436 vizualizări 30 iun 2015

"Pentru a stimula companiile să recunoască săvârşirea unei fapte anticoncurenţiale anterior finalizării investigaţiei, s-a introdus în Legea Concurenţei procedura tranzacţionării. Această procedură prezintă avantaje atât pentru autoritatea de concurenţă, cât şi pentru companii. Mecanismul procedurii tranzacţionării constă în recunoaşterea faptei anticoncurenţiale pe parcursul investigaţiei. Până acum, companiile puteau recunoaşte că au săvârşit o faptă anticoncurenţială doar după finalizarea raportului de investigaţie, în cadrul procedurii de audiere. În urma noilor modificări, compania care îşi recunoaşte vina pe parcursul investigaţiei poate beneficia de o reducere a amenzii cuprinsă între 10% şi 30% din valoarea iniţială a acesteia (în prezent legea prevede o reducere de doar 10%)", se arată într-un comunicat al Executivului.

De asemenea, prin ordonanţă este creat cadrul legislativ care să permită efectuarea de inspecţii inopinate în orice spaţii în care întreprinderile îşi desfăşoară activitatea. Guvernul arată că, prin această măsură, se elimină încercările de obstrucţionare a inspecţei inopinate prin folosirea argumentului că spaţiul în care întreprinderea îşi desfăşoară activitatea nu este deţinută legal de către aceasta.

A fost extins, de la 48 de ore la 72 de ore, şi termenul în care poate fi atacată hotărârea instanţei pentru respingerea autorizării solicitate în scopul efectuării unei inspecţii inopinate.

Citește și: