Ovidiu Tempea - Mediafax
719 vizualizări 27 sep 2012

Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR) a declarat, joi, în cadrul şedinţei CA, că un eşec al privatizării combinatului chimic Oltchim nu va da un semn bun investitorilor, informează Mediafax.

Mugur Isărescu a explicat, de asemenea, că reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI) nu au impus doar demararea procesului de privatizare a combinatului de la Râmnicu Vâlcea, nu şi finalizarea vânzării lui, în special din cauza faptului că mediul economic extern nu este unul favorabil.

Dan Diaconescu a câştigat licitaţia pentru preluarea a 54,8% din acţiunile Oltchim, după ce a oferit vineri suma de 203 milioane de lei, cel mai mare preţ, pentru titlurile deţinute de stat.

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, întrebat dacă a discutat cu FMI o derogare pentru reluarea privatizării Oltchim peste şase luni, că Fondul a transmis că a fost foarte important de dat semnalul de voinţă politică pentru a face privatizarea.

"Cei de la FMI ne-au spus foarte clar că era important de dat semnalul de voinţă politică pentru că, până acum, în ultimii ani au fost minţiţi de fiecare dată. Problema Oltchimului nu a a părut în vara asta. Problema Oltchimului care este în pierdere şi primeşte mereu bani de la stat este din 2007, prima dată, dar în 2009 s-a accentuat", a spus Ponta, întrebat dacă a discutat cu FMI despre amânarea privatizării Oltchim pentru începutul anului 2013, solicitând o derogare în acest sens.

Ponta a spus că Guvernul său a dat dovadă de voinţă politică, arătând că FMI va sprijini Executivul să continue privatizarea Oltchim.

 

 
 
 
 
 

Citește și: