din ministere. Sunt din ce în ce mai mulţi cei care consideră că simpla organizarea unor sesiuni de informare privind fondurile europene, la care să fie pur şi simplu prezentate informaţii care se găsesc din abundenţă pe internet, chiar pe site-urile instituţiilor publice, nu mai este suficientă.

Se simte nevoia să se treacă la următoarea etapă – cea a organizării unor sesiuni de formare, atât pentru mediul de afaceri, cât şi pentru toţi cei interesaţi, în care să se explice practic toţi paşii care trebuie făcuţi pentru finanţare, iar participanţii să lucreze pe proiecte concrete.

Printre riscurile cărora li se expun potenţialii beneficiari se numără lipsa de claritate a unor prevederi sau a unor noţiuni din programele operaţionale şi/sau ghiduri ale solicitantului, procesul greoi de aplicare şi fondurile care ajung mult mai târziu decât se aşteaptă solicitanţii. Aceste riscuri au fost evidenţiate de un studiu al companiei de consultanţă Deloitte.

Alegerea firmelor de consultanţă este extrem de importantă, a semnalat Adrian Ciocânea, secretar de stat în Departamentului de Afaceri Europene al Guvernului României. Acesta a recomandat alegerea unor firme de consultanţă specializate în afaceri europene.

Comisia Europeană a aprobat pe 21 – 22 noiembrie ultimele două Programe Operaţionale, Programul Operaţional Creşterea Capacităţii Adiministrative, respectiv, Dezvoltarea Resurselor Umane. Prin aceste programe vor fi puse la dispoziţia României 3,72 miliarde de euro, în perioada 2007 – 2013, finanţarea provenind din Fondul Social European.

Citește și: