4 vizualizări 20 aug 2007

Afacerile principalelor companii de retail de bunuri de larg consum din România au însumat anul trecut peste 15 miliarde de lei (circa 4,28 miliarde de euro), în creştere cu circa 38% faţă de vânzările înregistrate în 2005. Cifra de afaceri a fost obţinută prin însumarea rezultatelor transmise Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF) pentru anul trecut de companiile cu activităţi în comerţul cu bunuri de larg consum. Din punct de vedere al cifrei de afaceri, primele trei locuri sunt ocupate de Metro, Selgros şi Carrefour, care au cumulat anul trecut 9,5 miliarde de lei (3,3 miliarde de euro).


Şi în ceea ce priveşte profitul obţinut anul trecut, clasamentul este acelaşi, pe primul loc Metro Cash & Carry România, cu 233,5 milioane de lei (66,2 milioane de euro), urmată de Selgros Cash & Carry, cu 101 milioane de lei (28,6 milioane de euro), şi Carrefour, cu un rezultat net de 76,4 milioane de lei (21,7 milioane de euro).  Dintre firmele care au activat pe piaţa de retail şi în urmă cu doi ani, cel mai mare avans al cifrei de afaceri a fost înregistrat de compania Kaufland, ale cărei afaceri au crescut de peste 14 ori, şi compania Plus Discount, cu vânzări în urcare de peste 6,5 ori, la 286 milioane de lei (81 milioane de euro). Pe de altă parte, firmele Plus şi Kaufland au înregistrat anul trecut şi cele mai mari pierderi, de aproape 40 de milioane de lei (11,2 milioane de euro) în cazul Plus, respectiv 38 de milioane de lei pentru Kaufland, ca urmare a ritmului accelerat al deschiderilor de magazine.

Totodată, compania Univers’all Trading, care a intrat în faliment în ianuarie 2007, a avut anul trecut pierderi de peste 18 milioane de lei, iar firma MGV Distri-Hiper, care a deschis la sfârşitul lui 2006 primul hipermarket Auchan din România, a înregistrat pierderi de peste 12 milioane de lei.

Profitul companiilor multinaţionale din industria berii prezente pe piaţa românească, respectiv Ursus Breweries, Heineken, InBev şi United Romanian Breweries Bereprod (URBB), a însumat anul trecut aproape 100 de milioane de euro, de peste două ori mai mult decât în 2005. Profitul cumulat al celor patru companii - care acoperă circa 70% din piaţă - a totalizat anul trecut circa 351 de milioane de lei (99,6 milioane euro), de peste două ori mai mult decât în anul precedent, potrivit informaţiilor firmelor transmise Ministerului Economiei şi Finanţelor. Ursus Breweries, filiala companiei americane SAB Miller, ocupă primul loc în clasament atât din punct de vedere al cifrei de afaceri, cât şi a profitului, cu o cifră de afaceri de 663,7 milioane de lei (188,3 milioane de euro), în creştere cu circa 23% şi un profit net de 123,9 milioane de lei (35,1 milioane de euro).

Heineken România, filiala companiei olandeze Heineken, se află pe locul al doilea în topul producătorilor de bere, cu o cifră de afaceri de 588,4 milioane de lei (166,9 milioane de euro) în 2006 şi un profit net de 94,4 milioane de lei (26,8 milioane de euro), în creştere de peste şapte ori.

InBev România este numărul trei pe piaţă, înregistrând o cifră de afaceri de 558,1 milioane de lei (158,3 milioane de euro) anul trecut, cu aproape 37% mai mult decât în 2005, şi un profit de 75,1 milioane de lei (21,3 milioane de euro), faţă de 50,4 milioane de lei (circa 14 milioane euro) în anul precedent.

 Multinaţionalele acoperă circa 70% din piaţa berii din România şi au vândut anul trecut 12,6 milioane hectolitri de bere, dintr-un total al vânzărilor la nivel de piaţă de 17,7 milioane de hectolitri, conform asociaţiei Berarii României.

Citește și: