Mihaela STOICA
Mădălina CHIŢU
64550 vizualizări 6 apr 2014

Carrefour este cea mai ieftină reţea de comerţ modern, în timp ce Mega Image este cea mai scumpă, potrivit unui calcul gândul folosind un coş care ar putea fi folosit şi pentru masa de Paşte, în care au fost puse aceleaşi tipuri de alimente. La coşul pe care gândul l-a făcut de Crăciun, cea mai ieftină reţea a ieşit Kaufland.  

În 2 aprilie, gândul a luat la rând reţelele comerciale Kaufland, Mega Image, Auchan, Carrefour, unde a umplut un coş cu produse gata preparate sau ingrediente pentru masa de Paşte. În 3 aprilie, acelaşi coş de cumpărături a fost umplut în Billa şi Cora. În aceeaşi zi, a fost vizitată şi Piaţa Big Berceni, însă coşul de cumpărături de aici a fost mai sărac din cauza faptului că nu am regăsit toate produsele alese.

Gândul  precizează că preţurile sunt cele afişate la raft în data de 2 şi 3 aprilie, existând posibilitatea ca unele produse să fie înscrise într-o promoţie. Preţurile sunt cele afişate în Kaufland Mihai Bravu, Mega Image Piaţa Gemeni, Auchan Vitan, Cora Sun Plaza, Carrefour Vitantis, Billa Dorobanţi şi Piaţa Big Berceni. Din cauza faptului că nu am regăsit o parte dintre produsele din coş în Piaţa Big Berceni, nu am inclus acest loc comercial şi în categoria total preţ coş.  De asemenea, mărcile produselor au fost alese aleatoriu. În nicio categorie nu am putut include cozonacul, pentru că nu am găsit acelaşi tip de produs în mai mult de trei magazine.

Una dintre cele mai mari diferenţe de preţ pe care am constat-o în magazinele vizitate a fost la carnea de porc. La Mega Image Piaţa Gemeni, miercuri, 2 aprilie, pulpa de porc fără os se comercializa la un preţ de 20,99 de lei pe kilogram. În 3 aprilie, acelaşi kilogram de pulpa de porc fără os costa la hipermarketul Cora Sun Plaza 15,79 lei.

O altă diferenţă majoră s-a înregistrat la deja tradiţionalul şi apreciatul salam de Sibiu, pe care unii români continuă să îl pună în aperitivele de Paşte. Un kilogram de Salam de Sibiu Agricola se comercializa la Mega Image cu 72 de lei, în timp ce la Carrefour preţul era de 60,44 de lei.

(Click pentru a mări)

În ceea ce priveşte ouăle,  cel mai ieftin cofraj de treizeci de bucăţi se putea cumpăra de la Billa, la un preţ de 9,99 lei. La Cora, un cofraj de ouă marcă proprie se vindea cu 15,69 lei. La capitolul băuturi, un pachet de 6 doze Tuborg, a câte 500 ml fiecare, se comercializa la Carrefour cu 13,49 lei. La Billa, preţul era semnificativ mai mare – 18,9 lei.

În turul nostru prin hypermarketuri, cel mai ieftin pachet de cafea Jacobs Krönung, de 250 gr, l-am găsit la Carrefour – 7,99 lei. La Kaufland şi Billa, acelaşi pachet se comercializa, însă, cu 11,49 lei.

(Click pentru a mări)

Roşiile, salata, portocalele şi căpşunile, mai ieftine în piaţă

Românii care optează să îşi facă cumpărăturile din piaţă trebuie să ştie că aici vor scoate mai puţini bani din portofel atunci când îşi iau roşii, salată, portocale şi căpşuni. Dar vorba zicalei: “Ce iei pe mere, dai pe pere“, în piaţă va trebui să scoţi mai mulţi bani atunci când îţi cumperi vin spumant, ulei sau ciocolată. Un alt exemplu îl reprezintă vopseaua de ouă, care în piaţă costă dublu faţă de cât este în hipermarketuri.

Spre deosebire de marile magazine, în piaţă poţi negocia. “Uleiul este 7,5 lei litru, dar dacă luaţi mai mult, putem negocia şi vi-l las la 7 lei“ sau poţi primi ponturi utile în ale gătitutului. “Vreţi să faceţi cozonac? Atunci vă recomandăm făina asta pentru că este mai bună. Aluatul creşte, iar cozonacul va fi unul pufos“.

O altă diferenţă între piaţă şi hipermarket este că în marile magazine nu vei găsi toate mărcile. Laptele este furnizat de un dozator, unde lumea îşi aşteaptă răbdătoare rândul. Spre deosebire de laptele la cutie pe care gândul l-a pus în coşul de Paşte şi care costă peste 4,49 de lei, în piaţă un litru de lapte la sticlă, adusă de tine de acasă, îl vei găsi la 4 lei litru.

Pâinea şi cozonacul pe care le vei găsi în piaţă sunt făcut de brutărie şi nu aduse poate chiar şi de la sute de kilometri distanţă. Şi acest lucru se vede şi în preţ: pâinea de la brutărie nu costă mai mult de 2 lei, în timp ce cozonacul cu nucă şi stafide nu depăşeşte 8 lei.

La aceaşi categorie se încadrează şi vinul, pe care poţi să îl iei vărsat, iar cel mai ieftin are un preţ care variază între 4 şi 6 lei.

Citește și: