4822 vizualizări 29 nov 2019

„Eu am un proiect în Parlament de eliminare a pensiilor speciale în afara celor pentru militari. PSD a votat împotrivă. Sper ca acum la Camera Deputaţilor să găsesc mai multă susţinere şi să-l trecem şi atunci am face o economie. E clar că noi vrem un sistem de pensii pe contributivitate pentru toată lumea. Este ceea ce ne dorim, nu vrem să avem două Românii. Nu e nimeni mai special în România. Toţi plătim contributivităţi, să luăm aceeaşi pensie. Există mai multe soluţii la care ne uităm. Eu aş prefera prin dezbatere în Parlament, să fie clar proiect de lege - poate al meu, dacă nu poate alt proiect de lege - dar aş vrea să găsim soluţia în dezbatere în Parlament şi este şi soluţia favorită a premierului”, a declarat joi seara Florin Cîţu, la Digi24.

Referitor la salariile „nesimţite” ale bugetarilor, Cîţu susţine că problema se va reglementa odată cu reorganizarea ministerelor:

„Şi la ANAF, şi la Ministerul Finanţelor Publice vor dispărea multe dintre aceste probleme. Sper şi sunt sigur că mulţi dintre colegii mei vor face ceea ce fac şi eu. Voi reorganiza şi vor da curs, pentru că noi am fost cei care am spus asta, am fost cei care am atacat salarii nesimţite, pensii nesimţite, pensii speciale. Sunt sigur că mulţi dintre colegii mei vor face la fel”, a mai spus Florin Cîţu.

 

Citește și: