Loredana VOICULESCU
11502 vizualizări 13 oct 2013

Comisia de privatizare a CFR Marfă a propus Grup Feroviar Român (GFR) să plătească restul de 170 de milioane de euro pentru acţiunile CFR Marfă pe 14 octombrie, conform prevederilor HG de privatizare a CFR Marfă, precum şi încheierea unui act adiţional la contractul de transfer până la avizul Consiliului Concurenţei, au declarat pentru gândul surse guvernamentale.

„Şi celelalte condiţii (prevăzute în HG de privatizare a CFR Marfă n.n.) sunt îndeplinite până atunci, mai ales că sunt concomitente. Avizul băncilor parţial îl avem, iar pentru restul ministerul şi compania sunt în discuţii pentru a transfera creditele la alte bănci”, ne-au precizat aceleaşi surse.

Patronul GFR, Gruia Stoica, nu a fost însă de acord cu aceste propuneri. Stoica a afirmat, într-un comunicat remis duminică gândul, că vineri, în cadrul întâlnirii de la Ministerul Transporturilor, membrii comisiei de privatizare le-ar fi făcut propuneri „absolut inacceptabile, ce nu pot fi luate în serios de o companie responsabilă”.

“Cu regret trebuie să spun că până în ultimul moment, vineri, când am fost convocaţi de urgenţă la minister pentru rezolvarea impasului generat de incapacitatea comisiei de privatizare de a se achita la timp de responsabilităţi, atitudinea comisiei a fost una pe care o considerăm inacceptabilă faţă de un investitor serios. Noi ne-am dus să discutăm şi să căutăm soluţii la problemele vânzătorului, nu ale noastre, iar propunerile care ni s-au făcut sunt absolut inacceptabile şi nu pot fi luate în serios de o companie responsabilă, care a plătit deja 30 de milioane de euro pentru această privatizare”, a afirmat într-un comunicat preşedintele Grampet Group, Gruia Stoica.

Observaţia comisiei de privatizare: GFR a depus târziu notificarea la Consiliul Concurenţei. "Notificarea putea fi depusă de acum patru luni"

Pe de altă parte, comisia de privatizare a făcut şi anumite observaţii şi anume că GFR a depus notificarea la Consiliul Concurenţei abia la două săptămâni după semnarea contractului de privatizare şi numai după ce comisia de privatizare a „insistat”, trimiţând GFR o adresă în acest sens.

„Notificarea către Consiliul Concurenţei putea fi depusă de GFR încă de acum patru luni”, crede sursa menţionată.

Amintim că CC are nevoie de mai multe luni până va elibera avizul necesar privatizării CFR Marfă, termenul legal fiind de 5 luni.

Stoica: Fără prelungirea termenului pentru finalizarea tranzacţiei nu se rezolvă nimic

Contactat de gândul, patronul GFR, Gruia Stoica, a declarat duminică că „fără prelungirea termenului de privatizare nu se rezolvă nimic”.

„Şi în contractul de privatizare şi în HG (de privatizare a CFR Marfă n.n.) sunt două condiţii ce ar trebui îndeplinite. Obţinerea de către vânzător, după caz, de la băncile creditoare ale CFR Marfă, a acordului acestora cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii ca urmare a operaţiunii de majorare de capital în baza conversiei”, ne-a declarat Gruia Stoica.

„Pe lângă acestea, trebuie dată o Hotărâre de Guvern pentru prelungirea termenului pentru încheierea privatizării. Fără acest lucru, nu se rezolvă nimic. HG trebuie dată pentru a da răgaz Consiliului Concurenţei să realizeze ancheta şi să dea avizul”, crede patronul GFR.

În opinia lui, Guvernul şi ministrul Transporturilor nu au fost informaţi corect de către membrii comisiei de privatizare a CFR Marfă, comisia de privatizare „ascunzându-se în spatele avizului Consiliului Concurenţei pentru că nu şi-au îndeplinit obligaţiile”.

Întrebat dacă are banii şi dacă va plăti luni, patronul GFR a evitat un răspuns tranşant: „Mai este o zi, să vedem ce se întamplă şi apoi tragem concluzia”, reiterând faptul că GFR şi-a îndeplinit toate obligaţiile prevăzute în contractul de privatizare. “Ce trebuie să facem pentru a dovedi că suntem o firmă românească serioasă?”, a intrebat el retoric.

La câteva ore după ce GFR a transmis duminică comunicatul în care avertiza asupra unui posibil eşec al privatizării, Biroul de presă al Ministerului Transporturilor a remis presei, la rândul său, un comunicat cu punctul de vedere al ministrului Mănescu.

Potrivit acestuia, ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a cerut secretarului de stat Cristian Ghibu, preşedinte al comisiei de privatizare şi consultanţilor Deloitte şi Muşat şi Asociaţii, ca în cursul zilei de luni 14 octombrie 2013, să transmită un punct de vedere fundamentat privind evoluţia, momentul şi paşii următori în această privatizare.

"Este datoria domnului Ghibu ca, împreună cu consultanţii, să gestioneze acest proces de privatizare în favoarea statului român, care l-a învestit cu această responsabilitate, încă din februarie 2013, atunci când a fost numit la conducerea comisiei de privatizare şi mai târziu în septembrie 2013, când a semnat contractul de privatizare cu câştigătorul licitaţiei. Încă de la debutul mandatului de ministru i-am cerut domnului secretar de stat Ghibu să se concentreze pe ducerea la bun sfârşit a procesului de privatizare", a declarat ministrul transporturilor, Ramona Mănescu.

Vineri, Gruia Stoica, patronul GFR, a susţinut că are banii pentru CFR Marfă şi că este dispus să plătească restul de 170 de milioane de euro pentru pachetul majoritar de acţiuni chiar şi înainte ca avizul pentru privatizare să fie dat de Consiliul Concurenţei. Aceasta însă sub rezerva îndeplinirii, de către stat, a "restului condiţiilor asumate" prin contractul de privatizare.

Stoica, despre "motivul" FMI pentru care nu poate fi prelungit termenul: "Dacă se reia privatizarea, FMI nu se mai supără?”

Ministrul Mănescu, a explicat joi că menţinerea termenului de 13 octombrie până la care omul de afaceri Gruia Stoica trebuie să plătească restul de 170 de milioane de euro pentru finalizarea privatizării CFR Marfă a avut ca motiv angajamentul Guvernului în faţa FMI de a vinde pachetul de 51% din companie până cel mai târziu pe 15 octombrie. Ea a justificat astfel renunţarea la proiectul de Hotărâre de Guvern prin care termenul de plată pentru GFR se amâna până în decembrie.

"E prevăzut termenul în scrisoarea de intenţie cu Fondul Monetar Internaţional. Această privatizare nu se putea face mai târziu de 15 octombrie", a spus Mănescu, întrebată despre motivele pentru care proiectul său de HG nu a mai fost discutat miercuri în şedinţa de Guvern.

"FMI vrea privatizare pentru a reduce pierderile. Dacă se reia privatizarea, FMI nu se mai supără?”, a comentat pentru gândul patronul GFR.

Hotărârea de Guvern privind privatizarea transportatorului feroviar de marfă a fost publicată pe 14 august în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a transferului de proprietate fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv 13 octombrie.

Potrivit acestei hotărâri, transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni ce face obiectul vânzării-cumpărării se realizează la data îndeplinirii cumulative a următoarelor condiţii:
- emiterea de către Consiliul Concurenţei a unei adrese sau decizii în conformitate cu Legea concurenţei şi/sau emiterea unui asemenea document de către alte autorităţi de concurenţă competente;
- finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii ca urmare a operaţiunii de majorare de capital în baza conversiei;
- obţinerea de către vânzător, după caz, de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii, a acordului acestora cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii prezentului contract, iar acordul astfel obţinut nu include condiţii mai oneroase pentru societate faţă de termenii aplicabili potrivit contractelor de finanţare la data semnării;
- creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător vânzătorului, reprezentând preţul de cumpărare;
- semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

În şedinţa de miercuri, Guvernul nu a discutat un proiect elaborat de Ministerul Transporturilor pentru prelungirea până la 20 decembrie a datei limită pentru privatizarea CFR Marfă, astfel că, în lipsa unei alte decizii, Grup Feroviar Român ar trebui să achite în următoarele zile încă 170 milioane euro pentru 51% din acţiuni.

GFR a virat, săptămâna trecută,  90,4 milioane de lei (aproximativ 20 milioane de euro) într-un cont escrow deschis la Banca Transilvania, suma reprezentând 10% din preţul de cumpărare a 51% din acţiunile CFR Marfă deţinute de stat, condiţie prealabilă pentru finalizarea procesului de privatizare. Anterior, GFR a depus o garanţie de 10 milioane euro pentru participarea la privatizare.

În nota de fundamentare a proiectului de hotărâre de guvern elaborat de Ministerul Transporturilor se precizează că prin amânarea termenului se vizează asigurea parcurgerii perioadelor necesare pentru completarea de către cumpărător a documentelor depuse prin notificarea Consiliului Concurenţei şi emiterea deciziei din partea autorităţii de concurenţă, dar şi pentru formalităţile de înregistrare la Registrul Comerţului a reducerii capitalului social al CFR Marfă.

Luni, preşedintele Traian Băsescu a declarat că orice om care priveşte la modul în care se desfăşoară procesul de privatizare a CFR Marfă poate considera ca mai devreme sau mai târziu acesta va face obiectul unei anchete.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. Contractul a fost semnat la începutul lunii septembrie, Gruia Stoica declarând atunci că banii vor fi plătiţi după ce Consiliul Concurenţei va emite o decizie privind tranzacţia.
GFR a depus în urmă cu aproximativ două săptămâni la Consiliul Concurenţei notificarea privind achiziţia a 51% din CFR Marfă. Notificarea cuprinde, printre altele, documente legate de companiile implicate în tranzacţie şi piaţa de profil.

 

Citește și: